Au apărut o serie de zvonuri despre faptul că filiala Cluj a Partidului Social Democrat dorește să se reformeze și să se adapteze la “noul” mod de abordare politică, modificări puse și pe seama faptului că la ultimele alegeri aceștia au obținut câte o poziție în Camerele Parlamentul României.

Deși “reformarea” partidului pare că a devenit deja un clișeu în PSD, a fost contactat președintele filialei, Alexandru Cordoș, căruia i-am adresat un set de întrebări pentru a oferi mai multe detalii cu privire la acest subiect. Acesta ne-a declarat următoarele.

ALEXANDRU CORDOȘ

Este adevărat că se dorește reformarea PSD Cluj? Ne puteți oferi mai multe detalii cu privire la acest subiect?

Partidul Social Democrat se află într-un proces de reconstrucție, este necesară abordarea unei noi strategii. În urma alegerilor locale și parlamentare, la nivel local s-a format o nouă echipă bazată pe principiile social-democrate și  implicare activă.

PSD Cluj este acum un partid deschis spre oameni noi, cu expertiză ce doresc să se afilieze acestor principii.

Președintele Consiliului Național Vasile Dîncu, a declarat:  „Consiliul Național va integra și oameni care nu sunt membri de partid, experți din societatea civilă, simpatizanți de stânga ce vor ocupa funcții active.” Încă din campania de alegeri locale am început acest proces și ne bucură să vedem că această schimbare a atras atenția unor noi simpatizanți, care au decis să se alăture principiilor noastre. Ni s-au alăturat membri noi, tineri dornici să se implice în lumea politică, oameni cu experiență, precum și simpatizanți ai altor formațiuni politice.

În urma viitoarelor alegeri interne, de la nivelul organizațiilor, cu siguranța pilonii principali ai echipei vor fi tinerii, oamenii cu perspective noi și expertiză. Văd  această schimbare drept un prim pas spre modernitatea și normalitatea pe care cu toții o căutăm.

Este o muncă grea, dar deloc imposibilă. Va urma o perioadă plină de schimbări. Suntem obligați moral față de cetățeni, în ultimele alegeri am primit încrederea și garanția că în ochii acestora reprezentăm singura alternativă pentru schimbare.

În ceea ce privește structura națională a partidului, credeți ca sunt necesare reforme pentru debarasarea de persoanele care în continuare recurg la vechile practici ale partidului?

Așa cum spuneam, PSD se află într-o etapă de consolidare, de schimbare,atât la nivel național cât și județean. Este necesar să ne adaptam unei noi etape, în care avem nevoie de o strategie puternică, de oameni capabili care doresc să lupte pentru drepturile și libertatea cetățenilor. Pentru a păși spre viitor este necesar să ne debarasăm de unele practici, precum și de unele persoanele care au transformat politica într-un joc personal de putere.

Politica este cu și despre oameni, despre societate. Politica actuală are nevoie de personalități care să înțeleagă pe deplin vocea și nevoile oamenilor, pentru a găsi soluții bazate pe acestea.

Marcel Ciolacu, cu banii la vedere, în timp ce anunța depunerea unei  moțiuni împotriva ministrului Agriculturii. Replica șefului PSD

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național PSD, profesor universitar și sociolog și Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu Secretar al Comisiei Permanente pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților sunt un exemplu grăitor.

Sunt fericit să constat că această echipă s-a format prin sinergie și din nevoia internă de consolidare, din nevoia primarilor, a consilierilor locali și județeni de a dezvolta și consolida comunitățile din care fac parte și de a lupta pentru drepturile acestora.

Vasile Dîncu a afirmat că protestele din România sunt rezultatul unei crize politice, dumneavoastră cum comentați acest subiect ?

Da, protestele din România, capitalizează, de fapt, teama oamenilor cu privire la viitor. Oamenii sunt dezamăgiți de ceea ce se întâmplă și nu simt că mai au puterea de a-și gestiona viitorul, așa cum menționa și senatorul Vasile Dîncu.

Din punctul meu de vedere, Guvernul trebuia să se aștepte la toate aceste manifestări, căci efervescența cetățenilor a început cu mult înainte. Cu siguranță acesta este rezultatul unei crize politice, ca urmare a guvernării precare și a măsurilor luate peste noapte, fără un fundament elementar care să ofere garanția întoarcerii la normalitate, într-un viitor.

În acest context oamenii au răbufnit. După un an de zile în care comunicarea a fost îndoielnică, măsurile au fost luate după ureche și credibilitatea guvernanților a fost pusă major sub semnul întrebării, oamenii au ales să se revolte. Au fost atacate fără drept de apel și într-un mod haotic principalele nevoi ale oamenilor: siguranța la viață, siguranța financiară, nevoia la educație, nevoia sanitară,  nevoia de apartenență și socializare.

