O pretinsă asociație umanitară – Euro Szebasztian– din Satu Mare solicită bani în Cluj pentru cazuri fictive de copii bolnavi de cancer sau de alte afecțiuni. Asociația Euro Szebasztian trimite oameni în parcările unor hipermarketuri. Ascociația nu e înregistrată la finanțe și funcționează pe persoană fizică, scrie actualdecluj.ro.

Rețeaua ar fi condusă de soții Halasz, Valentina și Szebasztian din Satu Mare, iar femeia susține că e fostă asistentă socială la Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului.  DGASP ne-a transmis că n-a auzit niciodată de această persoană.

Pe pagina de prezentare a Asociației figurează zeci de fotografii cu copii bolnavi de diferite afecțiuni. Pagina nu mai e activă de doi ani, dar vom vedea în cele ce urmează că Asociația încă funcționează. Asociația operează în mai multe județe și ajunge de cele mai multe ori la familiile sărace. În numele lor, asociația cere bani. În 2017 pretinsa Asociație și-a deschis și punct de lucru în Cluj, pe strada Aramei, la nr.4, din Gruia. Aici obișnuiau să vină mai multe persoane care primeau instructajul, după care pleca fiecare la câte un supermarket.

Fiecare cu o cutie a milei pe care era lipită fotografia unui copil bolnav.  Euro Szebasztian a coordonat la un moment dat peste 40 de cazuri de acest fel.

Un anunț de angajare postat pe olx în 18 iulie 2017, (între timp a fost șters, dar a rămas pe alte site-uri), cum se vede mai jos (captură), suna în felul următor: (E un anunț needitat-n.r.)

ASOCIATIA UMANITARA EURO-SZEBASZTIAN ANGAJAZA.AGENTI INCASATORI.
DESCRIERE

„Selectam persoane femei si barbati tinerii tinere pensionari.Care se pot deplasa pentru o munca de teren pentru a strnge fonduri pentru copii bolnavi cu dizabilitati si famili nevoiase. Si vnzari icoane religioase Sau produse de curatenie in scop umanitar pentru a ajuta acesti copii bolnavi 42 familii. Din raza satu-mare sediu punct lucru cluj-napoca cartier gruia str Aramei nr 4.pe baza de procent fiecare zii sa vnzari:Cu toata stima Asociatia Euroszebasztian in Colaborare cu PFA.Valentina .Nu raspund la numere ne afisate rog serozitate contact antre orele 9 si 20. Cu toata stima presedinte fondator Halasz Szebasztian. Cei cu frica de dumnezeu si bun simt o pot face acest ajutor pentru acesti copii bolnavi va astept sunatima cu incredere nu veti regreta”

Dar să revenim.

„Vă rog frumos, e nepoțelul meu și are nevoie de operație. Vă rog, are cancer la colon, faceți o donație”, spune o doamnă în vârstă în parcare la Lidl, pe calea Baciului.

E sâmbătă, 29 februarie și femeia stă de la primele ore ale dimineții la intrarea în magazin. Cei mai mulți clienți observă, unii și donează într-o cutie din plastic. Femeia ține în față imaginea unui copil aflat pe patul de spital, fotografie lipită pe cutia de donații. Oamenii se înduioșează. E vorba de un copil care se luptă pentru viață.

Numai că bunica ce strânge donații face parte dintr-o rețea de cerșetorie bine pusă la punct.  Poliția îi aplică amendă pentru cerșetorie, atenție! Nimic mai mult. Așa prevede legea.

Sâmbătă, la Lidl, bunicuța care strânge bani e întrebată de un trecător cine e băiatul din imagine. Femeia răspunde aproape plângând din nou: „E nepoțelul meu.”

Băiatul din fotografie se numește Alex și are 14 ani. E fost bolnav de cancer și nu are nici o legătură cu femeia din parcarea Lidl. Tatăl băiatului ajunge la Lidl în parcare după ce un prieten de familie îl sună și-i transmite că în numele copilului se cer bani pentru o operație de cancer. Bărbatul ajunge în zonă și-i spune femeii că băiatul din poză e în mașina din spate. Femeia se blochează.  Vine poliția și o amendează pentru cerșetorie.

În luna decembrie a anului trecut, tot în Cluj,  poza lui Alex a apărut din nou la un Lidl. Și atunci familia copilului a fost sunată de un apropiat ce l-a recunoscut în fotografii pe Alex. Cel care l-a recunoscut pe Alex i-a făcut poză persoanei care cerea bani în numele său. Aici apare un bărbat cu aceeași fotografie cu Alex.

fotgorafie din decembrie

Femeia în vârstă e legitimată de poliție.  Ea oferă detalii despre cine conduce operațiunea și spune că Asociația Euro Szebasztian, indicând și numele Valentina Halasz, capul rețelei. Valentina Halasz susține că este fost asistent social la DGASP Satu-Mare, dar direcția din Satu-Mare nu a auzit niciodată de ea. „Nu există această asociație sau această persoană în evidențele noastre. Nu a lucrat niciodată la noi”, spune pentru actualdecluj.ro directoarea Crișan Anca-Maria.

Valentina Halasz

Pe pagina de facebook a asociației sunt zeci de fotografii cu copii bolnavi, toți provenind din medii sărace din județele Satu-Mare sau Maramureș, cei mai mulți din Satu-Mare. Potrivit femeii amendate sâmbătă de poliție în Cluj rețeaua e condusă de Valentina și Szebastian Halasz, ambii din Satu Mare.

Familia Halasz a mers atât de departe încât a obținut acte notariale semnate de familii nevoiașe prin care, în numele acestora, cer bani pentru copiii bolnavi. Autoritățile n-au ce să facă mai mult decât să le dea amendă pentru cerșetorie. „Dacă se demonstrează că e vorba de o rețea atunci intervine DIICOTUL, dar e foarte greu să demonstrezi în asemenea cazuri”, spune un angajat al Poliției.

Am încercat s-o sunăm pe Valentina Halasz. A dat ocupat și ne-a transmis că își face analize medicale și că nu poate vorbi. I-am scris într-un mesaj că dorim să facem o donație pentru copilul bolnav de cancer la colon de la Lidl și că avem nevoie de un cont bancar unde să facem donația. Ea ne-a trimis mesajul următor: „Doamne ajută! Sunt la spital la niște analize. După ora 14 ne auzim. O zi minunată și frumoasă, cu pace și bucurie. Doamne ajută să fie într-un ceas bun!”

După ora 14 n-a mai răspuns la telefon.

Citește continuarea pe actualdecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.