INTERVIU EXCLUSIV Liviu Șipoș, fost ofițer BCCO Cluj: „Mizeria din structurile românești”

Într-un interviu în exclusivitate, fostul ofițer BCCO Cluj, Liviu Șipoș, rupe tăcerea și povestește, cu o sinceritate dezarmantă, despre culisele celor mai sensibile operațiuni antidrog din România, dar și despre trădările, presiunile și complicitățile care, în opinia sa, au ajuns să contamineze sistemul judiciar și structurile de forță ale statului. De la rețeaua „Torino” și colaborările cu agenții americani DEA, până la descinderi abuzive, dosare fabricate și planuri de lichidare mascate în proceduri legale, interviul este o radiografie brutală a modului în care statul român, în loc să-l sprijine, l-a vânat sistematic pe unul dintre cei mai eficienți anchetatori din lupta împotriva traficului de droguri.

R: Ați fost unul dintre cei mai respectați ofițeri ai BCCO Cluj. Care a fost cel mai dificil caz pe care l-ați gestionat și cum l-ați rezolvat?

Liviu Șipoș: Au fost mai multe cazuri dificile, nu doar unul. Dar primul caz cu adevărat complicat, care mi-a rămas în memorie, a fost când eram la BCCO Cluj, la antidrog. A fost un caz solicitat de către americani, prin ambasada SUA. Ei căutau un individ care se afla în România – un american pe nume David Allen Reimer, urmărit de aproximativ șapte ani de autoritățile americane, fără să se știe unde se ascunde în Europa.

Au trimis o fotografie, iar Toma, fostul meu șef, care era responsabil cu distribuirea lucrărilor, m-a întrebat dacă pot face ceva pentru a trimite o lucrare către București, la ambasadă. M-am uitat atent la fotografie și am găsit un element de legătură, individul cunoscuse în America o femeie care avea o soră în România.

Am început să supraveghez singur, după program, o anume adresă. Mă duceam la adresa respectivă, iar într-o zi l-am văzut pe unul dintre prietenii mei, un bodyguard, urcând la acea adresă. Am înțeles imediat că o cunoștea pe acea femeie și am decis să-l urmăresc. L-am chemat pe O.I. și am mers mai departe cu supravegherea. O.I. era apropiat de mine, eram prieten cu unchiul lui, Rațu, care avusese probleme cu statul paralel, cu Copos, și care decedase între timp.

Individul semăna cu cel din fotografia trimisă, deși își făcuse operație estetică și liposucție. În trecut avusese 160 de kilograme, potrivit semnalmentelor comunicate de către americani, dar acum avea în jur de 90. Locuia într-un apartament pe Anatol France, frecventa un salon de masaj care avea un grup de fete din Moldova.

L-am sunat pe O.I.i și l-am întrebat cine e individul. Mi-a spus că va fi viitorul lui naș și că e canadian. Mi-a spus că acel om urma să îi ofere zece mii de dolari cadou de nuntă și că îl ducea zilnic la tratament la spitalul de recuperare din cartierul Zorilor.

L-am supravegheat discret, fără ca O.I.  să știe. Am făcut poze cu aparatul meu personal. Eu întotdeauna am avut echipamente bune, până când mi le-au confiscat cei de la DIICOT București – camerele, obiectivele, tot. Toma, șeful meu, doar semna, cu sprijinul unei doamne secretare, foarte competentă, pe nume Brie. Ea ne atenționa mereu în legătură cu termenele limită pentru lucrările repartizate.

Americanii au răspuns că individul seamănă, dar nu sunt siguri că este el, pentru că acesta avea pașaport canadian, și nu american. Era căutat pentru spălare de bani, în valoare de șapte milioane de dolari. Îl căutau de ani de zile prin Europa – fusese și în Rusia, și în Republica Moldova, unde făcuse investiții

Când americanii au venit, au adus aparatură foto și video, foarte performantă. Era o problemă diplomatică între SUA și Canada, pentru că individul se prezenta ca fiind canadian, dar ei știau că avea cetățenie americană. Am continuat supravegherea cu un prieten taximetrist, Horică, (un om de încredere care nu vorbea deloc despre munca noastră.) Am aflat programul zilnic al individului: dimineața mergea la tratament, apoi lucra acasă pe laptop, făcea multe tranzacții online, iar seara mergea la masă.

