Infringementul Impact, mascat cu Plumb

Moartea Caprioarei poate fi o poveste care poate fi foarte usor citita de noul ministru al Mediului, Rovana Plumb. Cu un nume predestinate si cu declaratii fulminante, noul ministru a spus ca vrea sa scape Romania de infringement. De fapt, ea vrea sa incalce legislatia europeana ajutand Impact fara nicio legitimitate in legislatia europeana. Desi legislatia europeana prevede clar ca orice utilitate care strabate mai mult de 1 km padurea este in afara legii, Rovana Plumb incearca sa-I scoata basma curata pe cei de la Impact. Mai mult, va prezentam niste poze cu caprioare din cartierul Impact Greenfield sechestrate de catre mai marii companiei.
“Au prins niste caprioare si le tin inchise in padure. Doar noaptea ies afara. Sunt pe terenul celor de la Impact, mai précis doua caprioare”,a declarat o sursa din apropierea Impact.

Cum a inceput infringement

Societatea Impact, care are un proces cu Primaria Cluj-Napoca de peste 60 de milioane de euro, a reuşit sa aduca Romana intr-un nou infringement, de data aceasta pe domeniul mediului Surse din apropierea Ministerului Mediului susţin ca au primit o scrisoare de la Comisia Europeana, direcţia generala care se ocupa de mediul inconjurator, in legatura cu procedura de infringement.

Societatea Impact a adus Romania a doua oara in probleme de infringement. Daca prima data era vorba de infringement pe domeniul energiei, acum este vorba de infringement pe domeniul mediului. Extinderea reţelei de electricitate de catre Impact in zona Aleea Privighetorilor-strada Vadul Moldovei ar contravine directivei Uniunii Europene cu numarul 85/337/EEC. De aceasta data, ministerul Mediului a purtat discuţii cu oficialii Comisiei Europene prin intermediul sistemului Pilot, iar reprezentanţii europeni au aratat ca persista problemele care ar duce Romania in infringement. Mai precis, oficialii CE au deschis procesul de infringement cu numarul 2012/4032. Pe 26 aprilie 2012 Comisia Europeana a trimis o scrisoare oficiala autoritaţile romane in ceea ce priveşte articolul 258 al tratatului pentru funcţionare a Uniunii Europene. Mai precis, neregulile se regasesc in interiorul articolelor 2 şi 4. Autoritaţile europene aşteapta acum un raspuns in ceea ce priveşte acţiunile pe care le vor lua autoritaţile romane. Persoana care se ocupa de acest proces şi relaţiile cu Romania este fostul secretar de stat in Ministerul Justiţiei pe vremea lui Calin Popescu Tariceanu, Ion Condescu.


Plumb, ministrul infringement

Rovana Plumb a declarat marţi, dupa ce a preluat portofoliul de ministru al Mediului si Padurilor de la fostul ministru, Attila Korodi, ca prioritatea zero este rezolvarea celor 15 proceduri de infringement şi trei plangeri pe domeniile mediu şi schimbari climatice.

"Avem ca prioritate zero rezolvarea celor 15 proceduri de infringement si 3 plangeri pe domeniile mediu si schimbari climatice. Din acest motiv joi, 10 mai 2012, ma voi intalni la Bruxelles cu comisarul european pentru combaterea schimbarilor climatice, Connie Hedegaard, si cu comisarul pentru mediu, Janez Potočnik. De asemenea, am in vedere urgentarea procedurilor pentru cresterea absorbtiei fondurilor europene. Voi cere si un audit intern, ale carui rezultate le voi face publice in circa doua – trei saptamani, pentru a ma pune la curent cu situatia exacta din cadrul ministerului", a declarat noul ministru al mediului.


Precendentul infringementului pe energie

Romania a intrat in trecut in mod oficial in procedura de infringement pe domeniul energie in urma ilegalitaţilor comise de compania Impact, dar şi a altor probleme din acest domeniu. Surse din cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energie susţin ca situaţia nu este tensionata şi faptul ca Romania este pasibila sa plateasca o amenda usturatoare nu ii ingrijoreaza prea tare pe funcţionarii publici, ba mai mult, ei se consoleaza cu gandul ca mai multe state ale U.E. sunt in aceasta procedura. Gazeta de Cluj v-a relatat de la inceputul anului ca Romania ar putea intra in infringement, iar acum va reamintim posibilitatea ca acelaşi lucru s-ar putea intampla pe domeniul mediului.

Oficialii Comisiei Europene au cerut ca preţurile la energie electrica sa fie reglementate. Problema preţurilor la energie este o problema şi in Germania, care este o ţara cu mult mai mare dare de mana decat a noastra. Cei care furnizeaza energia trebuie sa fie acreditat de catre Agenţia Naţionala de Reglementare a Energiei. La noi acest lucru nu se intampla. In cazul companiei Impact discutam de facturi de energie suprafacturate. E un profit foarte bun pentru orice dezvoltator imobiliar care şi-ar dori o relaţie pe viaţa cu clienţii lor, o relaţie de furnizare de energie pentru ca acest lucru ar reprezenta o sursa permanenta de profit.

