Proiectul Consiliului Județean Cluj privind reabilitarea cu fonduri europene, a Școlii Gimnaziale Speciale pentru Deficienți de Auz „Kozmutza Flóra”, se apropie de finalizare.

„Vom finaliza curând procesul de reabilitare, cu bani europeni, a încă unei școli speciale. Noile ateliere vor beneficia de toate dotările necesare și de echipamente de ultimă generație. Cu fiecare zi care trece suntem tot mai aproape de finalizarea cu succes a acestei investiții cu ajutorul căreia vom asigura condiții optime pentru copiii școlarizați aici.”, susține Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Valoarea lucrărilor este de 3.635.051 lei, fără TVA, termenul estimat pentru încheierea lucrărilor fiind luna noiembrie 2022.

Lucrările la clădirea atelierelor din cadrul școlii sunt realizate în proporție de 100% pe partea de structură și pe cea de zidărie, operațiunile continuând la finisaje. De asemenea, instalațiile electrice, de incendiu și sanitare sunt executate în proporție de 95%. Totodată, partea arhitecturală este realizată în procent de 90%, tâmplăriile exterioare sunt montate în totalitate iar cele interioare în proporție de 85%, termosistemul fiind realizat în proporție de 95%.

În prezent se execută lucrări de finisaje interioare – zugrăveli, pardoseli de tip tarkett, linoleum natural și parchet precum și lucrări de amenajări exterioare, la aleea pietonală.

Corpul 1 și Corpul 2 al clădirii atelierelor, cu un regim de înălțime P+2 E, precum și Corpul 3, cu un regim de înălțime P+1 E, cuprind sala de fizioterapie, laboratorul IT, laboratorul de științe, atelierele de ceramică și arte plastice, sălile de ședință, comisia medicală, cabinetul psihologic, biroul asistentului social precum și grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități.

Concomitent cu evoluția lucrărilor, e extrem de avansat procesul de achiziție, a materialelor educaționale și a altor articole utile furnizării serviciilor instructiv-educative, precum și a echipamentelor necesare pentru stimulare senzorială și kinetoterapie. Până în prezent au fost încheiate trei contracte, respectiv pentru furnizarea mobilierului la comandă, a mobilierului divers și a echipamentelor IT.

Citește și: Interlopii din Cluj au un numitor comun: șeful IPJ Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here