Incompatibilitati si reveniri spectaculoase

Dupa ce a obtinut caderea Guvernului Ungureanu, cu ajutorul parlamentarilor puterii care au votat in favoarea motiunii de cenzura, Victor Ponta a fost nominalizat de presedintele Traian Basescu pentru a conduce noul Executiv. Va prezentam, in cele ce urmeaza, care este echipa cu care Victor Ponta si-a propus sa lucreze in urmatoarele sase luni, pana la urmatoarele alegeri parlamentare.

Vicepremierul desemnat este Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, nominalizat si pentru Ministerul Finantelor. Georgescu a mai ocupat acest post in perioada 1992 – 1996, el urmand sa conduca pana la alegerile parlamentare din toamna o institutie strategica in pastrarea echilibrelor economice si in relatia cu FMI. Georgescu a facut parte din Cabinetul Vacaroiu in perioada noiembrie 1992 – decembrie 1996, cand a fost ministru de stat.
In intervalul 1996-2004, Georgescu a fost deputat PDSR, devenit ulterior PSD, unde a ocupat pozitiile de vicepresedinte si presedinte al Comisiei pentru buget finante si banci. Pentru cateva luni in 2004, el a fost presedinte al Consiliului de Supraveghere al Bancii Comerciale Romane. Din octombrie 2004, Georgescu face parte din Consiliul de Administratie al BNR, iar de atunci este vicepresedinte CA si prim-viceguvernator al bancii centrale. Tot de atunci, Georgescu este membru in Comitetul de Supraveghere Bancara al Bancii Centrale Europene.

Fosti ministri, din nou la datorie
Andrei Marga, propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, a mai fost in Guvern, ca ministru al Educatiei, in perioada 1997 – 2000, cand a fost coleg de Cabinet cu Traian Basescu, actualul sef al statului criticandu-l pe liberal, in 2010, pentru reforma pe care a facut-o in domeniu la finele anilor ’90. Andrei Marga s-a nascut la 22 mai 1946, la Bucuresti. Din 1971, el este licentiat in Filosofie, cu specializarea secundara Sociologie. Marga este profesor universitar, doctor in Filosofie contemporana, predand aceasta disciplina, precum si Logica, la Universitatea Babes-Bolyai. Marga a fost, timp de patru mandate, din anul 1993, rectorul acestei Universitati.

Vicepresedintele PSD Dan Nica, nominalizat ministru al Comunicatiilor, a mai detinut acest portofoliu, in perioada 2000-2004, in Guvernul Nastase si a fost vicepremier si ministru al Administratiei si Internelor in 2009, in Cabinetul Boc I, iar revocarea lui Nica a dus la plecarea PSD din Guvern. El a fost validat in februarie 2009 la conducerea MAI, dupa demisia lui Liviu Dragnea si a detinut aceasta functie pana la sfarsitul lunii septembrie 2009. Premierul de atunci Emil Boc a declarat, la finele lui septembrie 2009, ca a propus coalitiei PSD-PDL inlocuirea lui Dan Nica la Interne, Boc invocand o declaratie a acestuia referitoare la posibilitatea fraudarii alegerilor prezidentiale cu ajutorul turismului electoral. PSD a protestat, insa in cele din urma Nica a fost revocat. Ministrii PSD si-au depus demisiile dupa revocarea din functie a lui Dan Nica, la 1 octombrie 2009.

Ministrul desemnat al Internelor Ioan Rus a mai ocupat portofoliul in Cabinetul Nastase si a indeplinit mai multe functii in administratia locala din Cluj, de la prefect pana la presedinte de CJ, insa din 2008, dupa ce a demisionat din functiile din PSD, a avut o prezenta publica discreta. In Cabinetul Nastase a fost coleg cu ceilalti doi social-democrati ai asa-zisului „grup de la Cluj”, Vasile Dancu, ministru al Informatiilor Publice, si Vasile Puscas, negociator-sef cu Uniunea Europeana. Cei trei au format asa-numitul „grup de la Cluj”, care a devenit foarte influent in luarea deciziilor in PSD. Una dintre deciziile importante care au fost influentate de ei a fost alegerea lui Mircea Geoana in functia de presedinte al PSD in 2005. Ioan Rus l-a sustinut puternic si pe Victor Ponta sa ajunga sef al partidului, in 2010.

Liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, propus ministru al Transporturilor, a fost ministru Cabinetul Tariceanu, deputat, europarlamentar, presedinte al Camerei de Comert Satu Mare, el fiind membru PNL din 1990. Intre aprilie 2007 si decembrie 2008, Silaghi a fost ministru al IMM-urilor, Comert, Turism si Profesii Liberale, in Cabinetul Tariceanu. Potrivit CV-ului sau, Silaghi este membru al Partidului National Liberal din ianuarie 1990 si a fost, pe rand, presedinte TNL Satu Mare, presedinte al PNL filiala Satu Mare, membru al Comisiei de politica externa si al Comisiei economice PNL si membru in Biroul Politic Central al PNL.

Leonard Orban este nominalizat si in Cabinetul Ponta pentru Ministerul Afacerilor Europene, postura din care isi propunea, pentru acest an, ca tinta de absorbtie a fondurilor UE suma de 6 miliarde de euro, din care 3,5 miliarde de euro pe politica de coeziune. Leonard Orban conduce Ministerul Afacerilor Europene, de la infiintarea acestuia, in septembrie 2011. Atunci cand s-a decis crearea acestei structuri, Orban a fost propus la conducerea sa, dupa o cariera pe care a dedicat-o, in ultimii 19 ani, exclusiv problematicii UE, el fiind „omul credibil la Bruxelles” despre care presedintele Traian Basescu afirma ca trebuie sa ocupe acest post.

De pe lista de asteptare, in sfarsit numiti

Liberalul Victor Paul Dobre, in varsta de 60 de ani, este nominalizat pentru portofoliul Administratiei, dupa ce, in martie 2006, a fost propus ca ministru pentru relatia cu Parlamentul, dar presedintele Basescu a refuzat numirea. La acea data, Victor Paul Dobre era secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, iar Traian Basescu a considerat ca este mai util in acest post, avand in vedere experienta acumulata de Dobre la inundatiile din anul 2005.
In perioada 1996-2000, Victor Paul Dobre a fost prefect al judetului Galati. In legislatura 2000-2004, a fost deputat ales pe listele PNL. A demisionat din Parlament in 12 iulie 2004, pentru a fi vicepresedinte al Consiliului Judetean Galati (iulie 2004 – ianuarie 2005). Intre anii 2005 si 2008, Victor Paul Dobre a fost secretar de stat pentru Relatia cu prefecturile la Ministerul Administratiei si Internelor.

Generalul Corneliu Dobritoiu, nominalizat la Ministerul Apararii, a detinut functia de secretar de stat in Ministerul Apararii Nationale si a fost, pentru o scurta perioada, in septembrie 2006, loctiitor al ministrului Apararii, dupa suspendarea din functie a lui Teodor Atanasiu. Un lucru interesant, subliniat de Mediafax, este ca firma sotiei lui Dobritoiu a beneficiat de 11 contracte cu statul, la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), in perioada 2008-2012, prin care a livrat piese de schimb pentru utilajele folosite la repararea sau constructia soselelor. Suma totala castigata de pe urma acestor contracte se ridica la peste 10 milioane de euro.

Titus Corlatean a fost nominalizat la Justitie, desi a debutat ca diplomat in MAE concentrandu-si intreaga cariera pe politica externa, ascensiunea sa in acest domeniu, dar si in viata politica, avand ca punct de plecare functia de consilier personal al primului-ministru Adrian Nastase. Si in 2009 era asteptata numirea sa la MAE, atunci cand PSD a format un Guvern cu PDL, dar, in cele din urma, fotoliul ministerial i-a revenit lui Cristian Diaconescu, ulterior plecat din PSD. Corlatean s-a multumit, la vremea respectiva, cu presedintia Comisiei de Politica Externa din Senat, post pe care il ocupa si in prezent.