Ultimele măsuri adoptate de Guvernul PNL-USR-UDMR reprezintă doar vârful icebergului. Dacă urmăriți ce se întâmplă în stradă veți observa că problemele sunt multiple. Cetățenii cer transparență, normalitate, siguranța zilei de mâine, își cer drepturile de bază.

Dacă privim retrospectiv, protestele care au loc reprezintă un răspuns al cetățenilor cât se poate de normal cu privire la toată harababura care a avut loc în România, în ultimul an.

Credeți că PSD poate profita de măsurile nu chiar eficiente ale actualei guvernări pentru a recâștiga credibilitate și susținere din partea alegătorilor?

Principala problemă cu care se confruntă societatea românească, astăzi, este lipsa de comunicare și credibilitate a Guvernului. Ultimele măsuri de siguranță adoptate vin să întărească lipsa capacității de gestionare a acestei pandemii.

Din păcate noi am prevăzut acest scenariu încă de anul trecut  și am tras un semnal de alarmă, însă fără succes. Cred că problema trebuie privită dintr-un alt unghi. Dacă ne raportăm la protestele care au avut loc în ultima perioadă, oamenii nu au ieșit în stradă să scandeze împotriva Guvernului, ci împotriva restricțiilor impuse la nivel național. Da, este foarte adevărat că în acest moment guvernanții țării și-au pierdut credibilitatea și susținerea cetățenilor. Scopul oricărui partid este să guverneze pentru a-și atinge obiectivele.

Deși suntem creditați ca singura alternativă la guvernare, PSD nu va intra la guvernare în orice condiție.

Datoria noastră în acest moment este să propunem planuri alternative și soluții pertinente bazate pe nevoile cetățenilor, căci opoziția reprezintă vocea poporului.

Care este în acest moment strategia PSD ca principal actor al opoziției? 

În primul rând ne-am fi dorit să avem un partener de dialog serios și puternic.

Noi ne-am luptat,însă, nu am ajuns la un dialog cu partidele aflat la Guvernare legat de buget, de Planul de Redresare și Reziliență, de măsurile de siguranță.

PSD are un program de guvernare alternativ. Am propus un buget care a fost realizat pe principii sănătoase pentru România, specific perioadei pe care o traversam. Nu s-a aprobat nici un amendament depus la Buget de opoziție.Bugetul actual a fost impus pe principiul austerității.

Am propus un plan alternativ de măsuri care permiteau redeschiderea industriilor, redeschiderea școlilor, însă cei aflați la Guvernare au preferat să evite atât consultarea publică cât și pe cea cu partidele politice de opoziție.

Distribuirea fondurile pe plan local s-a realizat pe principii politice.Cu toate acestea administrațiile locale PSD continuă să realizeze proiecte pentru susținerea și dezvoltarea comunității și luptă pentru a găsi un numitor comun, deoarece cetățenii au nevoie de siguranță și o guvernare capabilă să ia decizii în favoarea acestora.

Cum comentați modalitatea de aplicare a restricțiilor impuse la nivel național de către administrația de la București? 

Măsurile adoptate sunt lipsite de fundament științific, declarațiile Guvernanților sunt contradictorii, lipsa de dialog cu opoziția, neînțelegerea corectă a nevoilor oamenilor, toate aceste aspecte, la unison reprezintă o dovadă a incapacității de gestionare a crizei pandemice.

Am spus-o și din păcate este necesar să mă repet, nu așa se guvernează o țară!

Da, trebuie să ne afiliem la o strategie în ceea ce privește gestionarea pandemiei, bazată pe măsuri și restricții, însă nici o țară europeană nu a impus doar austeritate, ci a căutat redresarea și menținerea economiei și bunăstării oamenilor.

Problema principală pe care Guvernul o are în acest moment, este lipsa de dialog. Această lipsă de perspectivă pe care ei refuză să o primească afectează puternic procesul decizional, pentru că ei nu înțeleg pe deplin nevoile cetățenilor, la nivel personal. Noi am venit cu planuri alternative, care vizează fiecare nevoie de bază și care ar putea aduce speranța unui viitor mai bun. Continuăm să căutăm soluții și strategii pentru a gestiona într-un mod eficient această criză pe care să le propunem guvernanților în vederea eficientizării procesului decizional.

Cum vedeți situația pandemică în județul Cluj? Credeți că este gestionată eficient având în vedere atitudinea relativ relaxată în comparație cu alte zone ale României?

Din observațiile mele nu se poate vorbi de o atitudine relaxată,  trăim aceeași dramă. Clujenii sunt oameni responsabili. În aparență situația de la Cluj este similară cu cea de la nivel național, respectăm aceleași măsuri de siguranță, măsuri liniare și neunitare.

