monica anisie

Ministerul Educației și Cercetării, a anunțat semnarea, pe 28 noiembrie, a unui „protocol de colaborare privind promovarea cursurilor opționale de Cultură și civilizație aromână” împreună cu Lala Tașcu, președintele unei organizații abia apărute, Asociației Livădzli di Paicu, transmite Romanian Global News.


Pe pagina sa de facebook, ministrul educației și cercetării, Monica Anisie a afirmat că „prin intermediul acestui acord, ne dorim introducerea studiului patrimonial cultural al aromânilor, ce cuprinde o bogată literatură folclorică și o remarcabilă literatură cultă”. Totodată, a amintit „politica lingvistică promovată de către Consiliul Europei, la care s-a aliniat în mod explicit și România, recomandă încurajarea diversității culturale / lingvistice a Europei”. De asemenea, ministrul educației a afirmat că “e dorim ca unitățile de învățământ să le împărtășească și copiilor din bogăția culturală și spirituală a acestei comunități în cadrul orelor de Cultură și civilizație aromână.”


În acest context, Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE), institut de cercetare științifică aflat sub egida Academiei Române, a reacționat printr-un comunicat la anunțul doamnei ministru Anisie.


În comunicatul său, C.E.S.P.E. semnalează faptul că în anunțul doamnei ministru „nu se face nicio referire la românitatea aromânilor, lâsându-se a se citi printre rânduri intenția de a prezerva identitar o minoritate etnică”. Totodată, se atrage atenția asupra faptului că protocolul de colaborare a fost semnat cu o organizație nereprezentativă, înființată de abia o lună, deși partenerul de dialog natural pe acest subiect ar fi fost Societatea de Cultură Macedo-Română, o asociație de utilitate publică cu o veche tradiție, „recunoscută ca partener al statului român încă din 1880 în tot ceea ce înseamnă problematica aromână”. Mai mult decât atât – arată C.E.S.P.E. – „o parte dintre membrii delegației primiți de doamna ministru sunt sau au fost apropiați unor cercuri afiliate unui curent care propagă ideea unui popor „armân” ce reneagă orice legătură identitară cu statul român”. Ca atare, C.E.S.P.E. solicită publicarea protocolului de colaborare anunțat de doamna ministru.

În susținerea poziției sale. C.E.S.P.E. amintește poziția Academiei Române (Comunicat privind identitatea și unitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și sudul Dunării, 25 iulie 2018), conform căreia „poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă”. La acel moment, Academia Română a luat „act cu îngrijorare de continuarea și intensificarea unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân”, arătând că „scopul acestor activități este declararea aromânilor ca minoritate națională în România, ca popor armân, distinct de poporul român, având o limbă proprie, armâna, diferită de limba română”. Or, „aceste activități fac parte dintr-o acțiune mai largă de separare a românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și de poporul român”.

C.E.S.P.E. mai amintește poziția asumată de Guvernul României în anul 2016, formulată ca răspuns la o interpelare a deputatului Costică Canacheu (r3022B, 2016). În răspunsul formulat se arată că „încă de la înființarea României ca stat modern, poziția oficială a diplomației române a fost că aromânii sunt o ramură istorică a poporului român, vorbind unul din cele patru dialecte ale limbii române: dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Aceasta este și poziția Academiei Române, confirmată de peste 20 de enciclopedii și dicționare internaționale”. Reiterând această poziție, în răspunsul formulat se amintește că „pe baza argumentelor de ordin științific (istoric, lingvistic, cultural) s-a arătat că grupul aromânilor din România nu este diferit de populația majoritară”.


Redăm, în continuare, anunțul ministrului Educației și comunicatul C.E.S.P.E. și comunicatul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.

„Am luat astăzi act cu surprindere despre un protocol semnat între Ministerul Educației și Cercetării și o anume asociație Livădzli di Paicu privind promovarea cursurilor opționale de Cultură și civilizație aromână. Inițiativa pare lăudabilă la o primă vedere, însă, în comunicatul emis pe pagina de facebook a ministrului Monica Anisie nu se face nicio referire la românitatea aromânilor, lâsându-se a se citi printre rânduri intenția de a prezerva identitar o minoritate etnică.


