O nouă explozie a avut loc cu foarte puțin timp în urmă la Kabul, la doar două zile după atentatul asupra ambasadei României, în care și-a pierdut viața un român.

Atentatul de joi dimineața s-a produs într-o zonă populată și cu multe clădiri administrative. Deocamdată nu se cunoaște dacă există sau nu victime.

Potrivit evz.ro, a fost vorba despre un atentator sinucigaș, care s-a explodat într-o clădire din centrul capitalei Afganistanului, Kabul, a anunțat un oficial guvernamental.

Explozia s-a produs într-o zonă cu multe ambasade și clădiri guvernamentale.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan a confirmat explozia, dar a spus că nu este clar încă despre ce țintă este vorba.

„Ambulanțele și mașinile de intervenție au mers urgent la fața locului”, a mai spus oficialul.

Niciun grup militant nu a revendicat atentatul până în acest moment.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.