Județul Cluj are cea mai mare incidență, este adevărat, însă trebuie luate în calcul diferite aspecte când ne raportăm la numărul de cazuri. Cluj Napoca este un centru universitar, un centru medical și centru de vaccinare.Cetățenii deja fac pași spre normalitatea post pandemică.

Comunitatea își dorește și are nevoie de o bună cooperare și organizare a structurilor administrative locale. Bineînțeles că tensiunea politică creată în interiorul partidelor aflate la Guvernare, atât la nivel local cât și național a afectat procesul decizional în cazul restricțiilor impuse.

 Consider că gestionarea pandemiei este deficitară, indiferent de oraș, și Clujul nu face excepție căci există restricții și reguli care nu ne garantează revenirea la normalitate, așa cum promit guvernanții.

Măsurile de siguranță impuse trebuie să ne garanteze acest lucru și să redea speranța în viitor, nu să fie lipsite de sens logic iar comunicarea acestora să fie ineficientă și trunchiată.

În ultima perioadă s-a adus iar în discuție descentralizarea și regionalizarea României, credeți că este o soluție pentru județul Cluj?

Descentralizarea deciziilor este întotdeauna o soluție benefică pentru comunitățile locale, desigur, depinde cum este implementată. Deciziile la nivel local influențează viața oamenilor în mod direct și este important ca acestea să fie luate ținând cont de interesele acestora.

Administrațiile locale sunt cele care cunosc în amănunt nevoile cetățenilor, tocmai de aceea existența unor mecanisme de descentralizare a puterii și a resurselor este mai mult decât necesară.

Inconsecvența dezvoltării comunităților locale, incapacitatea de satisfacere a nevoilor și lipsa de comunicare sunt, din nou, principalele consecințe ale centralizării deciziilor.Cu siguranță acestea se datorează în principal distribuției deficitare a  resurselor, care nu se realizează pe criterii exacte ci se oferă pe fundament politic.

Luarea deciziilor de către centru, doar din prismă politică, poate afecta buna funcționare economică și administrativă de pe plan local, aspect pe care îl putem observa în acest moment în cadrul administrației locale clujene.

Deși principiul solidarității face referire la o împărțire echilibrată a resurselor, consider că sunt necesare mecanismele de regionalizare și descentralizare, pe modelul regiunilor de dezvoltare, în nici un caz pe alte criterii, cum ar fi cel etnic.

Putem porni de la structurile mici, care formează nucleul acestei țări și să le dezvoltăm pe nevoile comunității ajungând astfel la modernitatea pe care ne-o dorim.

Au existat mai multe discrepanțe în ceea ce privește relația dintre Emil Boc, Alin Tișe și Istvan Tasnadi, cum comentați acest subiect?  Credeți că se va ajunge la o relație de coabitare într-un final? 

Această situație fără precedent de la Cluj este, în fapt, o luptă politică în interiorul alianței de la Guvernare.

Așa cum am mai menționat, relațiile tensionate dintre cei enumerați se reflectă negativ în bunul mers și buna funcționare a activității economice, politice și sociale ale județului Cluj.

Nu am convingerea că această situație se va sfârși însă noi vom monitoriza și observa cu atenție acest aspecte pentru a ne poziționa permanent în funcție de interesul și nevoile cetățenilor județului Cluj.

Care este strategia PSD în ceea ce privește județul Cluj ?

Clujul trebuie redat oamenilor! Realizarea și implementarea proiectelor sustenabile este prioritară în strategia PSD Cluj, doar prin acest tip de proiecte poate exista dezvoltare și bunăstare .Atenția noastră se îndreaptă spre oameni.

Clujul, administrația locală, sunt precum un robot aproape perfect care are de toate, are proiecte, are luciu, chiar strălucire, poate fi pus în priză și se va aprinde dar nu are viață, nu are suflet, nu are personalitate. Este un robot creat de oameni minunați, dar rămâne un robot trist sub tristețea și distanțarea oamenilor din jurul lui.

A devenit un oraș în care oamenii intră, ies, locuiesc dar parcă toți închid ușile după ei și răsucesc cheia.

Trăim într-o perioadă tumultoasă, în care nevoile noastre se schimbă și atenția începe să se orienteze spre alte aspecte, cum ar fi: ”care vor fi resursele zilei de mâine?”, ”ce vom face cu copii?”, ”cum se descurcă bătrânii noștri?” și ”încotro ne îndreptăm?”

Este important să luăm deciziile corecte pentru a depăși criza pandemică, dar noi vrem să le oferim clujenilor și orașul care să le aducă tihna.

1 COMENTARIU

  1. Mânjirea cu scandaluri de corupție confirmate irevocabil, nu dau credibilitate penalilor la câtă apă va mai curge pe Dunăre – auzi, bătrânii noștri ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.