Acesta susţine că urmele de lovituri de pe picioare sunt de la bulanele poliţiştilor din Gherla, care l-au bătut şi după încătuşare

 

 

Dumitru Alexandru Puşcaşiu este un căruţaş în vârstă de 38 de ani din municipiul Gherla, dotat cu un fizic impresionant, de discobol. Acesta, însoţit de tânăra lui soţie şi de doi dintre cei trei copii ai săi păşeşte pe coridoarele I.M.L. Cluj.

Are o privire puţin tulburată, de rebel fără cauză şi – după ce face formalităţile necesare pentru a fi consultat de către legişti – aşteaptă să fie poftit în cabinet. În alte vremuri, bărbatul ar fi fost precis un haiduc, înarmat până-n dinţi, gata să se revolte împotriva oricărei stăpâniri – lucru care după incidentul ce i s-a petrecut miercuri nu e exclus în viitorul apropiat.

„M-au pus la pământ şi m-au bătut groaznic”…

pintea-bataie-gherlaPovesteşte, încruntat – încurcând data producerii evenimentului –  că tot scandalul a început vineri 9 septembrie (n.n. – de fapt, conform constatării autorităţilor, acesta a avut loc miercuri, 7 septembrie) în faţa unui bar de pe strada Hăşdăţii din Gherla, unde Puşcaşiu se oprise pentru a bea, birjăreşte, în picioare, o bere, cu căruţa şi calul lângă el. Poate că sticlele au fost mai multe, însă cert este faptul că la un moment dat Puşcaşiu a identificat un individ care-l înjurase, în urmă cu un an, după ce el îl mustrase pentru că i-a speriat calul cu un claxon. Astfel, i s-a pus pata pe el şi tocmai se pregătea să-i administreze o corecţie severă pentru înjurătura din trecut şi promitea acest lucru cu voce tare. Povesteşte bărbatul, deschis, de parcă întreaga dreptate ar fi de partea lui şi bătaia preconizată ar fi fost un lucru binemeritat, cumva imanent şi iminent în acelaşi timp: „I-am promis ăluia, atunci, că ne mai întâlnim noi şi-i arăt eu lui – şi uite că ne-am întâlnit. Însă barmaniţa a auzit ce-i pregătesc individului şi a dat repede telefon la poliţie, astfel că au venit doi să mă legitimeze – un poliţist şi un jandarm. Între timp, individul, împreună cu cel cu care se afla în bar a vrut să urce în maşină şi să plece – însă eu i-am zis să stea, să nu fugă şi să dea faţă cu poliţia. Atunci am vrut să-l trag pe unul dintre ei  din maşină şi poliţistul m-a agresat cu spray paralizant. N-am văzut nimic şi, aşa orbit cum eram am crezut că tipii ăia vin la mine să mă lovească şi m-am apărat cum am putut. De fapt, am înşfăcat o bicicletă aflată în preajmă, ca să parez cu ea loviturile lor. Atunci poliţiştii, după ce mi-au pulverizat un spray paralizant în ochi m-au trântit amândoi la pământ, mi-au pus cătuşele şi m-au bătut groaznic cu bulanul şi picioarele. Degeaba le strigam “Staţi, că am trei copii de crescut” că până m-au băgat în maşina poliţiei, tot dădeau în mine, de parcă-şi pierduseră minţile”. Intervine în discuţie şi soţia lui Puşcaşiu: „Doi poliţişti tineri au fost, dar nu înţeleg de unde atâta crzime. El nici n-a vrut să vină la I.M.L. Cluj, dar am auzit că i-au făcut proces penal pentru că i-a rupt tricoul unuia dintre ei, aşa că vrem să demonstrăm că soţul meu a fost cel agresat, nu poliţiştii”. Explică mai departe bărbatul: “Cum eram gazat n-am văzut nimic, se poate să-i fi rupt tricoul, dar un martor mi-a spus că după ce m-au bătut aşa de îngrozitor cu bulanul şi picioarele, poliţistul acela şi-a rupt el singur tricoul”.

“Fac trei luni de puşcărie, da’ după ce ies le arăt eu lor”!

Apoi, fără să stea prea mult pe gânduri, îşi dă jos pantalonii şi-mi arată picioarele învineţite de loviturile de bulan încasate înseara fatidică. Îmi arată şi lovitura căpătată în zona feţei după care, pentru o clipă, îi piere de pe figură siguranţa de sine afişată până atunci.  Adaugă că regretă acum faptul că din păcate toate lucrurile par a fi împotriva lui: “Nu am nici avut nici acte medicale înainte de a mă prezenta la I.M.L. Cluj pentru că – bărbat adevărat – am refuzat până şi internarea atunci când la faţa locului şi-a făcut apariţia o ambulanţă de la Spitalul Municipal din Gherla, chemată de cineva”. Bărbatul este poftit între timp în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj şi se întoarce după câteva minute cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate între trei şi patru zile de îngrijiri medicale. Puşcaşiu se revoltă din nou – de data aceasta pe legişti – şi clamează, minunat: “Doar trei-patru zile pentru o asemenea bătaie, în care ăia m-au tocat, pur şi simplu! Şi dacă m-or închide acum, pentru ultraj, cum zic ei, fac trei luni de temniţă, dar după aceea mă întorc eu şi le arăt eu poliţiştilor – şi nu aşa, ci la fiecare în parte, să mă ţină minte.” Apoi, hotărât şi cu o grimasă de durere întipărită pe figură îşi ia în braţe unul dintre copii şi urcă scările, încet – spre ieşirea din instituţie – urmat cu respect de  soţie şi celălalt copil, mai mărişor, cu mama lui de mână.

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 21:20, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un local public, din Gherla, are loc un scandal între mai multe persoane. Patrula formată din poliţist şi jandarm a intervenit pentru aplanarea conflictului. La faţa locului, un bărbat, de 38 de ani, din Gherla, continuă să se manifeste agresiv, motiv pentru care s-a impus imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul unităţii de poliţie. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, dosar instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

 

6 COMENTARII

  1. […] Dumitru Alexandru Puşcaşiu este un căruţaş în vârstă de 38 de ani din municipiul Gherla, dotat cu un fizic impresionant, de discobol. Acesta, însoţit de tânăra lui soţie şi de doi dintre cei trei copii ai săi păşeşte pe coridoarele I.M.L. Cluj. Are o privire puţin tulburată, de rebel fără cauză citește toată știrea… […]

  2. Dar cand ai vrut sa-l tragi pe unul dintre ei din masina sa faci scandal? Atunci nu aveai 3 copii cocalare? Felicitari politiei romane. Asa trebuie procedat cu cei de teapa dumitale. Totusi nu inteleg, de ce 3 luni de puscarie? De ce nu 30 de ani? Poate asa mai scapam de cocalarii scandalagii, pardon de haiduci.

  3. Bravo dl. Grecu, premiul I pentru promovarea betivilor. „Discobolul” (!?!?) din poveste recunoaste chiar el ca le trage la masea, pleava asta a ajuns acum sa arate cu degetul spre Politie? Rusine! Astia trebuie dusi la galere, nu pusi in ziar. Si sa-i dea pedeapsa cuvenita si pentru amenintare, sa se invete minte. Alo, Gazeta, voi nu selectati materialele de publicat? Un pic de discernamant, ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.