CFR SA se pregăteşte de o privatizare în stil mare: intabulează terenuri în propriile Cărţi Funciare fără să întrunească şi comisiile specifice. Astfel, la momentul în care se va organiza privatizarea instituţiei, CFR va avea mult mai multe terenuri care au trecut în patrimonial instituţiei. Suntem curioşi cine cercetează aceste intabulări şi dacă nu cumva patrimoniul companiei de stat este “îngrăşat” precum porcul înainte de Crăciun.

 

35 de terenuri intabulate pe fast-forward

“În perioada 2010 – prezent au fost intabulate 35 de terenuri aflate în staţii sau interstaţii CF, de pe raza de activitate CREIR Cluj, în următoarele locaţii: staţia Zalău, interstaţia Cojocna-Apahida, staţia Apahida, interstaţia Apahida-Cluj Napoca Est, ramificaţia Cojocna – Jucu, interstaţia Apahida – Jucu, interstaţia Oradea Est-Oradea, staţia Oradea, interstaţia Oradea-Oradea Vest, interstaţia Oradea – Ep Bihor, interstaţia Ep Bihor-Biharia, interstaţia Oradea-Ep. Bihor, staţia Ep. Bihor, interstaţia Ep Bihor – Oradea Vest, staţia Dej Călători şi staţia Oradea.

Majoritatea terenurilor fac parte din domeniul public, proprietar fiind Statul Român. Intabularea terenurilor s-a făcut în conformitate cu prevederile stabilite prin Protocolul de Colaborare încheiat cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

 

Tudor Vladimirescu se intabulează la mai multe

În ceea ce priveşte situaţia terenurilor aferente străzii Tudor Vladimirescu, care au fost intabulate de către CFR şi societăţile sale subordonate, precum şi actele care au stat la baza intabulării acestora, vă comunicăm următoarele :

Terenurile având următoarele nr. topografice : 8292/9, 8292/10, 8292/11, 8292/12, 8292/13, 8292/14, 8292/15, 8292/16, 8292/17, 8292/18, 8292/19, 8292/20, 8292/21, 8292/22, 8292/23, 8292/24, 8292/25, 8292/26, 8292/27, 8292/28, 8292/30, 8292/31, 8292/32, 8292/34, 8292/35, 8292/37, 8292/38, 8292/40, 8292/41, 8292/42, 8292/43, 8292/45, 8292/46, 8292/47, 8292/48, 8292/49, 8292/50, 8292/51, 8292/52, 8292/53, 8292/54, 8292/55, 8291/2/2, aferente străzii T. Vladimirescu, sunt intabulate în CF nr. 139437 Cluj-Napoca, în proprietatea Statului Roman şi administrarea  operativă a SNCFR, iar actul care a stat la baza intabulării terenurilor sus – menţionate  a fost Încheierea Cărţii Funciare nr. 17828/2000.

În cazul Sucursalei „CREIR CF” Cluj, unde terenurile CFR sunt intabulate în regim de Carte Funciara Centrală, pentru înscrierea acestora în Cărţile Funciare Locale nu se constituie comisia internă de terenuri, conform HG 834/1991, intabularea lor făcându-se cu respectarea Protocolului de colaborare încheiat cu ANCPI”, arată Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR.

 

Conform CF nr. 139437, publicat pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, aceste terenuri sunt în proprietatea Statului Român, dar în administrarea operativă a SNCFR SA.

“Urmare propunerii dumneavoastră de a proceda la transferarea străzilor Depoului şi Badea Cârţan, în vederea includerii lor în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, vă comunicăm următoarele:

Terenul este intabulat în CF 139437 municipiul Cluj-Napoca aflat în proprietatea Statului Român în administrarea operativă SNCFR.

[…] Toate cheltuielile care implică un transfer de teren vor fi suportate de către Primăria Cluj-Napoca”, se arată în răspunsul directorului CFR Dumitru Matilaş.

“Urmare audienţei din data de 27.03.2013, având ca subiect solicitarea locuitorilor blocurilor situate la adresa poştală str. Tudor Vladimirescu nr. 6-8, privind asfaltarea şi modernizarea unei porţiuni din strada care constituie accesul la locuinţele pe care le deţin, edificată pe un teren aflat în administrarea SNFCR, Doamna viceprimar Horvath Anna a dispus reglementarea situaţiei în sensul demarării procedurii de transfer a proprietăţii.

Având în vedere că în zona respectivă, aflată în administrarea SNCFR, se află străzile cu actualele denumiri Depoului şi Badea Cârţan, prin adresa ne-am adresat Regionalei CF Cluj, Divizia Patrimoniu, cu propunerea de a lua măsuri privind reabilitarea acestor străzi, sau în situaţia în care nu sunt interesaţi să facă o astfel de investiţie, să procedeze la transferarea acestor străzi în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, în vederea includerii lor în domeniul public al municipiului.

CREICR CF Cluj ne informează că terenul aferent celor două străzi face parte din imobilul identificat cu nr. topo 8292/52, intabulat în CF nr. 139437 Cluj-Napoca, în favoarea Statului Român, administrarea operativă SNCFR, sub denumirea “Drumuri de acces al clădiri şi blocuri, trotuare, parcări”, este concesionat de CNCF CFR-SA Bucureşti şi se află în domeniul public de interes naţional.

Având în vedere cele expuse, propunem demararea procedurii de transfer a imobilului “Drum de acces la clădiri şi blocuri, trotuare, parcări”, nr. Topo 8292/52 în suprafaţă de 4178, intabulat în CF nr. 139437, în sensul iniţierii unui proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a acestui imobil, din domeniul public de interes naţional, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi din concesiunea CNCF-CFR-SA, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca şi administrarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.

Întrucât, în acelaşi regim de proprietate se află şi alte străzi din municipiul Cluj-Napoca, propunem identificarea acestora şi cu acordul CREIR CF Cluj, aplicarea aceluiaşi proceduri de transfer a dreptului de proprietate”, se arată în proiectul de la Primăria municipiului Cluj-Napoca semnat de Iulia Ardeiuş şi Mihaela Miron.

Poate cineva ar trebui să verifice şi cum se fac intabulările înainte ca CFR să se pregătească pentru privatizare.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.