În cazul în care credeați că singura relație de iubire din Primăria Cluj-Napoca este cea dintre Emil Boc și Dan Tarcea, ne permitem să vă contrazicem. Consilierii locali Ionuț Moldovan și Flavia Petruș (fostă Ibranyi) au decis că relația de colegialitate nu li se potrivește și au trecut la nivelul următor. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, sub atenta supraveghere a viceprimarului Dan Tarcea și a primarului Emil Boc, încă din perioada în care consiliera era căsătorită cu Robert Ibranyi. 

Cupidon și-a făcut apariția în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și i-a lovit în plin pe Ionuț Moldovan și pe Flavia Petruș. Incidentul s-a soldat cu un divorț semnat în grabă de Robert Ibranyi. 

Ciorba reîncălzită nu mai are același gust

Potrivit surselor Gazeta de Cluj, Flavia Petruș și Robert Ibranyi au divorțat și în anul 2019, însă dragostea lor a fost mai puternică și cuplul a decis să își mai acorde o șansă. După alți doi ani de căsnicie, Ionuț Moldovan a apărut în schemă, iar Flavia Petruș nu a mai stat pe gânduri și a pus punct relației cu Robert Ibranyi pentru a doua oară. Cei doi ar fi divorțat la scurt timp după ce între Petruș și Moldovan s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste. 

Ibranyi și Moldovan, autorii unui articol științific 

Ionuț Moldovan ar fi fost cel care a determinat-o pe Flavia Petruș să divorțeze de Robert Ibranyi. Cel mai probabil, alegerea nu a fost atât de grea având în vedere că cei doi consilieri sunt ghidați de săgeata liberală, au preocupări comune, au scris un articol științific împreună și beneficiază de susținerea celor mai importanți oameni politici din Cluj.  Flavia Petruș s-a pozat de câte ori a avut ocazia în compania PNL-iștilor Emil Boc, Alin Tișe, Daniel Buda, iar Ionuț Moldovan se află de ani de zile sub aripa protectoare a viceprimarului Dan Tarcea.  

Pe lângă faptul că cei doi amorezi sunt membri PNL și ocupă funcțiile de consilieri locali, Flavia Petruș și Ionuț Moldovan sunt autorii unui articol științific, publicat în anul 2021, intitulat „TRANSFORMAREA DIGITALĂ: UN NOU MODEL DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA”. 

A ieșit soarele și pe strada lui Moldovan

Situația financiară a consilierului Ionuț Moldovan este una îmbucurătoare. Acesta a început să se implice serios în domeniul imobiliar. Averea consilierului a crescut semnificativ, fiind adăugate în fiecare an noi imobile pe lista de proprietăți. Potrivit declarației sale de avere, încasează anual suma de 48.242 de lei de la „ALTE INSTITUTII, CLUJ NAPOCA STR TARNAVELOR 28”. După o simplă căutare pe Google aflăm că este vorba despre Panemar, firmă în cadrul căreia lucrează de mai bine de opt ani. Nu înțelegem motivul pentru care Moldovan s-a ferit, pentru prima dată în 8 ani, să indice exact instituția la care este angajat. Există posibilitatea ca Moldovan să nu își dorească să se asocieze cu celebra firmă de panificație, având în vedere că este doctorand în cadrul Universității Babeș-Bolyai și încasează o bursă de 6766 de lei anual. De asemenea, Ionuț Moldovan încasează 8166 de lei/an din cadrul societății pe care o patronează, SC RIGA BUSINESS CONSULTING SRL și 13.140 de lei/an, reprezentând indemnizația primită din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. 

Ibranyi a ajuns să lucreze pentru dușmani

Robert Ibranyi este patronul firmei FOOD & FRIENDS SRL, de unde încasează un salariu în valoare de 16.632 de lei anual. Fostul soț al Flaviei Petruș nu se află în cea mai bună perioadă financiară, având în vedere că a ajuns să muncească la  Transylvania Sport Horse Company SRL, societate patronată de Octavian Buzoianu, de unde încasează anual 31.972  de lei.

Octavian Buzoianu și Eva Ibranyi, fosta soacră a Flaviei Petruș, au fost implicați într-un scandal de proporții în anul 2016. La acea vreme, a fost publicat un videoclip în care erau prezentate mărturiile a două foste angajate ale fabricii din Feleacu. Eva Ibranyi s-a lăsat filmată în timp ce a adus acuzații împotriva fostului director al fabricii, Ocatvian Buzoianu, candidat la Primăria Cluj-Napoca în acea vreme. Femeia susține că Buzoianu a distrus fabrica de-a lungul anilor şi căşi-a bătut joc de angajaţi. 

„Acţiunile şi astăzi sunt acolo nevândute. El ne-a promis că va fi bine. Şi-a văzut de interesele lui, nu s-a gândit la oamenii din Cluj niciun pic. Dacă se gândea, după 38 de ani de lucru în întreprindere, nu ar trebui să fiu cu o pensie de 500 de lei. Trebuia să ajute, să dea la oameni 2-3 ani să mai muncească, că eram aproape toate, aproape de pensie. Dacă mai lăsa încă un an, doi, mai mult de 60-70 de persoane astăzi aveam pensii din care putem trăi, nu 500, să nu îţi ajungă de medicamente, de cheltuieli. Mai presus au fost interesele lui şi ne-am rugat să mai lase. Ştia bineînţeles şi la orice şedinţă îi rugăm să ne mai lase să meargă sau să ne ajute cumva. Eram foarte puţine şi aproape toate ne apropiam de pensie. Oamenii au plecat care unde au putut fără servicii, fără pensii ca lumea. Înainte de pensie cu 3 ani. Pur şi simplu nu i-a interesat ce fac oamenii”, afirma în anul 2016 Eva Ibranyi.

Se pare că Robert Ibranyi a decis să vadă pe propria piele modul în care Octavian Buzoianu își tratează angajații, chiar dacă mama lui, Eva Ibranyi s-a plâns de condițiile nepotrivite de muncă.  

Flavia Petruș, surprinsă în ipostaze fierbinți

Flavia Petruș a fost surprinsă, la sfârșitul anului trecut, în timp ce îi dădea palme peste fund Deliei Mesaros, membru PNL și inspector de specialitate la Serviciul de evenimente din Primărie.

„E un filmulet filmat vineri seara cu o duduie care e angajată în Primăria Cluj-Napoca. Angajații lui Boc au fost la congresul PNL si vineri seara au ieșit la o terasa din Bucuresti unde dupa câte vedeți în filmulet, au început sa se imbete și să danseze lasciv pe mese.

Duduia din filmare se numește Delia Mesaros, e membru PNL și inspector de specialitate la Serviciul de evenimente din Primărie. În filmare mai apare Cecalasan Călin și el membru de partid și angajat în primăria și alte doua persoane care sunt consilieri locali pe nume Bogdan Covaliu si Flavia Ibranyi.

Am primit și eu filmarea de la cineva din grupul lor și cred ca e de interes public cum unii de la PNL care sunt și angajați la Primărie se comporta în public. Oare Boc știe ca oamenii lui se imbata si se comporta vulgar?”, transmitea persoana care s-a decis să publice filmarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here