Astăzi, la Judecătoria Cluj Napoca are loc primul termen din procesul în care fostul șef al CJ Cluj, Mihai Seplecan, este judecat pentru uz de fals.

Prin rechizitoriul emis de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 24.11.2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mihai Seplecan (nume anterior Mihai Szeplekan) pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,  procurorii au clasat cauza întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Parchetul a cerut instanţei de judecată desfiinţarea înscrisului falsificat intitulat „Diplomă de licenţă”, având seria D nr. 0115367, aparent eliberată de către Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, emisă pe numele Szeplekan Ş. Mihai şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul anulării înscrisului intitulat „Diplomă de master” seria A nr. 0072582 emisă pe numele Szeplekan Ş. Mihai de către Universitatea Ecologică din Bucureşti ca urmare a folosirii unui înscris falsificat.

În cuprinsul rechizitoriul înaintat Judecătoriei Cluj-Napoca s-au reţinut că ”fapta inculpatului Seplecan Mihai, care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a folosit, în anul 2010, diploma de licenţă falsificată având seria D, nr. 0115367, aparent eliberată de către Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti sub nr. 216/09.12.2006 pe numele Szeplekan Ş. Mihai, înscris oficial ce atestă contrar realităţii că inculpatul este licenţiat în ştiinţe juridice, în vederea susţinerii examenului de disertaţie în cadrul programul master de studii „Ştiinţe penale şi criminalistică” al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, respectiv a folosit în perioada 2008 – 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale diploma falsă indicată mai sus, în vederea creării raporturilor de muncă cu instituţii publice şi cu societăţi comerciale, cu consecinţa încadrării sale în muncă (…) întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (10 acte materiale)”, arată anchetatorii la dosar.

 

Seplecan a folosit diploma pentru a ocupa următoarele funcţii:

  • Director Dezvoltare în cadrul SC S.S.H. HIDROSERV S.A. – Sucursala Cluj  în perioada 26.07.2012 – 01.04.2013, post printre ale cărui cerinţe de eligibilitate se numără studiile superioare tehnice/juridice, specialitatea jurist – consultant juridic, vechime 4 ani;
  • referent de specialitate în cadrul SC ELECTRICA FURNIZARE S.A. – Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord Cluj-Napoca în perioada 03.04.2013 – 10.10.2013, respectiv în funcţia de Director adjunct comercial perioada 11.10.2013 – 13.06.2014 în cadrul aceleiaşi societăţi cu capital de stat, posturi printre ale căror cerinţe de eligibilitate se numără studiile superioare;
  • consilier personal al Primarului com. Sânmartin din jud. Cluj în perioada 01.08.2008 – 31.07.2014, respectiv în perioada 01.04.2015 – 01.06.2015, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice;
  • consilier personal al Primarului com. Sînpaul din jud. Cluj, în perioada 08.06.2009 – 31.06.2012, post printre ale cărei cerinţe de eligibilitate se număra studiile superioare juridice sau administrative;
  • consilier personal cu normă parţială al Primarului com. Ţaga din jud. Cluj, în perioada 01.01.2009 –01.08.2012, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice;
  • consilier juridic al Primarului com. Beliş din jud. Cluj, în perioada 01.02.2009 – 31.05.2010, post care presupune activităţi specifice persoanelor calificate cu studii superioare juridice
  • jurisconsult în cadrul SC K&P CONSTRUCT SRL, în perioada 23.10.2008 – 08.06.2010.

2 COMENTARII

  1. Bai si daca era adevarata diploma, cum sa pui Director, oameni cu diplome de la Spirtu Haret?????? Acum nu mai merg smecherii la Spirtu, merg la academia de informatii (alta fabrica de diplome)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.