Înainte de a se aventura în semnarea unor astfel de protocoale, doamna ministru ar fi trebui să se consulte cu Societatea de Cultură Macedo-Română (nu cu asociații obscure, cu tradiție de nici măcar o lună – Livădzli di Paicu a fost înființată pe 28 octombrie 2020 ASOCIATIA „LIZADZLI DI PAICU” – „LIVEZILE DIN PAICU” din Sector 2 – CUI 43253350), recunoscută ca partener al statului român încă din 1880 în tot ceea ce înseamnă problematica aromână!!!


O parte dintre membrii delegației primiți de doamna ministru sunt sau au fost apropiați unor cercuri afiliate unui curent care propagă ideea unui popor „armân” ce reneagă orice legătură identitară cu statul român. O asemenea ideologie promovată, poate din necunoaștere și nu din rea intenție, nu face decât să anuleze strategiile asumate de mai bine de un secol și jumătate de statul român la sud de Dunăre.
Prin inițiativele de la București s-a reușit prezervarea până în zilele noastre a grupului aromân (a se vedea poziția Academiei Române pe marginea acestui subiect https://acad.ro/…/c0725-Comunicat-DespreIdentitateaIstorica… ), supus unei intense campanii de asimilare în Balcanii epocii moderne și până în prezent.


Guvernul român a reiterat recent, în 2016, faptul că nu admite folosirea chestiunii aromâne pentru a construi artificial minorități naționale ce nu îndeplinesc criterii obiective, ci marșează pe falsuri istorice, lingvistice etc. (http://www.cdep.ro/interpel/2016/r3022B.pdf )
Prin urmare, având în vedere că este vorba despre un act asumat oficial, solicităm doamnei ministru să facă public conținutul respectivului protocol.”

Anunțul ministrului Educației (28 noiembrie 2020) aici:


„Am semnat împreună cu domnul Lala Tașcu, președintele Asociației Livădzli di Paicu, un protocol de colaborare privind promovarea cursurilor opționale de Cultură și civilizație aromână.

Prin intermediul acestui acord, ne dorim introducerea studiului patrimonial cultural al aromânilor, ce cuprinde o bogată literatură folclorică și o remarcabilă literatură cultă. De altfel, politica lingvistică promovată de către Consiliul Europei, la care s-a aliniat în mod explicit și România, recomandă încurajarea diversității culturale / lingvistice a Europei.


Mulțumesc tuturor celor prezenți la întâlnire, precum și doamnei profesor Zoița Geaca, prezentă online, care ne-a transmis următorul mesaj: „Vreau să cred că acest prim pas nu va fi și singurul, considerându-ne norocoși că el s-a făcut sub auspicii bune, prin spiritul liberal, deschis și lipsit de prejudecăți, prezent aici în persoana doamnei ministru.”

Dovada longevității comunității de aromâni rezidă tocmai în spiritul și calitatea ei umană, reușind să-și transmită valorile din generație în generație. Ne dorim ca unitățile de învățământ să le împărtășească și copiilor din bogăția culturală și spirituală a acestei comunități în cadrul orelor de Cultură și civilizație aromână.”

Romanian Global News precizează că obiectivul recunoașterii ca minoritate națională a aromânilor din România este inițiativa unui grup împins de la spate de interese ale serviciilor secrtete grecești, care doresc astfel ca România să nu mai revendice originea românească a aromânilor din Peninsula Balcanică, inclusiv a masivei comunități aromâne din Grecia, ținută sub o puternică presiune și reprimată sistematic de autoritățile de la Atena, atunci când își revendică rădăcinile românești.

Reamintim că în zona actualelor state ca Grecia, Albania , R. Macedonia de Nord, au existat peste 117 unități de învățământ (școli și licee) unde copiii aromâni/români din Balcani învățau limba literară română, pe lângă dialectul învățat în familie. De ce nu redeschide Ministerul Educației din România aceste școli în care să se predea în dialectul aromân?


Cine a fost cel care a făcut presiuni pentru ca această nouă asociație să fie primită de ministrul educației? Nu cumva un aromân din structura guvernului și care susține pe unde poate că el nu este român și că limba lui maternă nu este româna ci “vlaha”? Adică ceea ce vor autoritățile grecești…

2 COMENTARII

  1. Acum că a reușit desființarea scolii românești ,că de redeschidere nu se mai vorbește doamna pepsiglas se plictisește .ce ar mai fi de distrus?păzea că vine incompetenta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.