Incompatibilii noului Executiv

Cunoscutul actor Mircea Diaconu a fost numit ministru al Culturii, spre finalul unui mandat de senator PNL care nu a fost lipsit de conflicte, intrucat artistul a intrat de doua ori in vizorul ANI, din motive privind functia de director al Teatrului Nottara, din care a demisionat anul trecut. A intrat in politica in 2008, cand si-a anuntat candidatura pentru un loc in Senat din partea PNL. Diaconu si-a anuntat atunci candidatura pentru un post de senator in colegiul Curtea de Arges – Campulung Muscel, motivand alegerea acestui colegiu prin faptul ca este nascut in comuna Vladesti.

Corina Dumitrescu, propusa pentru portofoliul Educatiei, este sotia deputatului PSD Cristian Dumitrescu si rector al Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, fiind acuzata de incompatibilitate dupa ce a fost aleasa membru CSM din partea societatii civile. Corina Dumitrescu este licentiata in stiinte juridice, doctor in Drept, fondator la Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, fiind rector al acesteia. Ea a fost aleasa, in iunie 2010, membru in Consiliul Superior al Magistraturii din partea societatii civile, in urma votului din plenul Senatului. Situatia a fost contestata, existand acuzatii de incompatibilitate intre functia de membru CSM – demnitate publica – si cea de rector. Potrivit noii legi a Educatiei, o persoana aflata in situatia sotiei deputatului PSD trebuie sa aleaga intre locul din CSM si functia de rector al Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir”.

Victor Alistar a fost nominalizat ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenta si relatii cu societatea civila, a anuntat premierul desemnat Victor Ponta. Insa acesta are interdictie de a ocupa functii publice timp de trei ani, pana in 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilitatii sale, ramas definitiv in august 2009, iar alte litigii initiate de ANFP se refera la alte situatii, a precizat, miercuri, ANI. Presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, marti seara, pentru Mediafax, ca litigiul institutiei sale cu Victor Alistar este incheiat, directorul executiv al Transparency International Romania aflandu-se sub interdictia de a ocupa o functie publica.

Fete noi pentru guverne tinere

Presedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, propus ministru al Agriculturii, a fost promovat si sustinut de Dan Voiculescu. Daniel Constantin a fost ales in anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci cand acesta s-a retras formal din linia intai a partidului. Pana sa fie ales in aceasta functie, Constantin nu s-a remarcat in viata politica.  In 2011, la formarea Aliantei de Centru Dreapta (ACD) dintre PC si PNL, Constantin a devenit copresedinte al acestei aliante, alaturi de liderul PNL Crin Antonescu si, ulterior, a intrat in conducerea Uniunii Social-Liberale.

Eduard Hellvig, secretar general al PNL, fost deputat in legislatura trecuta din partea PC, este nominalizat la Dezvoltare Regionala, portofoliu care a fost detinut de Elena Udrea. Din 2011 este secretar general al PNL, iar in 2009 a fost coordonatorul campaniei PNL pentru alegerile prezidentiale. In perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC si secretar al Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor, iar intre anii 2006 si 2007 a fost europarlamentar. Inainte de terminarea mandatului, Hellvig a demisionat din PC si s-a alaturat echipei liberale din Bihor. Filiala PNL Bihor l-a desemnat candidat pentru un al doilea mandat de deputat, dar acesta nu a castigat alegerile

Deputatul PNL Daniel Chitoiu, propus pentru portofoliul Economiei, este, potrivit presei, finul liderului PNL Dan Radu Rusanu si a fost presedinte al ANAF intre 2004 si 2008. De asemenea, Chitoiu s-a facut remarcat si prin prezenta in diverse Consilii de Administratie ale unor societati de stat. Conform presei, in 2006 Chitoiu a fost membru in CA ale CEC, SN Radiocomunicatii SA, iar la CN Imprimeria Coresi a fost membru in Asociatia Generala a Actionarilor. Acesta este presedinte al Camerei Consultantilor Fiscali.

