Un incendiu a avut loc în noaptea de duminică spre luni la un spital de Psihiatrie din Maramureș. Au fost evacuați 71 de pacienți și, din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

La fața locului au intervenit 8 echipaje de salvatori: 3 echipaje cu apă și spumă, un echipaj autoscară, un echipaj de prim ajutor EPA SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul iar 71 de pacienți au fost evacuați din unitatea spitalicească pe parcursul intervenției.

În urma incendiului nu au existat victime iar pacienții au fost duși înapoi în saloane, după ce acestea au fost aerisite, conform ISU Maramureș.

„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii și a fost lichidat. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime. În total, au fost evacuați 71 de pacienți. După ventilarea spațiilor, pacienții au revenit în saloane”, a informat Ministerul Sănătății, conform G4Media.

Citește și: Investiția de 27 milioane lei de la Clinica de Ortopedie-Trautomatologie ”Alexandru Rădulescu” verificată de Corpul de Control al Ministerului Sănătății

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.