Incompatibilul de la conducerea Primăriei își motivează recursul

Viceprimarul PDL al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Șurubaru, și-a motivat recursul față de sentința Curții de Apel Cluj. Gazeta de Cluj vă prezintă pasaje din cadrul recursului, acesta acuzându-i pe magistrații Curții de Apel Cluj că nu au respectat legea. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție(ICCJ) vor analiza admisibilitatea recursului, apoi vor decide dacă cauza se va judeca sau nu.

“Pe fondul cauzei am susținut că subsemnatul nu  m-am aflat niciodată în  starea de incompatibilitate prevăzuta de art. 87, alin.l)  lit.d) din  Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupție întrucât nu am exercitat simultan cele două funcții, respectiv cea de viceprimar și de administrator al unei societăți.

Susține că a renunțat la mandat

În cauză au fost depuse înscrisurile prin care am dovedit că  am renunțat în  scris Ia mandatul de administrator al societății comerciale în data de 30.05.2012, că înscrisul prin care am renunțat Ia mandat a fost înregistrat în evidențele societății de contabilitate (terț de societate) în data de 01.06.2012 și că într-adevăr, societatea al cărei administrator am fost nu a înscris Ia Oficiul Registrului Comerțului mențiunea de renunțare Ia mandat decât în data de 30.05.2013.

Din punct de vedere legal am invocat faptul că: Potrivit art. 72 din legea nr. 31/1990 a societăților, obligațiile răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare Ia mandat și de cele speciale prevăzute în această lege. Potrivit Codului Civil, atât în vechea (art. 1552, art.1556) cât și în actuala reglementare (art.2030 alin.1 lit.b) respectiv 2034 alin.1) mandatul încetează de drept o dată cu renunțarea mandatarului iar, mandatarul  poate renunța oricând Ia mandat notificând mandantului renunțarea sa. Potrivit dispozițiilor art. 1 al Legii 26/1990 privind registrul comerțului obligația de a opera înscrierea în  registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege revine comercianților, în speță societății și nicidecum persoanei fizice-administrator care a notificat societății renunțarea Ia mandat.

Potrivit art. 5 alin.1) din Legea 26/1990, mențiunile devin opozabile terților de Ia data efectuării lor în registrul comerțului ori de Ia publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,sau în alta publicație, acolo unde legea dispune astfel.

Jurisprudența de partea lui

Potrivit  jurisprudenței  Înaltei  Curți de  Casație și Justiție (Decizia 4155/2009, raportat  Ia aplicabilitatea   art.   5   alin.   1 din   Legea  26/1990   în    materia   constatării   stărilor   de incompatibilitate, problema de drept a fost dezlegată de maniera în care, ”mențiunile din Registrul Comerțului  au,  potrivit  dispozițiilor art.   5 alin.1  din  Legea nr.26/1990  privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare rolul de a asigura opozabilitatea față de terți,  însă efecte  juridice, sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate. În sensul vizat de art. 83. alin.2.) din Leqea 161/2003, produc înscrisurile depuse Ia dosar care atestă că intimatul a renunțat  chiar anterior alegerii.. la calitatea de administrator al SC…”(s.n. avocat)

Referitor Ia fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj constată că, pentru a fi opozabil terților, înscrisul de care se prevalează reclamantul ,,trebuie să aibă dată certă, care, potrivit art. 1182 Cod civil, se dobândea doar într-una dintre următoarele modalități: din ziua în care înscrisul s-a prezentat Ia o instituție  de stat; a înscrierii lui într-un  registru anume destinat; a morții  părții care a semnat înscrisul sau a uneia dintre părțile  care au  semnat;  prin  trecerea actului,  chiar și  în  prescurtare, în  anumite  acte întocmite  de funcționari de stat.

Nefiind îndeplinită nici una dintre  formalitățile prevăzute de art. 1182 Cod civil; pentru a dobândi data certă, înscrisul de care se prevalează reclamantul și care ar atesta faptul că ar fi renunțat Ia calitatea de administrator nu poate fi opusă terților, deci nici Agenției Naționale de Integritate, neputând face dovada datei înscrise în cuprinsul acesteia. Înscrierea făcută în registrul societății nu poate fi opusă terților, acest registru nefiind unul public, astfel cum cer dispozițiile legale.

Șurubaru cere nulitatea absolută

Pentru motivele expuse, care se circumscriu celor reglementate de art. 488 alin.1) pct.8 CPC, vă solicităm să constatați că interpretarea dată de către instanță de fond dispozițiilor art. 21 alin.1 și 2 din Legea nr. 176/2010 este greșită și că, raportat Ia  succesiunea procedurilor desfășurate în speță, conform art.  20 și urm. din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. 35873/G/11/09.08.2013 a fost emis de către intimată cu nerespectarea termenelor legale, ceea ce atrage nulitatea  acestuia.

Însă, instanța a aplicat greșit prevederile legale care  guvernează puterea probatorie a înscrisurilor întocmite în  exercițiul activității unei întreprinderi. Astfel, mai întâi, instanța de fond a aplicat  eronat prevederile art. 1182 Cod civil vechi 1864 în condițiile în care această lege nu se mai află în vigoare Ia data Ia care recurentul a semnat demisia.

Atâta vreme cât demisia din 30.05.2012 a fost emisă în considerarea faptului că recurentul, deținea Ia acea dată, funția  de administrator într-o societate comercială (întreprindere, în înțelesul art. 3 alin. 3 din Noul Cod civil), rezultă faptul că actul prin care mandatarul a notificat încetarea mandatului comercial este un act săvârșit în cadrul exploatării întreprinderii și este un act supus dreptului societar.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 277 alin. 3 din Codul de procedură civilă instituție o prezumție cu privire Ia data demisiei recurentului, în sensul că demisia s-a produs Ia data de 30.05.2012, iar nu Ia data Ia care aceasta a fost menționată în Registrul Comerțului.

Or, intimata nu a prezentat o contraprobă care, în sensul art.  277 alin. 3 teza finală, să răstoarne prezumția legală cu privire Ia data înscrisului. Astfel, prezumția legală simplă nu a fost răsturnată de către intimată, fapt care trebuia să conducă Ia o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de fond.

Mai mult  decât atât, am arătat în fața instanței de fond faptul că această demisie a fost înregistrată în registrele SC Euro Divers SRL cât și în cele ale societății comerciale care efectua contabilitatea acesteia. Așadar, instanța de fond trebuia să coroboreze demisia cu celelalte probe depuse în dosar, respectiv cu înscrisurile care demonstrau că această demisie a fost înregistrată în registrele  comerciale ale SC Euro Divers SRL, cât și ale societății profesionale de contabilitate acesteia.

Astfel, pentru a stabili data demisiei recurentului, instanța trebuia să facă aplicarea inclusiv

a art.  280  Cod de procedură civilă, în sensul că trebuia să observe faptul că registrele comercianților pot face pe deplin dovada celor pe care le consemnează atunci când sunt ținute în conformitate  cu legea. Or, intimata  nu a invocat nicio încălcare a legii în ceea ce privește ținerea registrelor de  către  cele două societăți comerciale care  au  înregistrat demisia recurentului.

Instanța  de fond, în exercitarea controlului judecătoresc, trebuia să verifice dacă cele două funcții au fost exercitate simultan, raportat Ia normele de drept comun care le guvernează pe fiecare dintre ele și nu să verifice o stare de fapt necontestată, respectiv dacă au fost îndeplinite condițiile de opozabilitate față de terți a uneia dintre ele, prin raportare Ia norme cu caracter general”, arată Gheorghe Șurubaru în recursul său.

Tiberiu Hrihorciuc