Augustin Lazăr este acuzat de un fost deţinut politic de tratamente inumane. Ioan Muntean, închis în Penitenciarul Aiud în regimul comunist, susţine că actualul procuror general i-a refuzat de două ori eliberarea condiţionată şi l-a trimis la carceră timp de 10 zile pentru o poezie. Potrivit acestuia, Lazăr obişnuia să primească bricege de la deţinuţi, ca mici „atenţii” pentru a-i obţine favoririle în comisia de eliberări condiţionate.
„În anul 1977, scriitorul Paul Goma a înființat Carta 77 referitor la drepturile și libertățile omului. Guvernul României din vreme, condus de Ceaușescu, a semnat acele drepturi la Helsinki, dar nu le punea în aplicare. Eu împreună cu prietenul meu Dan am hotărât să mergem la București pe Drumul Taberei și să semnăm Carta 77”, a spus Ioan Muntean într-un interviu pentru Antena 3.
„Nu am mai ajuns la București că a venit un maior, m-a legat și m-a dus la securitate. După multe anchetei și întrebări a zis: ‘Îți dau drumul, dar trebuie să îți iei angajamentul că nu te duci să semnezi Carta 77’ și ca să îmi dea drumul mi-am luat angajamentul ăsta”, a povestit deţinutul politic Ioan Muntean.
„Lucram la balanța 2 ca șofer, m-a arestat la Balanța înainte să plec la București. Prietenul meu Dan, lăcătuș era. Am auzit că a murit. După asta m-a dat odată afară din serviciu, la restructurări de posturi. După o perioadă m-am angajat la Metalurgica și de acolo am fost dat afară. Motivul era restructurări de posturi, dar maiorul Hodorog dădea ordinele”, a mai spus Muntean.
„Am reușit apoi să mă angajez la Oravița și acolo trebuie să recunosc că urmăream să trec granița. Voiam să fug din țară, am avut ținta America. Aveam și viza ambasadei americane, urmăream treaba asta. M-am pomenit într-o zi când m-am dus la serviciu dat afară şi de aici.
Am întrebat toți șefii…era un inginer care mi-a zis că locotenentul major Vătău Ion a dat ordin să fiu dată afară. M-am am dus la ticălosul ăla la securitate acolo și am spus că vreau să lucrez și eu. Răspunsul a fost: „Locul tău de muncă e la pușcărie”. Atunci am fugit din birou, m-am dus la București și am obținut audiență la un consilier al republicii care se ocupa cu problemele de muncă și a zis că să merg la Oravița și să dau întreprinderea în judecată.
Am venit la Oravița, am luat avocat pe Poenaru și am acționat în judecată. La primul termen când mă duceam la judecată, afară m-a așteptat locotenentul major Vătău cu un grup de militari. M-au încătuşat, m-au dus la pichetul de graniceri. Atunci mi s-a propus: „dacă nu vei recunoaște ce scriem noi de aici nu te mai duci decât la pușcărie sau în mormânt”. Mi-au pus fierul de călcat pe mâini și am semnat, am zis că o să contest. După multe anchete, Tribunalul Militar Timișoara m-a condamnat la 8 ani de închisoare. A reținut că în drum spre pichet am lovit și dezarmat grănicerul, scrie în acte că sunt doi martori dar eu eram singur.
„Am făcut recurs la București la Tribunalul Militar, nici nu m-au lăsat să vorbesc. De acolo m-au dus la Aiud și m-au băgat acolo cu regim restrictiv că am calomniat organele puterii de stat.
Am căzut în comă de foame, condițiile erau grele. Trebuia să te plimbi de la ușă la geam 17 ore. Aveam un pat cu un placaj pe el care se ridică și se punea lacătul, era şi frig. Eram trei într-o cameră”, a relatat Ioan Muntean.
„După şapte ani am fost eliberat. Înainte am intrat în Comisia de eliberare, în care era procurorul Augustin Lazăr. El era şeful Comisiei. Dacă el zicea nu, nu plecai. Eu am fost de două ori amânat!
Vreau să vă spun că prin `85 am ieşit la raport la procuror să-mi dea să scriu că sunt nevinovat. Am scris aşa cum s-a întâmplat. Când m-am dus la el a dat ordin să fiu băgat la izolare zece zile că am calomniat organele puterii de stat. Eu vorbeam că m-au băgat la puşcărie nevinovat, dar procurorul Augustin Lazăr spunea că am calomniat organele puterii.
În arest, am zis să vină că i-am făcut o poezie. A venit şi mi-a dat încă zece zile de izolare!
La izolare o zi mâncai, una nu! (…). Am avocată. A cerut despăgubire. Eu vreau ca instanţa să se propunţe că sunt nevinovat”.