Specialistii noului Executiv

Presedintele organizatiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, propusa pentru functia de Ministru al Mediului in Cabinetul Ponta, este in prezent europarlamentar si a fost, in guvernarea 2001-2004 presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Rovana Plumb a fost deputat in Parlamentul Romaniei in perioada 2004-2007. Ulterior, a devenit europarlamentar, unde este membru al Comisiei pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale si membru supleant in Comisia pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara si in Comisia pentru drepturile femeii si egalitatea de gen.

Mariana Campeanu a fost nominalizata chiar de ziua sa pentru Ministerul Muncii, dupa un prim mandat in 2008, de doar doua luni, in prag de alegeri parlamentare, prioritatile anuntate de aceasta fiind restituirea CASS retinuta ilegal pensionarilor, dar si relansarea dialogului social. Mariana Campeanu este membru PNL din 1997, potrivit CV-ului sau. Aceasta a candidat din partea PNL la ultimele alegeri parlamentare, din noiembrie 2008, pentru un mandat de deputat in sectorul 2 al Capitalei, dar nu a reusit sa ajunga in Parlament. Cu toate acestea, ea este in prezent deputat, din decembrie 2010, cand a fost aleasa in Colegiul 3 Hateg-Tinutul Padurenilor, la alegerile partiale desfasurate pentru postul ramas vacant in urma decesului deputatului PDL Ioan Timis.

Medicul iesean Vasile Cepoi a fost nominalizat pentru Ministerul Sanatatii, la patru luni dupa numirea sa ca secretar de stat al aceluiasi minister, dar in Guvernul Boc. In 2001, Vasile Cepoi a devenit seful Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate din Iasi, in urma unui concurs, iar in anul 2003 a fost numit secretar de stat in Ministerul Sanatatii, in guvernul condus de Adrian Nastase.
In februarie 2004, el a fost destituit din Ministerul Sanatatii, in urma unui conflict cu premierul de atunci Adrian Nastase. Medicul iesean Vasile Cepoi a fost numit director general al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate in anul 2005, fiind apoi desemnat secretar de stat in Ministerul Sanatatii, avand sprijinul PDL Iasi. La inceputul anului 2012, pe fondul scandalului legat de SMURD si de Raed Arafat, Vasile Cepoi a fost desemnat secretar de stat in Ministerul Sanatatii in guvernul condus de Emil Boc. Numirea a fost facuta prin modificarea organigramei ministerului, infiintandu-se un al treilea post de secretar de stat, special pentru Cepoi.

Liviu Marian Pop, profesor si lider al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, nominalizat pentru functia de ministru delegat pentru Dialog social, a avut, in 2010, un venit de patru ori mai mare de la sindicat decat de la catedra de matematica a liceului la care preda. Din ianuarie 2004, Pop este presedinte al Sindicatului Liber din Invatamant Maramures. In decembrie 2007, el a devenit secretar general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, calitate in care, in 2008, a fost cooptat ca membru supleant in Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii.

Liderul deputatilor PSD Mircea Dusa, nominalizat pentru functia de ministru delegat pentru Relatia cu Parlamentul, a fost prefect al Harghitei in perioada 2001-2004. Mircea Dusa a fost ales deputat in 2004, el aflandu-se la al doilea mandat de parlamentar. In perioada 1996-2001, a ocupat functia de prim-vicepresedinte al Asociatiei Oraselor din Romania. In prezent, Mircea Dusa ocupa functia de lider al grupului PSD din Camera Deputatilor, fiind unul dintre cei mai vocali parlamentari ai PSD.


Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.