Curtea de Apel Cluj a dat o sentinţă definitivă în procesul de spălare de bani al fostului şef al companiei de salubritate din Câmpia Turzii, Ioan Lucian Şandru, şi al omului de afaceri Vasile Dolha. Cei doi au fost achitaţi de magistraţii Tribunalului Cluj, iar Curtea de Apel Cluj a menţinut soluţia ca definitivă. Cei doi au fost acuzaţi că, împreună cu mai multe persoane au pus la punct un mecanism de vânzare fictivă de active ipotecate de bancă, în scopul evitării sechestrului dispus de organele financiare ale statului.
Spre finele anului trecut, Tribunalul Cluj a decis să îi achite pe Vasile Dolha şi Ioan Lucian Şandru în procesul de spălare de bani în care erau judecaţi.
”Achită pe inculpatul Dolha Vasile de sub acuza săvârşirii infracţiunii de spălare de bani (…), deoarece fapta nu există (in dubio pro reo). În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Ioan Lucian Şandru de sub acuza săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal, deoarece fapta nu există (in dubio pro reo). În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, arăta soluţia instanţei la finele anului trecut.
Procurorii au contestat această soluţie, dar Curtea de Apel Cluj a menţinut soluţia ca fiind definitivă. ”Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva sentinţei penale nr. 293/13 octombrie 2017 a Tribunalului Cluj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data 25 aprilie 2018”, arată soluţia Curţii clujene.
O cascadă de acuzaţii
Potrivit procurorilor, prin rechizitoriul nr. …/P/2011 din data de 13 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (f. 136-190), s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care T.V. (pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, stabilire cu rea credinţă a cuantumului T.V.A. de rambursat, spălare a banilor, şantaj şi favorizarea infractorului), T.D. (pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscala, stabilire cu rea credinţă a cuantumului T.V.A. de rambursat, spălare a banilor), M.I. (pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi spălare a banilor), Dolha Vasile (pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului), Şandru Ioan Lucian (pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune calificată în convenţie şi favorizarea infractorului). De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de numiţii Dolha Vasile şi Şandru Ioan Lucian, sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor, precum şi faţă de numiţii Ţ.Ş.C. şi A.Ş.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Contracte false
Anchetatorii au mai specificat că, Şandru Ioan Lucian, administrator al S.C. … S.RL. Luna, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune calificată în convenţie şi favorizarea infractorului. S-a reţinut în sarcina sa că, pentru a-l ajuta pe numitul T.V. să eludeze măsurile asigurătorii dispuse de organul fiscal prin procesul-verbal nr. …din 17.07.2012, inculpatul a încheiat în data de 20.07.2012, cu numitul T.V., un contract fals de cesiune de creanţă, având ca obiect pretinsa cesionare a creanţelor deţinute de către S.C. V.T. S.R.L. asupra a trei debitori cedaţi (Primăria Municipiului Turda, SC B. E. SRL şi SC T. H. D. SRL), în considerarea încheierii unei promisiuni de vânzare-cumpărare a unor imobile din Câmpia Turzii (teren şt hală service pentru utilaje), care aparţineau promitenţilor vânzători Şandru Ioan Lucian şi Ş.A.(…);
Imobilele erau însă ipotecate în favoarea S.C. C.B.S.A. – Sucursala Cluj-Napoca, urmare a două contracte de ipotecă încheiate în anul 2009, fiind supuse unor interdicţii de înstrăinare şi grevare, iar Şandru Ioan Lucian nu a notificat banca despre intenţia sa de vânzare a imobilelor. Preţul fictiv al promisiunii bilaterale (1.420.000 lei, mult mai mare decât valoarea de circulaţie a imobilelor, care era de aprox. 730.000 lei), a fost stabilit în aşa fel încât să acopere creanţele faţă de cei trei debitori cedaţi, împreună cu suma care mai era datorată unităţii bancare de către promitenţii cumpărători şi suma de aproximativ 5.329,51 lei plătită de S.C. V.T. S.R.L. prin ordin de plată la data de 20.07.2012. Prin urmare, atât contractul de cesiune de creanţă cât şi promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu cauză imorală şi ilicită, fiind fictive, Şandru Ioan Lucian fiind trimis în judecată pentru înşelăciune şi favorizarea infractorului,
Transferuri fictive
În altă ordine de idei, asemenea inculpatului Dolha Vasile, tot în zilele imediat următoare controlului efectuat de către D.G.F.P. Cluj la S.C. V.T.S.R.L. şi finalizat prin raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal nr. … din 17.07.2012, inculpatul Şandru Ioan Lucian 1-a ajutat pe T.V. pentru a împiedica luarea măsurilor de sechestru de către organele abilitate asupra bunurilor acestuia. împreună cu numitul T.V., inculpatul Şandru Ioan Lucian s-a folosit de mai multe facturi fiscale fictive, privitoare la un pretins transfer de proprietate asupra unor autoutilitare, utilaje şi unelte (excavator Bobcat, betonieră 3501, generator de curent Honda, cheie pneumatică, pompa Honda, pompa Cube 56 K 33, tăietor asfalt, picamer Hitachi, tratler Goldhover, buldoexcavator Caterpillar, excavator Samsung, miniexcavator Fiat Hitachi), facturi întocmite pentru a justifica transferul unor sume de bani din contul S.C. … S.RL. în contul S.C. V.T.S.R.L. Aşa cum reiese însă din actele aflate la dosar, există probe şi indicii care conturează presupunerea rezonabilă că sumele de bani transferate de către Şandru Ioan Lucian din contul S.C. … S.R.L. în contul S.C. V.T.S.RX, provin de la numitul T.V. şi au fost destinate creării unui circuit bancar fictiv, specific acţiunii de spălare de bani, cu scopul de a ascunde şi disimula adevărata provenienţă a banilor.
Dolha şi Şandru condamnaţi într-un alt dosar de corupţie
Pe de altă parte, Vasile Dolha şi Lucian Şandru au fost condamnaţi într-un alt dosar de corupţie alături de omul de afaceri Valer Turcu, din Câmpia Turzii, patronul SC Vel Trans.
Cei doi au primit pedepse cu suspendare, iar în cazul lui Şandru, instanţa a mai menţionat că ”dispune anularea contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 20.07.2012 şi dispune obligarea inculpatului Şandru Ioan Lucian la restituirea sumei de 100.000 lei către Primăria mun.Turda”.
[…] citeste mai mult pe aici […]