Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a comunicat că pensiunea Ferma Dacilor nu dispune de autorizație de securitate la incendiu. În urma incendiului de amploare declanșat marți dimineață la Ferma Dacilor din satul Tohani din Prahova, pompierii au descoperit a treia victimă carbonizată.
Potrivit ISU Prahova, este vorba despre un adult.
Incendiu la Ferma Dacilor/ Obiectivul nu are autorizaţie de securitate la incendiu (ISU Prahova)
Ferma Dacilor, unde a izbucnit, marţi dimineaţă, un incendiu de proporţii, soldat până la acest moment cu trei morţi şi doi răniţi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Conform sursei citate, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o „verificare pe fond”, fiind identificate şase nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate şase avertismente.
„La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/ autorizaţiei de securitate la incendiu”, a precizat ISU Prahova.
UPDATE ORA 09.39 Incendiu la Ferma Dacilor/ Încă o victimă carbonizată – găsită de pompieri; e vorba despre un adult
Citește și: Autoritățile clujene, inexistente în verificarea sălilor de jocuri de noroc