Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a împlinit, în acest an academic, 150 ani de învățământ medical universitar la Cluj. Cu această ocazie, prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Haţieganu”, a vorbit, într-un interviu acordat pentru Gazeta de Cluj, despre modul în care s-a schimbat universitatea pe care o conduce de-a lungul timpului, dar și despre proiectele ce urmează a fi implementate la nivelul instituției.

  1. Reporter: În acest an, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca aniversează 150 de ani de învățământ superior medical la Cluj. Cum ați descrie evoluția universității în această lungă perioadă de timp? 

Anca Buzoianu: Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” este instituția cu cea mai lungă tradiție în învățământul universitar medical din Transilvania, înființat la Cluj-Napoca încă din 1776, în timpul Imperiului Austro-Ungar, de către împărăteasa Maria Tereza.

Pe nucleul Academiei de Drept şi Institutului Medico-Chirurgical care funcționau la acea vreme, în urmă cu 150 de ani, în 12 octombrie 1872, a fost întemeiată Universitatea de Științe din Cluj, care mai târziu, în 1881, a primit numele „Franz Joseph”, aceasta urmând să aibă o structură similară celorlalte universități europene. În perioada următoare, a fost ridicat complexul de clădiri reprezentative ale Facultății de Medicină, cel mai vast proiect arhitectural al Universității „Franz Joseph”, clădiri pe care le utilizăm și astăzi.

La sfârșitul Primului Război Mondial, în contextul unificării Transilvaniei cu România, a devenit universitate românească. După 1990, Universitatea de Medicină și Farmacie a primit numele profesorului și rectorului Iuliu Hațieganu, unul dintre fondatorii învățământului medical românesc din Transilvania.

Datorită cererii tot mai mari pentru învățământul medical din Cluj, liniile de studiu în limba engleză și franceză au fost inițiate în 1997 și, respectiv, 2000, cursurile și activitățile didactice din anii de studiu fiind susținute exclusiv în aceste limbi.

În 2011, Ministerul Educației, prin UEFISCDI, a clasificat instituțiile de învățământ superior din România. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost clasificată ca universitate de cercetare avansată și educație, ceea ce a permis universității să dezvolte noi programe de studii la nivel de licență, masterat și doctorat. Clasificarea programelor de studii de către Ministerul Educației a plasat UMF ”Iuliu Hațieganu” în categoria A (poziția de top), fapt confirmat de numărul tot mai mare de studenți care aleg universitatea noastră.

Astăzi, putem spune cu mândrie că UMF ”Iuliu Hațieganu” își face datoria față de societate, formând mii de medici și farmaciști dedicați  celei mai nobile misiuni puse în slujba omului, salvarea vieții.

În prezent, universitatea noastră însumează circa 8.000 de studenți, dintre care peste 3.000 sunt studenți internaționali din peste 62 de țări, de pe 6 continente.

Prestigiul universității noastre, la nivel național și internațional, este ilustrat prin prezența în cele mai importante clasamente internaționale și am reușit să atingem unul dintre obiectivele setate în planul strategic de dezvoltare al universității: acela de a ne situa printre primele 1.000 de universități din lume.

Suntem printre cele mai bune universități din România din punct de vedere al cercetării, situându-ne pe locul 4 dintre 100 de universități, în metaranking-ul național, realizat de Ministerul Educaţiei, care clasifică cele mai performante instituţii de învăţământ superior la nivel științific și cu vizibilitate internațională în clasamentele globale.

