ANI (Agenția Națională de Integritate) arată că POP NARCISA ELENA, fost Inspector și consilier în cadrul Primăriei Municipiului Cluj Napoca, nu își poate justifica averea. Declarația de avere poate fi consultată AICI

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum total de aprox. 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro şi suma de 631.906,91 lei), între averea dobândită şi veniturile realizate de către POP NARCISA ELENA, fost Inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj Napoca, în perioada 01 iulie 2007 – 31 decembrie 2016.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către POP NARCISA ELENA.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte vânzarea unui imobil la preţul de 27.800 euro, preţul încasat fiind de 39.400 euro.

3 COMENTARII

  1. Săracii functzionari din primăria Bocului ce rău o duc ,o semnătură aici,o avizare dincolo și uite așa apar monstruozitătzi de clădiri ” ne dăm indignatzi” ptr.cei care ne ascultă in rest leafa merge,sporul crește noi muncim cu drag ,unora le cresc conturile altora burdihanele ,ce fain e la Cluj orașul smartzofoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.