Incepând cu data de joi, 2 iulie, elevii vor începe completarea fișelor de admitere la liceu cu opțiunile dorite. Aceștia vor ațutați de către diriginții claselor a VIII-a, precum și de parinții lor.

Fișele de admitere pot fi completate și predate atât în scoala pe care elevii au absolvit-o, dar și prin trimiterea formularului în format electronic.

Procedura de admitere la liceu

Absolvenții care doresc să aplice pentru un liceu în alt județ pot începe tot astăzi, respectând aceleași proceduri. Doar în cazuri speciale, Ministerul Educației și cercetării permite înscrierea la centrul special din județul în care aceștia doresc să aplice.

Completarea opțiunilor pe fișa de admitere se face în ordinea preferințelor candidaților.

Fișele sunt mai apoi trimise din instituțiile de invățământ și centralizare în bazele de date județene iar mai apoi în baza de date a Ministerului Educației.

Termenul limită pentru completarea acestor formulare este miercuri , 6iulie

Procedura de repartizare computerizată

Primul pas după centralizarea formularelor este verificarea și corectarea erorilor.
Metoda de repartizare ordonează elevii descrescător dupa media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Programul de repartizare caută, în funcție de ordinea opțiunilor pentru formular liceele unde sunt locuri libere potrivit mediei.

În cazul în care un elev nu va putea fi repartizat din cauza unei medii prea mici în raport cu opțiunile bifate, acesta va rămâne nerepartizat și, deci, în afara sistemului.

Media de admitere la liceu este calculata ca medie ponderată între media generală la Evaluare Națională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calendarul admiterii

Potrivit calendarului privind admiterea în liceu, în perioada 2 – 6 iulie are loc introducerea în baza de date computerizată (în aplicaţia informatică centralizată) a datelor din fişele de înscriere.

În perioada 3 – 7 iulie se verifică de către părinţi şi candidaţi corectitudinea datelor din fişa listată de calculator, se corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată şi se listează fişele corectate din calculator, operaţiuni ce se vor realiza utilizând aplicaţia informatică centralizată.

Pe 8 iulie are loc transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/ al municipiului Bucureşti la Centrul naţional de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operaţiunilor specifice, în aplicaţia informatică centralizată.

Pe 10 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

În perioada 13 – 20 iulie, se vor depune sau transmite dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.