  1. Care au fost cele mai importante evenimente științifice și culturale desfășurate cu ocazia Zilelor UMF, ediția 2022?

Anca Buzoianu: La fiecare final de an, sărbătorim un eveniment cu tradiție – Zilele Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Timp de o săptămână, s-a desfășurat o serie amplă de evenimente științifice, educaționale, sociale, culturale și artistice, la care a fost invitată să participe întreaga comunitate academică. Zilele UMF 2022 au fost marcate de foarte multe evenimente, dintre care amintesc:

  • Gala Premiilor Universității este cel mai așteptat eveniment al Zilelor UMF. În cadrul acesteia, am premiat excelența în activitatea didactică, cercetarea științifică și performanța medicală și am prezentat comunității academice cele mai importante realizări și succese din acest an.
  • Am acordat titlului onorific de Doctor Honoris Causa al universității noastre domnului prof. dr. Thomas Bschleipfer, de la Justus-Liebig-University Giessen, Germania, medic specialist în urologie, profesor universitar și șeful Clinicii de urologie, andrologie și urologie pediatrică de la Klinikum Weiden.
  • Titlul onorific de Distinguished Visiting Professor i-a fost acordat domnului prof. dr. Mircea Chirică, medic chirurg și profesor universitar, la Centre Hospitalier Universitaire Grenoble, Franța.
  • Expoziția de artă Salonul de Iarnă al Medicilor, ajuns la cea de-a 52-a ediție. Având un număr dublu de participanți față de ultimele ediții, peste 60 de medici și 130 de lucrări, expoziția cuprinde o gamă variată de tehnici artistice, începând cu tradiționala tehnică în ulei și acril și până la acuarelă, pastel, colaj, artă digitală și artă fotografică. Lucrările expuse pot fi vizionate până la data de 18 decembrie, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor.
  • Concursul de fotografie “În jurul lumii” a fost deschis tuturor cadrelor didactice, studenților, studenților doctoranzi, rezidenților, precum și personalului didactic-auxiliar și tehnic-administrativ, care sunt pasionați de fotografie. Lucrările au fost expuse în timpul Zilelor Universității, iar vizitatorii au putut vota lucrările favorite.
  • Spectacolul de balet ”Spărgătorul de nuci”, oferit de universitate pentru comunitatea academică a avut loc la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, în data de 7 decembrie.
  • Anul acesta, a avut loc prima ediție a Simpozionului Sergiu Duca. Evenimentul a fost conceput pentru a marca și promova importanța și progresele înregistrate de chirurgia digestivă minim invazivă, prima ediție fiind dedicată chirurgiei esofagiene și reunind numeroși specialiști din străinătate.
  • Am avut și o sesiune ştiinţifică comună organizată de universitatea noastră și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, cu tema: ”Insuficienţa cardiacă pe înţelesul tuturor”.
  • Conferința Aula Magna cu titlul ”One Health – concept vechi, provocări noi” a fost oferită de domnul prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
  1. În anul 1988 ați absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj (vechea denumire a UMF ”Iuliu Hațieganu”) și de mai bine de doi ani sunteți rectorul universității. Cât de mult s-a schimbat UMF ”Iuliu Hațieganu” de-a lungul timpului, dacă ar fi să faceți o comparație între modul în care funcționa UMF în anii 80 și cum funcționează acum?

Anca Buzoianu: Faptul că am absolvit această universitate m-a ajutat mult în cariera profesională, dar și pe plan personal. Am învățat spiritul academic și profund umanist al școlii medicale clujene, un anumit fel de a privi omul bolnav și mi-am însușit sistemul de valori al înaintașilor care au construit tradiția facultății.

Nu consider că există un termen de comparație între universitatea de atunci și cea de acum pentru că vorbim despre un context politic și socio-economic total diferit. În schimb, valorile și misiunea universității se bazează pe aceleași principii. De la o generație la alta, ne-am străduit să evoluăm și să ne dezvoltăm, respectând totodată tradiția universității. Absolvenții noștri au fost și rămân cei mai buni absolvenți de medicină din țară, asta o spun statisticile privind rezultatele la examenele naționale de rezidențiat și integrarea lor pe piața muncii. Cred că acesta este cel mai bun argument.

  1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura universitate de profil din țară inclusă în clasamentul QS World University Rankings by Subject 2022, ocupând locul 351-400 la disciplina Medicină. Care este secretul din spatele acestei reușite?

