Interlopul Adrian Groșan a fost reținut, vineri, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Adrian Groșan, implicat în tâlhării, bătăi și furturi de-a lungul timpului

Adrian Groșan a fost acuzat de tâlhărie, lipsire de libertate și violare de domiciliu pe teritoriul Ungariei, după ce alături de Vasile Ciasar și Alex-Mihai Todica, a băgat doi bărbați în spital de la care au furat aproximativ 100.000 de euro. Potrivit anchetatorilor maghiari faptele au fost comise în perioada ianuarie-martie 2020.

Cei trei bărbați ar fi intrat prin efracție în două locuințe din Ungaria, i-au legat pe proprietari de mâni și de picioare pentru a se asigura că nu pot alerta autoritățile până dispar cu prada și le-au furat banii. Anchetatorii maghiari au dezvăluit că Groșan, Ciasar și Todica le-au spus victimelor că sunt polițiști. 

Adrian Groșan a fost acuzat că l-a tâlhărit pe omul de afaceri bistrițean Octavian Harșianu, în noiembrie 2018. Groșan a fost ajutat de Ciasar în comiterea infracțiunii, dar și de un alt bărbat care a rămas neidentificat.

Cei trei bărbați au intrat în locuința familiei Harșianu și i-au amenințat cu cuțitul pe proprietari pentru a le spune unde au depozitate sume de bani în locuință. Groșan și ceilalți doi au plecat cu suma de 30.000 de euro, dar și cu trei telefoane mobile.

Groșan a stat două luni după gratii, până în ianuarie 2019, când procurorii au cerut Judecătoriei Bistrița prelungirea măsurii preventive. Instanța a admis solicitarea procurorilor, însă hotărârea a fost contestată la Tribunalul Bistrița și desființată aici de către judecătorul de drepturi și libertăți, dosarul fiind trimis spre rejudecare Judecătoriei Bistrița.

Până să ajungă cauza din nou pe rolul Judecătoriei Bistrița, măsura arestului preventiv aplicată lui Groșan a expirat, astfel dosarul a rămas fără obiect, iar Groșan se bucură de libertate. 

Citește și: Fostul șef IPJ Cluj, Mircea Rus, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

2 COMENTARII

  1. Tipic, sistemului justitiar roman. Pe interlopi nu sunt in stare sa ii dovedeasca. Pe piticienii corupti la fel. Lasa, ca baga batrani care vad patrunjel in piata, si tigani sau romani flamanzi ca fura o gaina sa nu moara de foame. Violatorii si pedofilii, sunt musamalizati de judecatorii. Numa procurori incompetenti. Si judecatori incompetenti. Dar pe salari de 4-5 mii de euro. Si sa iasa la 45 de ani la pensie. Sa se faca oameni de afaceri. Ca mai si fac la negru, ca sunt corupti.

  2. Auziti aici pont pentru infractori/interlopi. Faci ilegalitati(camatarie, proxentism, trafic de droguri), asa finescu, cativa ani de zile, pana isi strang destui bani sa supravietuiasca 5 ani in exil. Dupa cativa ani de ilegalitati, isi permit sa fie agresivi, si sa nu ii mai intereseze de consecinte. Fug din tara 5 ani de zile, si apoi invoca legea prescriptiei raspunderii penale si civile. Pont. Nu? Nu ca noi fraierii, ne ia statul peste 50% din salariul brut, direct la sursa, fara discutii. Atunci, de ce sa mai lucram in tara asta? Nu mai bine plecam si noi, si ii lasam cu pensionarii si interlopii si evazionistii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.