În cursul zilei de ieri, în apropierea Parcului Logistic Transilvania din cartierul clujean someșeni a avut loc un incendiu care a durat nu mai puțin de cinci ore. Pompierii clujeni au intervenit circa 5 ore pentru a stinge incediul care a cuprins o zonă de stufăriş din cartierul clujean Someşeni. Incendiul nu a produs pagube materiale, dar dacă nu se intervenea acesta ar fi putut afecta traficul auto, aerian şi CFR din apropiere. La câteva zeci de metri de zona arsă se află Parcul Logistic Transilvania. Incendiul a izbucnit, ieri, în jurul orelor 16-17 în cartierul clujean Someşeni. A fost afectat un teren mlăştinos de stufăriş de 5 hectare aflat în zona DN1C şi a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. „A intervenit o autospecială. Intervenţia s-a terminat pe la orele 21.00 şi a fost îngreunată de faptul că s-a produs într-o zonă mlăştinoasă” , a declarat pentru „Adevărul” Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj. Conform acestuia, nu a existat pericolul producerii unor pagube materiale, dar s-a intervenit prompt deoarece „din cauza fumului se putea perturba traficul rutier, aerian sau pe calea ferată care se afla în apropiere”. În ceea ce priveşte cauzele incendiului, pompierii clujeni nu au cercetat acest aspect, „deoarece nu au fost pagube materiale”. Incendiul a ajuns până aproape de Parcul Logistic Transilvania, care se întânde pe 20 de hectare, din care 10 hectare sunt spaţii de depozitare şi birouri. (sursa foto adevarul.ro)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.