Procurorii şi poliţiştii bucureşteni au făcut, marţi, 29 de percheziţii la locuinţele unor persoane care s-ar fi dat drept inspectori la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi au controlat mai multe firme, cerând bani sau produse pentru presupuse nereguli pe care le-ar fi găsit.

Percheziţiile au loc într-un dosar în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în luna mai, începerea urmăririi penale faţă de 25 de persoane pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

În urma percheziţiilor vor fi puse în executare 28 de mandate de aducere.

„Activitatea infracţională a constat, în principal, în inducerea în eroare a agenţilor economici de către învinuiţi, care îşi atribuiau falsa calitate de angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În contextul efectuării unor controale şi sub pretextul identificării unor presupuse nereguli, învinuiţii solicitau acestora sume de bani sau produse„, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti şi Poliţiei Capitalei.

Cercetările în această cauză sunt făcute de procurori şi poliţişti de la Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.