Anca Buzoianu: Poziționarea universității noastre în acest clasament reprezintă o confirmare a faptului că, prin rezultatele muncii colegilor noștri, ne situăm în rândul elitelor și că strategia în baza căreia ne desfășurăm activitatea este cea potrivită contextului actual.  Deși suntem o universitate mică, cu doar trei facultăți, comparativ cu alte instituții de învățământ superior incluse în acest clasament, avem o valoare incontestabilă, recunoscută pe plan internațional. La elaborarea clasamentului QS World University Rankings by Subject 2022 pentru disciplina Medicină au fost evaluate peste 1.200 de universități și doar jumătate dintre acestea au fost incluse în clasament. Evaluarea universităților s-a realizat pe criterii precum reputația academică, reputația de angajator, citări, rețeaua internațională de cercetare (pe domenii largi de activitate) și H-index.

Chiar dacă numărul universităților incluse în aceste ranking-uri internaționale crește de la an la an, UMF ”Iuliu Hațieganu” a reușit să își mențină poziția în clasamente, cu un scor general crescut. Pe lângă prestigiul câștigat, astfel de recunoașteri internaționale reprezintă oportunități extraordinare de a dezvolta noi proiecte, în special în domeniul cercetării, precum și programe educaționale avansate, ce vor duce la creșterea valorii universității noastre.

  1. Care sunt cele mai importante proiecte desfășurate la nivelul UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în mandatul dumneavoastră de rector?

Anca Buzoianu: Unul dintre cele mai mari și importante proiecte pe care le-am inițiat odată cu preluarea mandatului de rector este cel al consorțiului Universităților Europene NeurotechEU – The European University of Brain and Technology. UMF „Iuliu Hațieganu” este singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în Universitățile Europene și face parte dintr-o alianță universitară din domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei alături de unele dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa și din lume: Universitatea Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Universitatea din Bonn (Germania), Universitatea Radboud (Olanda), Universitatea Miguel Hernández (Spania), Universitateadin Debrecen (Ungaria), Universitatea Boğaziçi (Turcia), precum și Universitatea din Reykjavik (Islanda) și Universitatea din Lille (Franța), recent cooptate în consorțiu.

În paralel cu dezvoltarea cercetării științifice în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei, în cadrul consorțiului NeurotechEU se va implementa un program de formare pentru studenți, promovând în același timp învățarea pe tot parcursul vieții în toate segmentele societății. Studenții vor fi educați într-un cadru intersectorial, își vor spori creativitatea și abilitățile de gândire critică, vor fi ajutați să devină viitori lideri transformatori ai societății, ai industriei și ai mediului academic. Atât studenții, cât și cadrele didactice de la universitățile din cadrul consorțiului NeurotechEU beneficiază de un mediu favorabil, multicultural și multilingv, promovând adevărata identitate europeană în societate. Alianţa asigură, printre altele, următoarele beneficii pentru studenţi:

•          Acces comun la resursele didactice, la facilităţile de cercetare şi la bibliotecile digitale

•          Mobilitate crescută

•          Proiecte de cercetare comune

•          Campusuri digitale interconectate

•          Diplome comune (joint diploma) semnate de toate universitățile partenere din consorțiu

Dezvoltarea activității de cercetare, dezvoltare și inovare este vitală pentru universitatea noastră, în condițiile în care ne dorim menținerea statutului de universitate de cercetare avansată și educație. Pentru a atinge acest deziderat, urmăm cu perseverență o serie de obiective strategice, precum creșterea vizibilității și recunoașterii științifice, pe plan național și, mai ales, internațional, creșterea gradului de interconectare internațională și de integrare în rețelele de cercetare de excelență, dezvoltarea constantă și susținută a cadrului necesar pentru desfășurarea cercetării științifice, diversificarea surselor de finanțare pentru activitatea de cercetare, stimularea inovării. De exemplu, printr-un proiect amplu de dezvoltare instituțională, de finanțare a excelenței în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, ”PROGRES – Creșterea performanțelor cercetării științifice, susținerea excelenței în cercetare și a inovării în medicină”, avem ca obiectiv principal menținerea statutului de pol de excelență național în medicina personalizată și translațională, dezvoltarea și consolidarea poziției universității noastre în Europa de Est prin creșterea capacității și a performanței instituționale în acest domeniu, susținerea activităților de cercetare de excelență a universității și susținerea diseminării rezultatelor cercetării.