In al doilea rand, discutam de un furnizor rauplatnic cum sunt cei de la Impact. O spune ANAF, care are proces cu ei. O spun subcontractorii lui, Romconstruct şi Summa, o spun proiectanţii, adica Arhi Art, o spune Ipcti Instalaţii, care a fost iar clientul lor. Se pune problema daca nu intr-o zi cei de la Impact sa intre in incapacitate de plata numai sa işi plateasca facturile catre Enel.
Comisia Europeana ar putea continua in acţiunile sale impotriva energie daca statul roman nu intra in legalitate cu toate problemele cu societatea Impact. Pe data de 29.09.2011 s-a pronunţat infringementul impotriva Romaniei pe energie. Lucrurile sunt greu de intors pentru ca in pofida tuturor demersurilor pe care le vor face cei de la Ministerul Economiei acestea vor fi tardive pentru ca ei au avut obligaţia ca pana in 3 martie sa dea raspuns solicitarilor facute de comisia europeana pe probleme de energie, iar acestea se refera la liberalizarea tarifelor de energie, de indepedentizarea ANRE, astfel incat preşedintele impreuna cu colegii sai sa nu mai fie numiţi de primul ministru, ci de nişte specialişti numiţi de Parlament. Problema era ca pana la 3 martie 2011 lor li s-a dat un termen. Nici pana in iunie nu şi-au facut temele. Efectul procedurii de infringement va fi o amenda destul de usturatoare aplicata statului roman. Valoarea o pot estima cei din partea comisiei.

Intrebari şi raspunsuri despre infringement

In ce consta procedura?
Prin traducere directa, “infringement” inseamna “incalcare”, mai exact “incalcare de juramant”, adica o chestiune importanta doar pentru oamenii de onoare. Procedura de infringement se refera la o succesiune de paşi ce trebuie parcurşi de catre autoritatea unionala – Comisia Europeana – in cazul in care un stat UE incalca legea:
a) – atenţionarea statului in cauza. Daca statul incriminat reintra in legalitate, procedura se inchide. Daca se persista in greşeala, pocedura continua;
b) – juriştii Comisiei Europene dau statul in judecata, la Curtea Europeana de Justiţie (CEJ). Atentie, justiţia europeana este complet diferita de “caterinca romanesca” din justiţie, procesul neputand dura mai mult de 2 luni de zile. CEJ se pronunţa. Daca statul incriminat este gasit nevinovat, procedura se inchide. Daca statul este gasit vinovat, procedura işi urmeaza calea;
c) – statul vinovat este penalizat cu o amenda foarte mare. Procedura se inchide.
Daca nu este vorba despre un stat mafiot, statul pagubit ar urma sa se adreseze instanţei locale pentru recuperarea prejudiciului, pentru judecarea vinovaţilor direcţi şi morali, precum şi a posibilelor acte de corupţie care au condus la pagubirea statului.
2. Cui i se aplica procedura de infrigement?
Evident unui stat, adica indirect cetaţenilor contribuabili. Nu veţi primi niciodata acasa vreo somaţie prin care ar trebui sa contribuiţi la plata amenzii, dar asta nu inseamna ca nu platiţi greşeala politicienilor.
3. Care este cel mai sumbru scenariu pentru Romania?
In primul rand, parcurgerea integrala a procedurii şi penalizarea statului roman. Ulterior, in baza spiritului mafiot “o mana spala pe alta”, s-ar putea ca nimeni (cu excepţia vreunui funcţionar anonim…) sa nu fie gasit raspunzator, iar prejudiciul sa nu poata fi recuperat. In acest caz, conform tradiţiei, politicienii işi vor lua şi pe mai departe salariile şi sporurile intregi, iar suferinţa va ramane exclusiv in apanajul educaţiei, sanataţii şi invaţamantului.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. Mi se pare mie sau a-ti inceput sa stergeti mesaje ???
    Am postat si am spus foarte clar ca Rovana Plumb il acopera pe Oprescu cel care a semnat autorizatia ilegala in baza careia s-a dus prin padure energia electrica catre Greenfield. Raspunsul de la Ministerul Mediului catre Comisia UE a fost de ras, cica nu se afecteaza mediul pentru ca este dusa subteran ! dovada ca nu cunosc legislatia si anume distanta pe care s-a dus cerea respectarea legislatiei UE. Mai mult Oprescu vrea sa le faca cadou o autostrada pe 6 benzi prin mijlocul padurii pe falsul drum Vadul Moldovei in realitate drum forestier + extindere ilegala pe o portiune de 350 m ( linie demarcatie intre doua corpuri de padure) defrisata si pietruita ilegal. Autostrada este prevazuta in PUZ-urile ilegale Greenfield I si Greenfield II, fara sa existe un studiu privind impactul asupra mediului obligatoriu in cazul in care se pune in discutie defrisarea a peste 3,5 Ha de padure!
    Sunt procese pe rol si dosare penale, mau mult Romsilva a cistigat procesul cu CGMB pentru falsul drum si a dat in judecata impreuna cu Prefectura pe Electrica /Impact pentru utilitatile trase ilegal prin mijlocul padurii!
    Deci va rog sa nu mai stergeti mesaje, pentru ca cei cu ochii albastrii sunt in toate partidele si isi urmaresc interesele chiar daca Basescu si PDl-ul lui portocaliu transformat in verde si acum in alb va dispare de pe scena!
    Nu mai stergeti pentru ca nu dorim ca ce a facut PDL-ul sa continue USL-ul !
    Sa traiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.