În urma unui incendiu major izbucnit la depozitul Kazan din Calea Baciului, un nor de fum negru a împânzit cerul Clujul azi dimineaţă. din fericire nu a fost nimeni rănit.

”Pompierii din cadrul Detașamentelor 1, 2 și Turda intervin în aceste momente cu 6 autospeciale și 2 autoscări pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală situată pe calea Baicului din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 7.30. Nu sunt până în prezent persoane care să solicite consult medical. Preventiv la fața locului s-a alocat și un echipaj SMURD”, a transmis ISU Cluj. 

Fumul dens a fost vizibil din mai multe zone ale oraşului, fiind purtat de vânt până în cartierul Grigorescu şi apoi în Mănăştur. 

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1, 2 și Turda intervin în aceste momente cu 6 autospeciale și 2 autoscări pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală situată pe calea Baicului din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 7.30. Nu sunt până în prezent persoane care să solicite consult medical. Preventiv la fața locului s-a alocat și un echipaj SMURD”, a transmis ISU Cluj. 

Fumul dens a fost vizibil din mai multe zone ale oraşului, fiind purtat de vânt până în cartierul Grigorescu şi apoi în Mănăştur. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.