Într-o zi, l-am urcat în taxi cu Horică și l-am dus la spitalul de recuperare. Eu stăteam în față, Horică în spate cu el. Am filmat și fotografiat tot, ca să avem și imaginea dinamică a suspectului, nu doar fizionomia.

Planul era ca, de ziua lui – cred că 6 ianuarie – să-l reținem, ca o „surpriză” din partea americanilor. Am stat zilnic cu ei, inclusiv de sărbători, l-am supravegheat non-stop. Aveam cu mine un câine dresat de jandarmi, un doberman specializat pe detecția de arme – un câine inteligent, de tip militar.

În 6 ianuarie, am aflat că David Alein Reimer urma să plece la București cu avionul. Horică l-a abordat în momentul în care își făcea check-in-ul. Am stat în toaleta din aeroport, de unde se vedea ghișeul, am făcut poze, iar colegul meu i-a spus că ceva nu este în regulă cu pașaportul. Am vorbit din timp cu Poliția de Frontieră, știam pașaportul, tot. În momentul în care a ajuns acolo, i-au spus că trebuie să mai aștepte pentru o clarificare.

A fost dus la percheziție, într-un apartament pe Anatole France. În timpul percheziției, pe laptopul lui am găsit date și etichete cu multe tranzacții financiare din Rusia și Moldova. A fost totul documentat exemplar – fiecare probă etichetată, fotografiată, ambalată, ca în procedurile americane. Americanii au luat tot, și el a fost ulterior dus în State. Eu trebuia să plec și eu în America, aveam chiar și viză pe 10 ani pusă direct de ambasadă, dar de la direcțiune mi s-a spus că ar fi bine să plece în SUA un coleg de la INTERPOL.

Pe scurt, a fost un caz greu pentru că individul migra dintr-o țară în alta, își schimbase complet fizionomia și nu l-au putut găsi timp de mai mulți ani. Dar prin conexiuni, răbdare și investigație atentă, l-am identificat și reținut. Drept recompensă, americanii au dotat brigada noastră cu echipamente – calculatoare, imprimante, camere. Au fost parteneri recunoscători.

R: Există vreo misiune despre care nu ați putut vorbi până acum, dar care ar merita să fie cunoscută publicului?

Liviu Șipoș: Da, există. De exemplu, toate activitățile pe care le-am desfășurat pentru depistarea și probarea activității infracționale a rețelei Torino – Starlea Torino-Vladimir – s-au bazat pe niște activități specifice care nu pot fi detaliate complet.

R: Deci este vorba de cazul Torino. Mai există vreo acțiune în acest context despre care puteți vorbi?

Liviu Șipoș: Da, în timpul anchetei în cazul Torino, a picat o informație în timp ce colaboram cu Direcția de Informații a Armatei. De ce cu armata? Pentru că SRI-ul nu mai prezenta garanții, celebrul „2 și un sfert” – adică unitatea 0215. 

La un moment dat, acțiunea noastră a fost deconspirată. Noroc că am reușit să o ducem până la capăt. Informația a ajuns la un individ, G. L., căruia i s-a spus că Gelu Oltean  se va ocupa de el, dar că mai bine „îl execută” cineva din 2 și un sfert, să aibă și ei rezultate. Era un troc murdar. I s-a cerut să ofere „un italian” ca țintă de lucru.

Eu am aflat de toată povestea asta și am informat conducerea. L-am anunțat pe Gelu Roșu, care era șeful 0215 de la Cluj. El, la rândul său, i-a spus lui A. V. să-l scoată urgent pe Gelu Oltean din zonă. Așa că „Vulpea” l-a trimis direct la București, unde a ajuns șef mare. A fost mutat strategic, pentru a acoperi urmele și a calma scandalul.