Un alt lucru foarte important pentru activitatea de cercetare din cadrul universității noastre este faptul că am propus, și a fost aprobată de către Senatul Universității, finanțarea cu câte 1.000 de Euro +TVA pentru articolele publicate în prima cvartilă de către cadrele didactice, cercetătorii și doctoranzii din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”.

Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului este un alt proiect foarte important, aflat în plină desfășurare. Acesta va funcționa în clădirea „Farmacia B” a UMF „Iuliu Hațieganu”, care va fi renovată și modernizată, investiția fiind de aproximativ 30 de milioane de lei, din fonduri finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale universității. Vor fi amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru cadre didactice și doctoranzi din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică şi chimie organică.

La nivel de infrastructură, am implementat o serie de proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor din clădirile aflate în patrimoniul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, care au fost realizate cu scopul de a crește nivelul serviciilor educaționale oferite de universitate, precum și calitatea vieții studenților pe toată perioada studiilor. Astfel, pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea activităților din cadrul campusului universitar, în ultimii doi ani s-au implementat o serie de investiții majore. De la modernizarea amfiteatrelor, a sălilor de curs și a căminelor, dotarea clădirii Disciplinei de Informatică Medicală și Biostatistică cu mobilier și dispozitive noi și până la înființarea unui Centru de Cercetări privind Dezvoltarea Medicamentului, avem foarte multe proiecte implementate sau în curs de finalizare. Un proiect remarcabil, finalizat în primăvara acestui an a fost reabilitarea Căminului VII din campusul Hașdeu, unul dintre căminele emblematice ale universității, care a fost adus la standarde foarte moderne, cu finanțare Europeană.

În viitor, infrastructura didactică a universității se va extinde prin construcția unui Centru de simulare, Training și Cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale, chirurgie experimentală și training.

  1. Ce planuri de dezvoltare are UMF ”Iuliu Hațieganu” pentru următorii ani?

Anca Buzoianu: Educația universitară în medicină și farmacie trebuie să includă și dezvoltarea unor colaborări internaționale, care să permită deschiderea de noi orizonturi și noi oportunități pentru comunitatea noastră academică. De aceea, vom continua să susținem internaționalizarea universității și crearea unor legături durabile și fructuoase cu actori importanți din domeniu, atât la nivel academic, cât și administrativ. Avem resurse umane de mare valoare, cadre didactice și cercetători cu rezultate excepționale, pe care trebuie să le susținem, să le evidențiem și să le promovăm, atât pe plan național, cât și internațional.

De asemenea, ne concentrăm pe pregătirea practică a studenților, ca să recuperăm ceea ce s-a pierdut în pandemie și să formăm specialiști buni, aceasta fiind cea mai importantă parte a misiunii noastre academice. În anii următori, datorită construirii unităților sanitare noi care sunt proiectate: Spitalul Regional de Urgență, Spitalul Pediatric Monobloc, Centrul de Neurochirurgie și Centrul Integrat de Transplant, avem datoria și responsabilitatea să formăm specialiștii care vor lucra în aceste spitale, pregătiți la standardele internaționale pe care le trebuie să le aibă profesioniștii din sănătate astăzi. Din acest motiv, anul acesta am crescut cu 50% cifra de școlarizare la programul de studiu Asistență Medicală Generală și cu 15% la programul de studiu Medicină.

Ca o expresia a responsabilității sociale a UMF ”Iuliu Hațieganu”, cu toții ne concentrăm constant pe adaptarea educației medicale pe care o oferim la cerințele pieței serviciilor de sănătate, unde este nevoie de absolvenți tot mai bine pregătiți, cu competențe profesionale şi abilități practice dovedite, susținute de abilități de comunicare şi un profesionalism impecabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.