Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj a efectuat în mod nelegal activitatea de transplant pancreatic în condiţiile în care nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de DSP Cluj, susţine ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. ”Problema nu e tranşată”, răspunde şeful ICUTR.
Potrivit răspunsului la o interpelare adresată de deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, transmis, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Florian Bodog arată că la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a avut loc un control tematic în perioada 19 – 23 septembrie 2016.
”Activitatea de transplant pancreatic derulată la nivelul ICUTR Cluj-Napoca s-a desfăşurat nelegal, având în vedere faptul că nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj pentru unitatea sanitară care a suplimentat activitatea medicală cu activitatea de transplant pancreatic şi nici solicitare în acest sens din partea conducerii ICUTR. Prin actul de control au fost stabilite măsuri de intrare în legalitate referitor la activitatea de transplant pancreatic”, se arată în răspunsul ministrului.
De asemenea, în urma controlului s-a constatat faptul că, la finele lunii august 2016, unitatea medicală înregistra datorii mai vechi de 90 de zile, de aproape 1,5 milioane de lei.
”În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016, ICUTR Cluj-Napoca a avut un buget de 11,9 milioane de lei şi o finanţare de 5,5 milioane de lei şi un grad de utilizare a sumelor de 47%. Din analiza datelor se observă că institutul nu a efectuat o utilizare eficientă a sumelor alocate pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul programului de transplant şi nu a disponibilizat la timp sumele neangajate”, se mai arată în răspunsul la interpelare al ministrului Sănătăţii.
ICUTR Cluj-Napoca avea înregistrate datorii mai vechi de 90 de zile şi în anii 2014 şi 2015, de 127.688 de lei, respectiv un milion de lei, susţine Florian Bodog.
Transplantul pancreatic se realizează la ICUTR Cluj-Napoca din anul 2004.
Directorul ICUTR Cluj-Napoca, Silviu Moga, a declarat, marţi că problema transplantului pancreatic este încă în dispută, după ce fosta conducere a institutului a contestat raportul de control al Ministerului Sănătăţii.
”Urmează să vedem care va fi verdictul. Trebuie discutat şi la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), ei emit o acreditare pentru un anumit tip de transplant. Problema nu e, încă, tranşată. Procedura de acreditare este mai complexă şi pentru fiecare organ în parte trebuie să fie luată procedura de la început. ICUTR este acreditat pentru transplat renal, iar pentru orice alt organ este nevoie de o acreditare nouă. Urmează să se vadă dacă exista acreditare şi pentru transplant pancreatic, de aceea trebuie întrebat ANT. La ICUTR s-a făcut şi transplant combinat, rinichi şi pancreas, dar trebuie lămurită problema cu toate instituţiile implicate”, a spus Moga, potrivit MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte datoriile acumulate, institutul a pus în aplicare o serie de măsuri pentru plata acestora, care vizează creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor.
”Am trecut la analiza unor contracte, la unele am renunţat, şi am început să plătit furnizori, să plătim din urmă datorii”, a spus Silviu Moga.
La începutul lunii martie, Emanuel Ungureanu ceruse ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să trimită Corpul de Control al ministerului la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, unitate care s-ar afla în colaps financiar, cu datorii de aproape o jumătate de milion de euro.
Potrivit unei interpelări transmise atunci ministrului Sănătăţii de către Emanuel Ungureanu, fosta echipă managerială, din care a făcut parte şi profesorul Mihai Lucan, în calitate de şef de secţie şi de membru în CA, sunt direct responsabili de această situaţie. Ungureanu îi cerea ministrului Sănătăţii să controleze dacă Institutul Clinic de Urologie şi Transplat Renal nu a fost ”căpuşată” de clinica privată administrată de fiul profesorului Mihai Lucan, fost membru al echipei manageriale a ICUTR.
Deputatul USR susţinea că, din informaţiile pe care le are, vechea conducere a ICUTR, din care au făcut parte fostul manager Dan Sânpetrean şi profesorul Mihai Lucan, în calitate de şef de secţie transplant renal până la data de 30.12.2016, se face responsabilă de cheltuirea unor sume importante din programul de transplant renal pentru îngrijirea unor pacienţi cu alte afecţiuni urologice care au fost internaţi în institut ”prin grava încălcare a legii”.
”Vă atrag atenţia că este de notorietate faptul că Mihai Lucan patronează, prin intermediul familiei sale, o prosperă clinică privată extrem de profitabilă în timp de ICUTR s-a cufundat în datorii şi este la un pas de faliment”, arăta Emanuel Ungureanu. Potrivit acestuia, în ultimii 7 ani a existat o practică la nivelul ICUTR prin care pacienţi cu diferite afecţiuni urologice, care se adresau cu bilet de trimitere acestei instituţii de stat, erau direcţionaţi de către angajaţi către Clinica Lukmed, deţinută de familia Lucan.
ICUTR Cluj-Napoca are circa 150 de angajaţi.