R: A fost o deconspirare clară din interior?

Liviu Șipoș: Da, clar. Eu aveam și informatori, dar s-a captat și tehnic momentul în care s-a trădat. G. O. l-a ascultat pe G. L. și acolo s-a captat tehnic cum se discutau aceste „aranjamente”. 

R: Deci totul s-a bazat pe o rețea politică și de influență?

Liviu Șipoș: Da. E foarte important să înțelegem că a fost o capcană internă, o picare tehnică dublată de complicități.. Deși mulți spun altceva, adevărul este că el era un oportunist – sărea dintr-o barcă în alta, trăia pe spatele muncii altora. Nu a dus la bun sfârșit nicio acțiune proprie, dar știa cum să profite de pe urma altora.

G. O. i-a solicitat lui G. L. să dea informații despre cetățenii italieni cu care are contact.

Pino era doar un consumator, nu avea nicio legătură cu traficul. La fel și un alt evreu, Avi, care era cu B. R. zis BECU. Ei erau doar consumatori.

Din 2009 până în 2018, am început să primesc tot mai multe amenințări. Din decembrie 2019,  am informat Brigada de Combatere a Criminalității Organizate că indivizi implicați în rețeaua Torino se ocupă cu trafic de cocaină.

Am discutat direct cu I.C., care era atunci șeful brigăzii. La scurt timp după, l-au mutat din funcție. Era clar că în spate era mâna lui F. C. și a lui D. D.. Din punctul meu de vedere, toată acea activitate era „supravegheată” discret de americani, pentru că nu e întâmplător cum au decurs lucrurile.

Eu aveam probe clare. Inclusiv faptul că au abandonat o mașină Citroen cu număr de Olanda la punctul de frontieră din Sighet, în care erau 70 de kilograme de cocaină. Neoficial, au afirmat că au fost doar 50, dar eu știu bine ce era acolo.

R: Scandalul și arestarea. Cum a fost momentul în care v-ați trezit cu mascații la ușă? 

Liviu Șipoș: Era ora șase dimineața. Mi-au spart ușa, deși era deschisă. A fost o regie ieftină, menită să creeze impresia unui mare infractor. Poarta era larg deschisă, dar au folosit tot arsenalul – berbec, forță, zgomot, ca în filme. Ușa era din termopan, din plastic. Au spart-o fără motiv.

Au intrat mascații de la SIAS București. Prima dată, m-au lovit direct în obrazul stâng. Nu aveau voie să facă asta. Dar au venit cu „dedicație”. M-au lovit pentru imagine, să creeze un cadru spectaculos pentru presă. Cel care conducea acțiunea purta o cameră pe cap. L-am întrebat de martori asistenți, dar mi-a spus că „nu e nevoie, filmăm tot”, conform noului cod de procedură.

Au intrat vreo 10-12 în casă – 8-9 de la SIAS și câțiva de la brigadă. Cu cagule, echipament complet. M-au trântit la pământ, m-au încătușat. Când mi-au pus mâna dreaptă la spate, mi-au rupt patru tendoane la umăr. Am fost operat la Spitalul Militar, dar doar după 2,5 luni de la reținere.

De la 15 august, când m-au lovit, și până când am fost operat, am fost trimis de mai multe ori să fac radiografii, în loc de un simplu CT. Le spuneam că nu se vede nimic pe raze. Doamna doctor de la arestul central mi-a spus că mă trimite. Am plătit 500 sau 700 de lei pentru CT, ca să se vadă clar ce aveam. Durerile erau groaznice. M-au pus intenționat în pat suprapus, de sus, ca să nu mă pot urca cu umărul rupt.

Mi-au pus cătușele la spate, iar eu le-am cerut să mi le pună în față pentru că aveam dureri insuportabile. După o vreme, mi le-au mutat în față, dar răul era deja făcut. Toată intervenția a fost filmată, dar – culmea – nu se mai găsește înregistrarea. Bodycam-ul nu a funcționat, spun ei. O aberație.

