Femeie mușcată de câini pe Dealul Cetății, în Florești – dusă de urgență la spital

O femeie din Cluj a fost atacată duminică de câini aparținând unei stâne aflate în zona Dealului Cetății, în apropierea localității Florești. Victima a fost mușcată de mai multe ori în zona gambelor și a avut nevoie de intervenția de urgență a echipajului SMURD din Punctul de Lucru Florești, care i-a acordat primul ajutor. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit localnicilor, incidentul nu este un caz izolat. Mai multe persoane au fost atacate în trecut în aceeași zonă, fiind nevoite să se retragă sau să fie ajutate de trecători. Oamenii acuză lipsa de reacție a autorităților, spunând că problema persistă de ani de zile, fără măsuri concrete.

Localnicii cer intervenții rapide, mai ales că zona este frecventată de oameni care ies la plimbare în pădure, în special în sezonul cald.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.