Procurorii propuşi de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, în vederea ocupării unor funcţii de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor susţine interviurile la CSM pe 2 şi 3 iulie.

Potrivit calendarului stabilit de Secţia de procurori a CSM, intervievarea lui Marius Iacob propus în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Cameliei Sutiman, propusă ca şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Simonei Brădiceanu – procuror-şef Secţia de resurse umane şi documentare, şi a lui Ion Vasilache, propus procuror-şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ, va avea loc pe 2 iulie.
Pe 3 iulie, vor susţine interviul în faţa Secţiei de procurori a CSM Iuliana Nedelcu propusă procuror-şef al Secţiei Judiciare din cadrul PÎCCJ şi Antonia-Eleonora Constantin, propusă adjunct al Secţiei Judiciare. Avizele CSM vor fi transmise pe 3 iulie Ministerului Justiţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau de procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. AGERPRES.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.