ALO, Alianța Lege și Ordine, organizație apolitică de monitorizare a abuzurilor puterilor și instituțiilor statului cere, prin liderul său, avocat Gheorghe Dinu, puterilor statului și Președintelui României să nu uite că un stat de drept trebuie să respecte nu numai principiul separației puterilor în stat, dar și celelalte principii și instituții fundamentale ale dreptului.

Ne referim, în primul rând, la instituția uzucapiunii de 30 de ani, sau a prescripției achizitive. Conform Codului Civil, prin respectarea acestei instituții fundamentale a dreptului civil, nimeni, niciodată nu ar trebui să câștige în instanță orice acțiune prin care se revendică proprietăți imobiliare după trecerea unei perioade de 30 de ani. Chiar și prin aderarea României la CEDO, în decembrie 1994, țara noastră nu are nici o obligație de a acorda drepturi civile care retroactivează datei semnării Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Este aberantă complicitatea puterilor statului și, în special, a puterii judecătorești în această speță! Romania este, astăzi, o țară fără apărători, o țară abandonată și pradată!

Consiliul Superior al Magistraturii, prin inspecția judiciară ar trebui să se autosesizeze. Avocatul Poporului ar trebui să ridice excepții de neconstituționalitate a acelor revendicări imobiliare care, conform Constituției, sunt, prin natura lor juridică, insesizabile, inalienabile și imprescriptibile.

Cerem serviciilor secrete și Procurorului General să intervină, prin mijloacele și metodele specifice, cerem judecătorilor să aplice cu maximă exigență principiile și instituțiile fundamentale ale dreptului!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.