Băiețelul a fost găsit aproape mort în râul Ogmore, lângă parcul Pandy din Bridgend, după ce sâmbătă, 31 iulie, la ora 5.45 dimineața, familia a chemat poliția să raporteze dispariția copilului. La câteva ore distanță, cel mic a fost găsit în râu. A fost dus de urgență la spital, unde a fost declarat mort.
Părinții băiețelului de 5 ani, acuzați în dosar
La scurt timp după tragedie, tatăl vitreg al copilului, John Cole, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat de crimă, și reținut, însă probele adunate de anchetatori au arătat într-un final că altcineva este suspectul principal. Este vorba despre un băiat de 14 ani, care era inițial pus sub acuzare în dosar pentru pervertirea cursului justiției, scrie BBC.
De asemenea, mama victimei, Angharad Williamson, în vârstă de 30 de ani, a fost și ea acuzată că a încercat să pună piedici anchetei.
Ofițerul legistului Lauren Howitt a declarat pentru Pontypridd că Logan a fost identificat oficial de bunica sa, Claire Williamson.
Copilul de 5 ani a fost ucis la câțiva pași de casă
Autopsia a scos la iveală faptul că micuțul Logan a suferit o ruptură de ficat și leziuni interne în zona cefei, precum și o claviculă ruptă, potrivit southwalesargus.co.uk.
Vestea morții celui mic a îndoliat întreaga comunitate, care a i-a adus un omagiu copilului lăsând flori, mesaje și jucării în zona în care a fost găsit.
„Nu-l cunoșteam pe băiețel și familia lui, dar am simțit că trebuie să vin. Este atât de trist, nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat”, spune o femeie care a venit la locul tragediei să lase un omagiu.
sursa: observatornews.ro
Citește și: Și-a ucis fosta iubită la câțiva metri de fiica acesteia: „Sună-i pe carabinieri, am ucis-o cu un ciocan”