Doctorul Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu Cluj-Napoca, a comentat, pe scurt, scandalul de proporții care a avut loc în cadrul filialei teritoriale a TVR Cluj.

“Am urmărit de pe margini ceea ce s-a întâmplat, citind scrisoarea profesorului Ilieșiu la adresa președintelui României.

Să înlocuiești conducerea TVR Cluj pentru că s-a făcut un documentar care nu e polemic și care are ca scop restituirea pentru contemporani a unui eveniment istoric petrecut acum 100 de ani și care, până la urmă, configurează din punct de vedere politic în spațiul acesta central-european, mi se pare scandalos”, s-a exprimat istoricul clujean Mircea Abrudan.

Fragment din scrisoarea lui Sorin Ilieșiu

Domnule Președinte al României, domnilor lideri ai coaliției de guvernare, ați jurat „să apărați democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”. Potrivit Constituției, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. Statul are ca fundament unitatea poporului român. Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege”

(…)

În contextul creat în aceste zile la TVR-Cluj, românii din Cluj se gândesc cu groază că nu ar fi exclus un nou Dictat de la Viena precum cel din 30 august 1940, când Tratatul de la Trianon a fost contestat de Ungaria cu acordul Germaniei care a impus României să cedeze Ungariei jumătatea de nord a Transilvaniei și Ținutul Secuiesc. Acel dictat a dus la genocidul antiromânesc și la masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944. Ca urmare a eliberării Transilvaniei în anul 1944 de către armata română, Ungaria a semnat în 1947 Tratatul de pace de la Paris, recunoscând oficial, pentru a doua oară (!), granița româno-maghiară stabilită acum o sută de ani la Trianon. 

Domnule Președinte al României, domnilor lideri ai actualei coaliții de guvernare, astăzi România și Ungaria sunt țări-surori în cadrul Uniunii Europene și a NATO. A contesta azi Tratatul de la Trianon – așa cum fac liderii politici maghiari din Ungaria și din România – înseamnă a te înfrăți cu Horthy și Hitler. 

Liderii maghiari de azi ar trebui să regrete și să dezavueze genocidul antiromânesc și masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944, așa cum le-am propus trei ani la rând, în trei scrisori deschise – propuneri de reconciliere etnică pe baza recunoașterii adevărului istoric – publicate de Agenția Națională de Presă când eram senator de Sibiu (2012-2016), scrisori ignorate de liderii UDMR cu toate că eram colegi în Parlamentul României. 

“Salut poziția domnului Ilieșiu. Nu știu dacă acesta este singurul motiv pentru care s-a schimbat conducerea TVR Cluj, mă gândesc că vor veni și cu alte argumente sau motivații, dar în orice caz, eu am fost șocat”, a spus Mircea Abrudan.

“Din februarie, când am început filmările la TVR, am asistat la niște discuții între ei și s-a văzut limpede faptul că TVR Cluj a încercat să facă un efort de a documenta și de a informa opinia publică care îi urmărește, atât la TV, cât și pe internet fiindcă am distribuit și pe Youtube. S-a văzut, însă, că nu a fost interes de la București, de la instituțiile centrale, atât a Televiziunii Române, care nu a preluat nicio emisiune pe TVR 1 sau Internațional.

Am avut invitați nu doar istorici români clujeni, din Transilvania, ci am avut și un invitat cunoscut britanic, căruia i s-au publicat cărți în România. Deci a fost o abordare mai largă și s-a văzut în mod cert ca nu a existat interes. Am putea spune, poate, că a existat chiar rea-vointa și interesul de a mușamaliza sau de a nu face publicitate acestui eveniment”, a comentat Mircea Abrudan. 

Colegi maghiari din Cluj au refuzat să colaboreze în acest sens, potrivit istoricului Abrudan. 

“Bineînțeles, s-au scuzat cu tot felul de motive, dar e evident realul motiv. Încet, încet mi-am dat seama că pentru ei e un subiect foarte sensibil. Dacă cumva derapează pe lângă linia trasată de istografia maghiară și politica maghiară, care, de altfel, nu s-a schimbat și nu o spun eu, ci cercetători importanți de la Oxford (…). 

În mod cert este și interes politic la mijloc, ca dovada ca nici in 4 iunie, statul roman. Autoritățile regionale, locale, mă refer la autoritățile publice nu au făcut nimic. Nu au marcat în niciun fel momentul. Nu spun că trebuiau sa se facă artificii, nici nu se putea, era pandemie, dar nu s-a organizat absolut nimic. Nu a fost dat nici măcar un comunicat de presă din partea instituțiilor, din partea Guvernului – nimic.Vorbim de un Tratat care consfințește la nivel național Unirea Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și Banatului cu România și tratează granița noastră de Vest, care e în picioare și astăzi. De aici deduc că a fost un interes, un șantaj politic, între Guvernul maghiar și Guvernul român ca România să nu pună batista pe țambal, cum s-ar zice, ceea ce pentru mine, ca istoric și român, este rușinos. 

Ceea ce se întâmplă la TVR Cluj este grotesc și de neînțeles, după 30 de ani de la căderea comunismului”, a conchis Mircea Abrudan. 

Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura și cu președintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, însă acesta nu a răspuns solicitărilor ziarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.