SC PEGASUS ENGINEERING, o firmă conectată la afacerile familiei Dragnea a primit de la Ministerul Apărării, fără licitație, contracte de aproximativ 4 milioane de euro pentru proiecte clasificate NATO. În afacere sunt implicați și parteneri de afacere cu soția lui Gelu Olteanu, fostul șef DGIPI.
Ministerul Apărării are un proiect construire a unui centru de antrenament urban pentru NATO. La începutul acestei luni, a fost atribuit contractul ”Lucrări de execuție pentru proiectele clasificate NATO Security Investment Programe aferente pachetului de capabilităţi CP 9A0401 – Integrarea forței și creșterea capabilității de instruire (Provide military force integration an enhaced trening capability in Romania) – NSIP 3TI35009 – CONSTRUIRE ZONĂ DE ANTRENAMENT ÎN MEDIUL URBAN”. Chiar dacă valoarea lui este de peste 2,6 milioane de euro, atribuirea lui a fost făcută prin procedura ”cerere de ofertă”. Valoarea estimată a contractului a fost de 2.636.950.61 de euro, fără TVA, însă oficialii Ministerului Apărării au negociat ”la sânge” cu singura firmă care a participat la procedură, iar contractul a fost atribuit pentru suma de 2.613.144.63, adică statul român a reușit să pună la ciorap aproape 24.000 de euro dintr-un contract de peste 2,6 milioane de euro.
Singura firmă cu care a fost negociat contractul se numește Pegasus Engineering, un SRL de ”apartament”. Timp de cinci ani, firma nu a declarat nicio cifră de afaceri, însă în 2017 și 2018 Pegasus a raportat sume de 450.000 de lei și, respectiv, 1,5 milioane de lei. Compania care va trebui să construiască centrul de antrenament pentru NATO a declarat pe ultimul an fiscal… 2 angajați.
Până în 2009, firma care a primit pe tavă contractul de 2,6 milioane de euro se numea MARBEL CONSULTING SRL și făcea parte din ”suveica” familiei Dragnea.
Dragnea intră în vizorul DNA, Dragne iese din ”suveica” familiei
În momentul de față, SC Pegasus Engineering SRL este administrată de Stancu Bogdan Serban, care deține și pachetul majoritar de acțiuni de 90%, restul îi aparține Alexandra Pingulescu, o tânără de 29 de ani din județul Vâlcea.
După cum am arătat anterior, timp de 5 ani, firma nu a avut nicio cifră de afaceri. Până în 2017, societatea i-a aparținut lui DRAGNE DOINA SIMONA, dar în anul respectiv Dragne Simona a renunțat la părțile sociale cedând acțiunile firmei lui Stancu Bogdan și Florinei Costache. Ulterior, cea din urmă s-a retras din firmă, locul ei fiind luat de Alexandra Pingulescu.
De asemenea, până în 2017 în prin firma Pegasus s-au plimbat MUJA NICOLAE, fostul vicepreședinte al CJ Gorj, dar și DRAGNE ILIE-LIVIU, interfața fostului lider PSD, Liviu Dragnea. ”HOTARAREA NR. 16/27.06.2016 a adunarii generale a asociatilor S.C. MARBEL CONSULTING – S.R.L (denumirea anterioară a firmei Pegasus, n.red.)., cu sediul in mun. Bucuresti, Str. Foisorului nr. 122-124, sc. C, et. 5, ap. 50, sectorul 3, reprezentata prin asociatii:
DRAGNE ILIE-LIVIU; MUJA NICOLAE și DRAGNE DOINA-SIMONA au hotărât:
Articolul 1 DRAGNE ILIE-LIVIU cesioneaza 24 parti sociale x 10 lei fiecare, in total 240 lei, dnei DRAGNE DOINA-SIMONA. Articolul 2 MUJA NICOLAE cesionează 1 parte socială a 10 lei în total 10 Iei dnei DRAGNE DONA-SIMONA. Articolul 3 în urma cesiunii, DRAGNE DOINA-SIMONA primește 25 părți sociale la care mai adaugă 5 părți sociale pe care le deține prin majorare de capital social, total 30 parti sociale în valoare totală de 300 lei și 100% din capitalul social si cota de participare la venituri si pierderi, devenind asociat unic si administrator.
Articolul 4 Se revocă din funcția de administrator DRAGNE ILIE-LIVIU și se numește în această funcție DRAGNE DOINA-SIMONA”, arată un extras din Monitorul Oficial.
