În luna septembrie judecătoarea Andrea Chiș a acuzat-o pe Dana Gîrbovan, în baza unei știri dintr-un ziar, în cadrul ședinței CSM în care s-a discutat retragerea demisiei din magistratură, că s-a întâlnit cu Florin Iordache, pentru a-și negocia funcția în Guvern.Întrebată în ce ziar a citit știrea falsă, Andrea Chiș a răspuns că în ziarul comisarul.ro, despre care Dana Gîrbovan subliniază că e un site de știri care generează fake news. Ca urmare a acestui eveniment, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a încercat pentru a doua oară în decurs de o lună, punerea în discuţie a raportului Inspecţiei Judiciare privind verificările necesare pentru aprecierea măsurii în care afirmaţiile judecătoarei Andreea Chişsunt de natură să afecteze reputaţia profesională a judecătorului Dana Gîrbovan, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj. Vă prezentăm cele mai importante detalii din raportul Inspecției Judiciare.

În 1 octombrie 2019, judecătorul Dana Gîrbovan a cerut să îi fie apărată reputaţia care i-a fost grav afectată printr-un mecanism clasic de dezinformare, în raport cu acţiunea judecătorului Andreea Chiş, membru CSM, care pe data de 3 septembrie 2019 „preluând şi prezentând un fake news, a credibilizat informaţia mincinoasă potrivit căreia ar fi fost în casa domnului deputat Florin Iordache pentru a-şi negocia funcţia de ministru al justiţiei, fapt ce a avut ca efect diseminarea largă a informaţiei false de către presă”. Verificările Inspecţiei Judiciare a fost finalizate în 11.10.2019.

Aşa cum reiese din raport, în data de 3.09.2019, cu ocazia discutării cererii judecatorului Dana Gîrbovan, de revenire asupra demisiei, doamna judecător Chiş a susţinut că „în ce priveşte nominalizarea, nu sunt foarte clare circumstanţele în care s-a realizat, pentru că, de exemplu, un ziar spune că s-a întâlnit în casa unui om politic, respectiv a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, a domnului deputat Iordache. Şi eu solicit, se asemenea, să sesizăm Inspecţia Judiciară pentru că sunt două posibilităţi: este un fapt adevărat şi putem discuta aceeaşi abatere disciplinară sau este neadevărat şi atunci eu vă solicit să apărăm reputaţia profesională şi independenţa doamnei judecător, pentru că asta este de competenţa secţiei de judecători, însă cred că o astfel de imputaţie nu poate rămâne necercetată”.

“Ziarul” la care judecătoarea Chiş făcea referire, potrivit propriei declaraţii, este site-ul “comisarul.ro” unde a apărut ]n 24.08.2019 articolul cu titlul “Culise/Negocierile Danei Gîrbovan cu PSD acasă la Iordache. Lia Savonea, omul-cheie”.

Din constatările Inspecţiei Judiciare reiese că doamna judecător Chiş “a pus în discuţie o pretinsă conduită a doamnei judecător Gîrbovan, contrară standardelor de disciplină şi conduită prevăzută de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, manifestată prin aceea că beneficiind şi de suportul unor persoane de rang înalt din sistemul judiciar, nominalizat fiind chiar numele doamnei judecător Savonea preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a fost prezentă în casa unui politician (…)”, pentru a negocia poziţia de ministru al Justiţiei.

Judecătorul Dana Gîrbovan a susţinut la inspecţie că “acţiunea doamnei judecător Andreea Chiş constituie o veritabilă operaţiune de dezinformare, astfel cum aceasta e definită de Comisia Europeană; în calitatea sa de membru al CSM, doamna judecător Chiş, prin aceea că a solicitat verificarea unei informaţii provenind dintr-o sursă lipsită de credibilitate şi ca atare, iniţial ignorată, a devenit o sursă credibilă şi cu autoritate pentru informaţia respectivă, acţiune care a avut ca efect imediat apariţia în rândul opiniei publice a tendinţei de a da crezare informaţiei, generând astfel suspiciuni şi neîncredere faţă de persoanele sau instituţiile ţintă cu consecinţa direct a afectări reputaţiei acestora şi a nivelului de încredere public (…)

Raportul inspectorilor prezentat de Monitorul Justiției reţine, în continuare, următoarele aspecte: În referire la sursa iniţială a informaţiei, petenta arată că site-ul comisarul .ro a fost identificat în repetate rânduri ca find un site de fake news, această împrejurare find de notorietate în domeiul comunicării publice (…) Se susţine că respectivul site a folosit la adresa petentei, în cuprinsul sau chiar în titlurile postărilor, expresii precum <slugă>, <penală>, <pesedistă> inclusiv în cuprinsul articolului menţionat find numită <judecătoarea proinfractori>”.

Inspecţia Judiciară a constatat că în ce o priveşte pe doamna judecător Andreea Chiş, care are o pregătire în comunicare publică, “existau toate premisele ca doamna judecător să aprecieze în mod corect credibilitatea informaţiei pe care a ales să o prezinte Secţiei de judecători a CSM în vederea valorificări, prin sesizarea Ispecţiei Judiciare”. Mai mult, inspectorii scriu negru pe alb, un fapt deosebit de grav în ce o priveşte pe judecătoarea Andreea Chiş:

“Cronologia evenimentelor evidenţiază că fără intervenţia doamnei judecător Chiş, ştirea respectivă ar fi rămas ignorată, fără impact în rîndul opiniei publice, aceasta căpătând credibilitate, şi ca urmare find amplificată şi diseminată, tocmai datorită faptului că a fost preluată de o persoană cu autoritate şi influenţă (…) Acţiunea doamnei judecător Chiş se înscrie într-un mecanism de dezinformare, etapizat după cum urmează: crearea ştirii false, preluarea ştirii de o persoană cu autoritate şi influenţă capabilă să îi confere credibilitate, amplificarea/diseminarea informaţiei la o scară largă (…) Pentru toate considerentele anterior expuse, apreciem că acţiunea doamnei judecător Chiş a avut repercusiuni cu impact direct asupra reputaţiei profesionale a doamnei judecător Gîrbovan (..).

În consecinţă, Inspecţia Judiciară a propus CSM admiterea sesizării formulate de judecătoarea Dana Cristina Gîrbovan. Numai că în 16 decembrie, pentru a doua oară, această decizie a fost amânată pentru următoarea sedinţă a Secţiei de judecători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.