De dimineață, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu din Munții Apuseni care a izbucnit în comuna Sălciua. Potrivit datelor, incendiul are două focare și  a afectat circa 75 de hectare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat că incendiul a izbucnit luni, iar pompierii nu au reuşit stingerea lui până la lăsarea întunericului, iar marţi dimineaţa continuă intervenţia. ”Staţia Câmpeni intervine cu trei autospeciale şi 15 subofiţeri, în localitatea Sălciua de Sus, pentru stingerea incendiului de litieră şi vegetaţie uscată”, a spus Alina Marescu.

Este vorba de două focare, unul care a cuprins aproximativ 45 de vegetaţie uscată şi litieră, şi altul de aceeaşi natură care a afectat circa 30 de hectare.

Nu este afectată pădurea, arzând doar vegetaţia uscată, stratul de frunze căzute şi resturile care acoperă solul.

Pompierii de la ISU au fost ajutaţi şi de Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi de reprezentanţi ai Ocoalelor Silvice.

Incendiul a fost supravegheat pe timp de noapte.

Nu se cunoaşte cauza izbucnirii flăcărilor, însă ultimele incendii de acest gen s-au produs după ce localnicii au aprins focul pentru a igieniza terenurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.