În materialele anterioare, Gazeta de Cluj a informat opinia publică despre banii pe care Consiliul Județean (CJ) Cluj și Primăria Cluj-Napoca i-a scos din pușculiță pentru decontarea deplasărilor funcționarilor publici în țară și străinătate. În acest număr o să vă prezentăm situația de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj și sumele astronomice pe care le-a plătit pentru călătoriile inspectorilor și a cadrelor didactice în teritoriu. 

În urma adresei pe care am făcut-o către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj, cu privire la valoarea totală plătită pentru deplasările din 2022 a funcționarilor publici, instituția condusă de Marinela Marc ne-a răspuns după aproape 21 de zile de așteptare. Astfel, IȘJ a decontat deplasări în țară, în valoare de 269.270,91 lei, (peste 54.000 de euro) pentru un număr total de 152 de persoane. Dintre acestea, 43 sunt angajați ai IȘJ Cluj (35 inspectori școlari și 8 angajați personal contractual), iar 109 sunt cadre didactice din județul Cluj (metodiști, membri ai comisiilor naționale și ai grupurilor de lucru constituite la nivel național, prin decizia Ministerului Educației. De asemenea, au fost decontate deplasările membrilor comisiilor și a monitorilor desemnați din județul Cluj către Ministerul Educației, pentru monitorizarea examenelor naționale și a olimpiadelor naționale școlare/discipline de studiu. 

Instituția condusă de Marinela Marc nu ne-a spus numele celor care au beneficiat de aceste decontări, precizând doar numărul acestora. 

„Totodată, în 2022 s-au mai decontat din bugetul alocat IȘJ Cluj cheltuielile de deplasare pentru patru profesori universitari, președinți ai comisiilor de examene naționale desfășurate în județul Cluj și pentru 3 elevi din Cluj, membri în Consiliul Național al Elevilor”, se arată în răspunsul oferit de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj. 

Zeci de mii de euro pentru deplasările în țară

De asemenea, la întrebarea privind sumele de bani primite prin diverse fonduri europene de care au beneficiat cei de la IȘJ Cluj, instituția a precizat că aceste cheltuieli s-au ridicat în jurul sumei de peste 25.000 de euro. 

„Programul de educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor în România finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. State donatoare: Norvegia, Liechtenstein și Islanda. Conform contractului financiar pentru mobilitățile experților educaționali, din învățământul preuniversitar, în cadrul proiectului CREEED- Change Revives Education and Enables Democracy, nr.2021-EY-PMIP au fost prevăzute cheltuieli în valoare de 25.630 euro, pentru un umăr de 10 participanți, inspectori școlari ai IȘJ Cluj ( două fluxuri- unul în mai 2022 și unul în luna iunie 2022)”, au informat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj. 

Marinela Marc, „campioană” la călătorii pe bani europeni

Pe lângă programul de educație menționat mai sus, IȘJ Cluj a mai primit bani și prin proiectele Erasmus+. Mai exact, în cadrul primului an de acreditare Erasmus+ și a contractului de finanțare  nr. 2021-1Roo1-KA121-SCH-000011163 s-au derulat   un număr de 18 mobilități de formare Erasmus+ cu participanți din cadrul instituțiilor membre ale consorțiului, respectiv din IȘJ Cluj și cele 14 școli partenere

„În urma procesului de selecție au fost aleși participanții la cele trei fluxuri de mobilități, în funcție de nevoile de identificare ale școlilor partenere, directori, cadre didactice și reprezentanți ai coordonatorului de consorțiu IȘJ Cluj. Contractele încheiate stipulează alocarea grantului pe categorii bugetare, conform baremelor standard Erasmus+, în cuantum total de 32.310 euro, din care au fost cheltuiți la data prezentei 25.848 euro, adică 80% din sumă”, au concluzionat cei de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj. 

Să nu uităm! 

Consiliul Județean Cluj a cheltuit în 2022, pentru deplasările în țară și străinătate a funcționarilor publici, suma de 11.362,36 de lei. De asemenea, anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a plătit un total de 108.419,34 lei pentru deplasările funcționarilor, adică puțin peste 22.000 de euro. Dacă facem un calcul, cele două instituții publice au cheltuit împreună 119.781,34 de lei în 2022 pentru deplasările funcționarilor publici, jumătate față de cât a cheltuit instituția condusă de Marinela Marc. 

Marinela Marc, șefa instituției, se poate număra printre persoanele norocoase care a vizitat, pe banii europeni, diverse țări. Fără a scoate un leu din buzunar, Marinela Marc a fost anul trecut în Tenerife pentru un curs de formare ca să-i învețe pe elevii din mediul rural cum să folosească un calculator. Mai mult, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj a fost și în Portugalia, Norvegia și Italia, participând la diverse activități și experiențe de învățare. Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura cu Marinela Marc, dar nu ni s-a răspuns la telefon. 

Vacanțe și experiențe cu 0 lei din buzunarul propriu 

Anul trecut, la sfârșitul lunii februarie, a avut loc prima vacanță sub pretextul unei reuniuni de proiect Erasmus în Portugalia. Pe pagina sa de Facebook, șefa IȘJ Cluj a anunțat că este mândră de felul în care elevii și-au susținut prezentările, nivelul lor de limba engleză și atitudinea lor în relația cu colegii din Italia și Portugalia fiind una de admirat. Este posibil ca Marinela Marc să fi fost impresionată de cunoștințele de limba engleză ale elevilor care, conform surselor noastre, îi servesc drept traducători pentru expresiile care îi creează probleme.

La doar 2 luni distanță, mai exact în aprilie 2022, Marinela Marc  a participat la o întâlnire de proiect Erasmus+ în Italia, împreună cu un grup de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Colegiul Tehnic „Ana Aslan” din Cluj-Napoca. 

Reuniunea a avut loc la Liceo Scientifico Statale Benedetto Rosetti, în orașul San Benedetto Del Tronto, la sfârșitul lunii aprilie. Curios lucru este că la doar o săptămână după ce a revenit la birou, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj  a plecat într-o altă vacanță, de data aceasta în Norvegia, alături de colegele sale Adelhaida Kerekeș, Amalia Gurzău, Andreea Suciu și Smaranda Graur. În timpul acestei săptămâni, au participat la alte activități de formare și job-shadowing. 

Cum unii doar visează la un concediu simplu, o dată pe an, Marinela Marc a lovit din nou jackpotul în august 2022, când a plecat în Tenerife, pentru un curs de formare digitală. 

Beneficii, dar și obligații 

Pe lângă beneficiile de care se bucură angajații din sectorul public, trebuie să ținem cont de faptul că anumite cheltuieli nu sunt acoperite, cum ar fi taxele suplimentare pentru bagajele personale, cheltuielile de transport ale persoanelor care beneficiază de transport gratuit în interesul serviciului și costurile de transport pentru a reveni la locul de origine după încheierea misiunii sau detașării, dacă acea persoană a ales să rămână în concediu sau pentru alte motive personale.

2 COMENTARII

  1. Noaptea mintii! Mergem in Tenerife sa ne spuna cum e cu scoala de la țară?! Cu banii aia renovai o scoala amarata dintr un sat „Doamna” asta de cand a venit a facut numai vacante, si a angajat fiica la Protectia Copilului o alta institutie aflata in subordinea Consiliului judetean,etc. Nu ne facem bine ca si tara niciodata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.