Ieșirea interpușilor familiei Dragnea din structura acționariatului acestei coincide cu trimiterea în judecată de către DNA a dosarului TelDrum și punerea sub acuzație a lui Liviu Dragnea. În 2017, DNA a dispus urmărirea penală a lui Liviu Dragnea sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, deturnare de fonduri europene și abuz în serviciu. Alături de alte persoane, fostul lider PSD ar fi obținut foloase necuvenite din diverse contracte publice acordate societății Tel Drum. Potrivit purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, „prejudiciile (…) se constituie din două sume – un prejudiciu din abuz în serviciu, aproximativ 30 de milioane de lei, și un prejudiciu de 20 de milioane de euro, bani obținuți nelegal, ca urmare a fraudării fondurilor europene”.
Dragne de la Dragnea
Dragne Ilie Liviu locuiește în București, dar s-a născut în comuna Gratia, Teleorman, fieful lui Liviu Dragnea.
Dragne este coacționar cu Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, în cadrul S & P INVESTMENT MANAGEMENT – S.R.L.
De asemenea, firma ȘTEFAN BURDEA SHOES S.R.L a fost fondată de ROMCIP S.A. (comuna Salcia, județul Teleorman), SC PANTOFI LUX ȘTEFAN S.R.L. și Mlădinoiu Adrian, iar administratorul societății este DRAGNE ILIE-LIVIU.
Revenind la firma Pegasus, ea face parte din asocierea SC Alexcor Trading SRL – Impresa Di Construzioni ING. E. Mantovani S.P.A – SC Pegasus Engineering SRL care a câștigat anul acesta contractul pentru modernizarea DN52, Alexandria – Turnu Măgurele, în valoare de 126,3 milioane de lei.
Tot anul acesta, contractul „Servicii de elaborare proiect tehnic de execuţie, inclusiv detalii de execuţie şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi lucrări construcţii în cadrul proiectului cu titlul „Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Municipal Curtea de Argeş”, în valoare de aproape 14 milioane de lei, a fost câștigat de asocierea dintre firmele S.C. TOP LINE CONSTRUCT SRL (Lider asociere) și S.C. PEGASUS ENGINEERING S.R.L.
Tot anul acesta, firma Pegasus a mai câștigat de la Ministerul Apărării un contract în valoare de 1.345.389,45 de euro, fără TVA, și alte două în valoare de aproape 500.000 de lei, fără TVA, pentru servicii de proiectare și arhitectură.
Conexiuni cu Gelu Oltean, fostul șef DGIPI
Tânăra Alexandra Pingulescu mai este administrator la firma A NOUS LES FEMMES SRL, o firmă în pragul falimentului la care este acționar avocata NICOLAE DIANA ELENA AGATHA. Ea face parte din acționariatul firmei Eoliana Energy Millenium SRL, acum radiată. Din cadrul acestei societăți fac parte Mirela Sanda Oltean, soţia lui Gelu Oltean, fostul șef DGIPI, un fost senator italian, Maurizio Creuso,și Cezar Cătălin Marin, fiul fostului general DIE, Ion Marin.
Procedura de cerere de ofertă se desfășoară cu respectarea următoarelor etape:
a) autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de ofertă numai în cazul în care valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei al următoarelor praguri:
– pentru contractul de furnizare și servicii: 40.000 euro;
– pentru contractul de lucrări: 100.000 lei;
b) autoritatea contractantă va efectua un studiu al pieței și va consulta baza proprie de date cu privire la furnizorii al căror obiect de activitate poate asigura dobândirea produselor;
c) autoritatea organizatoare va întocmi fișa de date a achiziției și caietul de sarcini;
d) autoritatea organizatoare va trimite invitații de participare la cel puțin 5 ofertanți; invitațiile trebuie să fie însoțite de un exemplar al caietului de sarcini și al fișei de date a achiziției;
e) autoritatea organizatoare va publica anunțul privind aplicarea cererii de ofertă într-o publicație de circulație națională. În acest caz autoritatea organizatoare are dreptul de a atribui contractul de achiziție publică chiar dacă s-a depus o singură ofertă;
f) ofertanții au dreptul de a cere clarificări în legătură cu procedura de achiziție și cu documentele de calificare cu 3 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, iar autoritatea organizatoare trebuie să răspundă cu două zile înainte de depunerea ofertelor;
g) garanția de participare;
h) comisia de evaluare va întocmi hotărârea cu privire la rezultatul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, care va fi aprobată de ordonatorul de credite;
i) autoritatea contractantă va transmite către toți ofertanții comunicarea privind rezultatul procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică;
j) contractul de furnizare de produse se încheie după 7 zile de la data comunicării rezultatului ofertei câștigătoare.
„ZONĂ DE ANTRENAMENT NATO ÎN MEDIUL URBAN”? Ăștia se pregătesc să lupte împotriva populației civile, să stingă insurecții populare în marile orașe ale României cumva?