Deşi OUG 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor datoriilor fiscale a intrat practic în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial 200 din 22 Martie 2011, încă nu putem şti cine va putea beneficia de eşalonări. Această pentru că urmează procedura de aplicare, iar mai multe aspecte esenţiale au fost lăsate pe seama acesteia.
Procedurile de aplicare trebuie aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a OUG 29/2011, adică până la 1 aprilie anul curent.
La această dată încă nu putem şti cine va putea beneficia de eşalonare deoarece printre condiţiile de acordare a eşalonării este şi aceea ca firma respectivă să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti, conform unor criterii economico-financiare care vor fi prevăzute în normele metodologice.
Criteriile de determinare a perioadei de eşalonare precum şi suma maximă a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată pentru care nu este necesar să se constituie garanţii în cazul cererilor de eşalonare la plată vor fi stabilite tot prin norme metodologice. De asemenea, eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale care fac obiectul eşalonărilor la plată în sumă totală mai mică decât limita stabilită prin norme metodologice de aplicare.
Aşadar, urmează 10 zile de suspans pentru firmele care vor să-şi eşaloneze datoriile.
Incepând cu 22 martie 2011 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 – text integral – prin care a fost instituită posibilitatea acordării de înlesniri sub forma eşalonărilor la plată pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) neachitate la termenele legale de plată.
Pot beneficia de eşalonări la plată atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare. Eşalonările la plată se acordă de organele fiscale competente la cererea contribuabililor, pe o perioadă de cel mult 5 ani, pentru obligaţiile fiscale administrate de ANAF restante înscrise în certificatul de atestare fiscală.
Condiţii pentru aprobarea eşalonării la plată
Cererea de acordare a eşalonării la plată se depune la registratura organului fiscal sau se transmite prin poştă cu confirmare de primire. Pentru acordarea unei eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
să aibă depuse toate declaraţiile, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare;
să aibă constituită garanţia potrivit dispoziţiilor legale;
să nu se afle în procedura insolvenţei, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei;
să nu se afle în dizolvare, potrivit prevederilor legale;
să nu se fi stabilit răspunderea potrivit Legii nr. 85/2006 şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 27 şi 28 din Codul de Procedură Fiscală.
Nu se acordă eşalonări la plată pentru:
– obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 1.500 lei în cazul persoanelor juridice;
– obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări care şi-a pierdut valabilitatea;
– obligaţiile fiscale administrate de ANAF cu termene de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
– obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, fac obiectul compensării, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
– obligaţiile fiscale de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii, acord ori alt act administrativ similar, potrivit legii;
– creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare la ANAF;
– amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat.
Certificatul de atestare fiscală se eliberează de organul fiscal competent, din oficiu, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 10 zile lucrătoare.
Important! – Eliberarea certificatului de atestare fiscală în scopul acordării eşalonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru
Av.Coltuc Marius
as vrea sa cumpar prima editie a bibliei de copii noe va rog pentru colectie