R: DIICOT susține că ați coordonat un grup infracțional și că ați folosit metode ilegale de supraveghere. Ce aveți de spus?

Liviu Șipoș: Nu există metode ilegale. Toate metodele de supraveghere erau obișnuite, conforme legii. . Am revenit mereu în cercul familiei, cu discreție. În ceea ce mă privește, totul a fost legal și documentat.

R: Ce alte abuzuri ați constatat?

Liviu Șipoș: Principalul abuz este că nu s-a păstrat nicio înregistrare video de la descindere. Cică „nu le-a mers camera.” Cel care conducea acțiunea avea o cameră montată pe cască. Toate unitățile speciale au astfel de echipamente, dar în cazul meu… nu se găsește nimic. Niciun minut de înregistrare.

R: Ce a urmat după arest? Ați fost trimis în judecată?

Liviu Șipoș: Da, DIICOT a fabricat un dosar în care susțineau că eu coordonam un grup infracțional și foloseam metode ilegale. 

Consider că totul a fost o răzbunare politică, alimentată de influențe din sistem. Eu am avut curajul să semnalez probleme, să vorbesc despre rețeaua Torino, despre cocaina din Sighet, despre cum se acoperă unii pe alții. Și asta m-a costat.

R: Ce nu s-a spus încă despre acest caz?

Liviu Șipoș: Nu s-a spus că, de fapt, rețeaua era protejată de unii din sistem. Că oamenii ăia au avut ani întregi de libertate pentru că cineva, la București, închidea ochii. Că atunci când am informat brigada despre traficul de cocaină, Ilea a fost mutat. Că cei care au orchestrat acțiunea de reținere au venit „cu dedicație”. Și că toată povestea cu „grup infracțional” a fost o construcție menită să-mi închidă gura.

R: Ce urmează pentru dumneavoastră?

Liviu Șipoș: Lupta pentru adevăr. Nu vreau decât să ies cu fruntea sus și să arăt cine sunt. Nu am ce să-mi reproșez profesional. Am muncit, am riscat, am avut rezultate. Nu pot fi distrus de niște oameni care își apără rețelele și influențele. O să spun tot ce știu.

Eu, datorită activității mele, am contribuit la condamnarea întregii rețele a lui Torino. O să ajungem și acolo, la capturile de droguri și la toate detaliile. În mod normal, deontologia profesională a celor din sistem îi obligă să facă verificări mai ample, ca să-și dea seama despre ce e vorba. Dar ei nu. Ei m-au luat pe mine direct în colimator, pentru că am reușit să scot la iveală această activitate infracțională de trafic internațional de droguri. S-au speriat, pentru că era o rețea controlată – bănuiesc că sub coordonarea americanilor, prin DEA.

După prima captură de 40 de kg de heroină chemat să particip la un curs DEA la București unde ofițerii DEA, SCOTT M. și HARRY G.(care vorbea perfect românește, având bunicii armeni) au fost foarte interesați cum am reușit să fac asemenea captură de heroină.

R: Cât de puternice sunt legăturile dintre poliție și lumea interlopă? Există oameni ai legii care lucrează cu sau pentru grupări infracționale?

Liviu Șipoș: Acum nu pot să fac afirmații concrete despre prezent. Eu știu cum era când eram eu în activitate. Deși există multe indicii, mulți polițiști – în special cei capabili – procedează uneori în mod discutabil. 

Deci da, toate indiciile duc la concluzia că există o legătură între poliție și lumea interlopă. Dar și noi, când eram în poliție, aveam surse din lumea interlopă – informatori, colaboratori, gazde de case de întâlniri, rezidenți… Din asta era compusă rețeaua informativă. Asta era structura cu care se lucra. Nu știu dacă astăzi se mai lucrează așa.

Pe atunci, eram obligați să recrutăm persoane. Era un proces: punctare, studiere, verificare, treceai prin niște etape. Nu puteai pur și simplu să iei pe cineva: „gata, dă-mi un angajament”. Trebuia să-l studiezi, să vezi dacă e loial. Azi, pare că angajamentele se dau așa, de formă, și sunt folosite chiar de lumea interlopă. (dacă se mai procedează în acest mod, nu știu…)

R: În prezent, cum funcționează rețelele de informatori și cât de credibile mai sunt acestea? Se mai respectă vreun cadru legal?

