Hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc din primăvara anului 2014, prin care s-a aprobat memorandumul Consiliul Naţional Secuiesc pentru înfiinţarea regiunii administrative Ţinutul Secuiesc cu statut autonom şi care a fost atacată de Prefectură, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş, care a respins recursul autorității locale.

Potrivit deciziei acestora, documentul nu a fost emis pe baza legii, propunerea privind Statulul de autonomie a Ținutului Secuiesc fiind avizată negativ de Consiliul Legislativ, „întrucât viza crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român, ceea ce contravine Constituţiei”. Ulterior, Consiliul Local Miercurea Ciuc a atacat cu recurs, în februarie 2015, sentinţa Tribunalului Harghita la Curtea de Apel Târgu Mureş, care a respins acţiunea acestuia și a anulat definitiv hotărârea adoptată, fiind comunicată Prefecturii Harghita în urmă cu două zile.

Potrivit magistraților Curții de Apel Târgu Mureş, CL Miercurea Ciuc „a ales să ignore aria de competenţă şi a adoptat un act care vizează demersuri şi solicitări concrete ce tind să stabilească regimul teritorial-administrativ al populaţiei din 153 de localităţi, din care doar 68 se află în Harghita”, celelalte fiind situate în judeţele Covasna și Mureş. De asemenea, aceștia au precizat că în decizia lor au mai ținut cont de „respingerea de către Comisia Europeană” a două cereri de înregistrare a unor iniţiative cetăţeneşti „al căror obiect îl constituia înfiinţarea de regiuni după criterii entice”,scrie Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.