Au fost înregistrate trei noi decese în România din cauza infecției cu coronavirus. Bilanțul a ajuns la 85 de morți.

Deces 83

Femeie, 54 ani, din București. Bolnava a decedat la 45 de minute după prezentare în UPU- SUU București (prezentare în 29.03.2020 ora 23:45 decedat în 30.03.2020 la 0:15). Confirmată cu COVID-19 în 30.03.2020. Bolnava a mai avut internări în SUUB în perioada 03.03-10.03.2020 în Secția de Medicină Internă și  în perioada 10-26.03.2020,  în Sectia de Chirurgie toracică. Pacienta era cunoscută cu Neoplasm ovarian în stadiu terminal.  Conform informațiilor primite de la SUUB în această perioadă pacienta nu a prezentat nicio patologie infecțioasă.

Deces 84

Bărbat, 85 ani, jud. Timiș. Internat în Spitalul Clinic Militar Timișoara în data de 23.03.2020, primul test negativ pentru COVID 19 (25.03.2020). În cursul nopții 26-27.03.2020 starea se deteriorează, este transferat in ATI, se recoltează aspirat traheo-bronsic, rezultat pozitiv COVID (27.03.2020).Transferat în ATI la SCBI V. Babeș Timișoara in 27.03.2020 .

Boli cronice asociate: diabet zaharat, HTA, fibrilatie atrială paroxistica, insuficienta renală cronică, Alzheimer.

Data deces: 31.03.2020 

Deces 85

Femeie, 63 ani, București. Internată în ATI la INBI Balș din 23.03.2020, intubată, ventilată. Rezultat pozitiv COVID19 in 24.03.2020.

Persoana dializată (contact cu caz confirmat COVID19 la centrul privat de dializă).

Boli cronice asociate: CIC, HTA, boala renala cronica, hipotiroidism.

Data deces: 01.04.2020

Până în momentul de față au fost confirmate 85 de decese și 2.245 de cazuri pozitive de coronavirus. Din numărul total de persoane infectate, 220 au fost vindecate.

În carantină instituționalizată se află 11.576 de persoane, iar 123.577 sunt în izolare la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.