Liviu Șipoș: Acum, din ceea ce am auzit unii din cei care comit infracțiuni sunt determinați să dea declarații împotriva altora. Declarații false, minciuni, numai ca să scape ei de pedepse. Justiția din România a ajuns la cel mai jos nivel posibil. Păcat, pentru că sunt și oameni integri în sistem, oameni bine pregătiți. Dar lichelele care vor să promoveze, care vor funcții, ajung în general în frunte.(au fost promovate pe alte criterii decât competeța)

Ăștia sunt cei mai periculoși – ei lucrează pe comandă. Nu mai există obiectivitate. Iar cei cu adevărat profesioniști sunt marginalizați.

R: Ați fost vreodată presați, direct sau indirect, să protejați pe cineva din rețelele influente?

Liviu Șipoș: Nu acceptam. La mine nu exista să vină cineva cu așa ceva. Când cineva îmi punea o întrebare care mergea în direcția asta, pentru mine era deja un semnal de alarmă. Întotdeauna aduceam argumente clare de ce nu pot să protejez pe cineva sau să închid ochii.

Bineînțeles, informatorii sau colaboratorii pe care îi foloseai erau parte din sistem, dar lucrai cu ei numai cu acordul și sub supravegherea procurorului. Procurorul trebuia să întocmească actele, nu făceai nimic de capul tău. 

Dar îl instruiai pe omul tău în așa fel încât să nu greșească. Dacă tot făcea ceva, cel puțin să nu vândă droguri la minori, de exemplu. Eram atent la viața mea și la ce toleram. Nu poți avea încredere deplină în nimeni. De aceea, când trimiteam propuneri la procurori pentru mandate de interceptare sau supraveghere, puneam inclusiv informatorii pe listă, ca să îi pot verifica dacă sunt loiali.

Asta era metoda mea. Acum nu mai face nimeni asta, pentru că le e frică să nu fie dați în primire chiar de informatori. Pentru că mulți dintre ei lucrează împreună. Îți dai seama cât de grav e?

R: Există vreun dosar despre care știți sigur că ar trebui redeschis, dar nimeni nu are curajul s-o facă?

Liviu Șipoș: Da. Nu am un număr de dosar acum, dar îți dau un exemplu concret. Când lucram cu Direcția de Informații a Armatei – oameni integri, cum era domnul Cheie, fost șef aici, și alți ofițeri de acolo, cum ar fi Conu sau Vasile – ăștia au fost cei mai conștiincioși oameni cu care am lucrat vreodată. Eu am fost și la SRI, și la 0215, și în poliție, dar ăștia de la DIA erau lucrători serioși.

A picat o informație pe vremea aia: că cineva din Cluj – S. C. M. – vorbea cu A. N.. Și-i zicea: „Alo, Adi, sunt unii din Cluj, care au 30 de milioane de mărci.” Erau bani negri, vechi, din R. F. G., care trebuiau schimbați până în ‘99 sau 2000. Era 2001-2002 deja. Eu am făcut informarea oficială de 3 milioane de mărci. Șeful meu de la antidrog,  – acum avocat – mă sună: „Bă, ești nebun?” Zic: „Nu, șefu, nu sunt 3 milioane. Sunt 30.” 

R: Ce s-a întâmplat mai departe cu acei bani? Cum a fost gestionată situația?

Liviu Șipoș: Păi s-a activat unitatea 0215, unde era șef pe atunci A.V.. Era deja 2001, în timpul mandatului lui A. N. . A. N. era prieten cu S. C. M. și cu K. I. și cu A.N. (2000-2004). El se lăuda că 65% din suma aia e „a noastră”, 35% e „a lor”. Vorbim despre 30 de milioane de mărci, schimbate în 2001. Gândește-te ce bani erau atunci!

A fost o combinație foarte mare. I-au pierdut pe cei care transportau banii la București  pe Calea Turzii, deși inițial i-au supravegheat prin oraș. Direcția de Informații a Armatei avea toate datele. Aveam acolo două dosare mari: Pitbull și Olandezul – așa le spuneam noi, dosare de urmărire informativă. Mi le-a solicitat Bucureștiul, imediat după capturile de droguri. Tot ce făceam, o făceam conspirativ. 

R: După tot acest scandal, v-ați gândit vreodată să părăsiți România?

Liviu Șipoș: Nu. Eu nu plec niciodată din țara asta. Și dacă m-ar da afară, tot nu plec. Aici m-am născut, sunt cetățean român. Ce m-am gândit o vreme a fost să-mi iau cetățenie maghiară, doar ca să le dau peste nas unora. Nu știu deloc ungurește, dar vreau să-mi iau cetățenie. Nu sunt ungur, dar mă fac, dacă trebuie. Mă fac, da.

R: Vă e teamă că cineva mai are „datorii” de reglat cu dumneavoastră?

Liviu Șipoș: Nu mi-e teamă. Dar știu că… da. Pentru că ceea ce am făcut eu a fost legal. Însă cei care au încălcat legea și care au ajuns în fața justiției din cauza mea nu sunt împăcați cu ideea că eu încă trăiesc. Bucureștiul mă tot poartă de cinci ani. Ce cred, că o să dau colțul? Nu. Eu am fost sportiv, fac mișcare, nu-mi e frică. Odată și odată se va termina, dar până atunci… le fac zile fripte la toți.

R: Dacă ar fi să scrieți o carte despre tot ce ați trăit, cum s-ar numi?

Liviu Șipoș: Păi vreau să scriu. Chiar vreau. Am foarte multe de spus. Am început să tatonez terenul pentru titlu și m-am gândit la ceva simplu și dur: „Mizeria din structurile românești”. Așa vreau să-i zic. Pentru că nu se poate ca niște structuri de forță ale statului, care ar trebui să impună legea și dreptatea, să ajungă atât de corupte și politizate. Unii șefi de azi sunt promovați politic. Ăia care chiar sunt buni, profesioniștii, sunt marginalizați.

R: Dacă ați putea da timpul înapoi, ați mai lucra în poliție?

Liviu Șipoș: Da, aș lucra.

R: Dar în prezent, v-ați mai întoarce?

Liviu Șipoș: Nu. În situația actuală, în perioada asta, mi-e lehamite de cei care conduc destinele poliției și serviciilor de informații. Nu toți, evident – sunt și băieți buni, profesioniști adevărați, dar care nu au, din păcate, niciun cuvânt de spus.

R: Ce politician credeți că are cele mai multe schelete în dulap?

Liviu Șipoș: Nu am un respect deosebit pentru “unii” politicieni. Nu am date concrete despre vreunul care să aibă schelete în dulap, dar nici nu-mi trebuie. Sunt prea mulți care au făcut rău. Nu pot să-i suport.

R: Dacă ar fi să dați un singur sfat tinerilor care intră astăzi în poliție, care ar fi acela?

Liviu Șipoș: Să se protejeze pe ei și pe familiile lor. Abia apoi să întreprindă activități în interesul statului român. Pentru că, dacă ajung la anumite informații sensibile și vor să le facă publice, riscă enorm. Sunt atâția trădători și incompetenți în poliție și în justiție, încât te pot termina. psihic și fizic. Asta e realitatea.

Mărturiile lui Liviu Șipoș conturează imaginea unui sistem în care loialitatea față de lege este penalizată, iar devotamentul profesional devine periculos când deranjează interesele „greilor” din umbră. Dincolo de operațiuni spectaculoase și colaborări internaționale, povestea sa este, în esență, despre singurătatea unui om care a refuzat să devină parte dintr-un mecanism corupt. Iar concluzia e una amară: în România, nu de puține ori, cei care apără legea ajung să fie tratați ca infractorii pe care i-au trimis după gratii.

Militarii clujeni au tras armata-n țeapă