Prezența lui Emil Boc pe scena politică românească nu poate fi trecută cu vederea, iar de câțiva ani de zile, primarul orașului Cluj-Napoca și-a făcut o imagine de edil gospodar care trage pentru clujeni. Evident, fața orașului s-a schimbat oarecum de când Boc a ajuns pe fotoliul de primar, treptat și cu pași mici, dar cu toate acestea, orașul se confruntă cu probleme serioase care încă nu au o rezolvare.

Emil Boc a reușit să câștige până acum cinci mandate la Primăria Cluj-Napoca, fiind hulit și adorat în același timp. Având în vedere că la București nu a știut să-și facă o imagine de om politic iubit, el s-a întors în locul unde a crezut că e mai bine, încercând să șteargă anii grei de la Capitală. Omul nu a uitat cum, sub tutela sa, s-au tăiat pensii și salarii, iar pentru a deveni primar trebuie să vi cu un plan bine pus la punct și proiecte care să trezească în om dorința de a pune ștampila. Primarul orașului Cluj-Napoca nu s-a sfiit să aducă la cunoștința clujenilor planurile sale grandioase de schimbare la față a orașului, având model pe alți primari care au promis marea și sarea dintr-o baltă aproape secată.

Clujenii au căzut în capcana lui Boc, el fiind printre cei care i-a făcut să viseze frumos, la un oraș „de cinci stele”, modern și model pentru restul lumii. Majoritatea promisiunilor pe care le-a făcut au rămas pe hârtie sau doar la nivelul de idee care, din păcate, nu știm când se vor materializa.

Încă de la începuturile sale, Boc a știut că orașul pe care îl administrează se confruntă cu probleme în ceea ce privește traficul, motiv pentru care, la candidatura sa pentru primul mandat de primar, a anunțat că este nevoie de un tunel (viitorul metrou) pentru decongestionarea traficului. Dacă la început, traseul era de la Primărie la Regionala CFR, în al doilea mandat a anunțat că va fi din centru până în Piața Mărăști.

An după an, Boc a ieșit în fața clujenilor și le-a amintit mereu de viitorul metrou și cât de mult își dorește ca și orașul pe care-l administrează să fie în rând cu Bucureștiul. De curând, licitația pentru supervizarea lucrărilor la metroul lui Boc a fost anulată, în condițiile în care ofertele trebuiau deschise în 8 decembrie, iar termenul de implementare era de 9 ani și 5 luni. Nu știm dacă Boc o să mai fie primar când proiectul va fi gata, iar clujenii se vor plimba pe sub pământ cu metroul.

Ieșim din subsol și visăm cu ochii deschiși la trenuri suspendate în tot Clujul, o altă promisiune de campanie electorală al lui Boc. Edilul și-a dorit să facă o legătură între cel mai mare cartier din oraș cu zona industrială prin realizarea unui monorail. Chiar dacă s-au pus bani frumoși pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind trenul suspendat, banii au rămas la saltea, iar proiectul aruncat la coș. Gargară politică pentru câteva voturi în plus, ce să zici.

Univers paralel: Cluj-Napoca, orașul trenurilor suspendate și lipsa traficului rutier

O altă idee de promovare a orașului Cluj-Napoca a fost transformarea Someșului într-o adevărată atracție turistică. Mai exact, în campania electorală din 2012, Boc a spus că are un vis ca clujenii să se plimbe cu bărcile de agrement pe Someș, să admire traficul infernal.

După ce a mai primit un mandat, Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat aproape 1 milion de lei pentru studiul de fezabilitate pentru proiectul „Someșul navigabil.” Cu toate acestea însă, pe parcursul, Boc a realizat că un astfel de proiect este aproape imposibil și a schimbat puțin textul, anunțând că se vor amenaja malurile Someșului, iar plimbatul ca în Veneția, pe râul care trece prin oraș, va rămâne doar o poveste tristă și o minciună electorală.

Primarul orașului Cluj a fost mereu impresionat de Austria încă de acum mulți ani, în condițiile în care și-a dorit să pună bazele unui outlet la fel de celebru ca Pandorf. Mai mult, edilul a spus că va pune la dispoziție terenul, doar să se facă marele Cluj Shopping City, unde românii pot cumpăra produse de calitate la prețuri decente, nu de Iulis Mall sau Vivo. Evident, la fel ca și cu trenul suspendat și bărcuțele pe Someș, Pandorf de Cluj-Napoca „nu s-a calificat” mai departe, proiectul nefiind pe lista promisiunilor electorale în anul următor.

Scenarii SF: La Aqua Park se ajunge pe Centura Metropolitană sau cu metroul

E frumos să visezi că vei schimba lumea prin planuri și proiecte ieșit din comun, dar mai frumos este să pui în aplicare tot ce propui. Ne dăm jos din bărcuțele imaginare de pe Someș și ajungem la Aqua Park, un al proiect ce a intrat la apă. Încă din al doilea mandat, Boc a promis că va face un parc acvatic, iar după ani și ani, CL Cluj-Napoca a votat studiul de fezabilitate care vizează construirea acestuia. Atracția principală ar fi trebui să fie toboganul King Kobra, cu o capacitate de 480 de utilizatori pe oră. Totul lapte și miere, doar că marea problemă a fost studiul de trafic pentru a se vedea cum vor ajunge clujenii acolo: cu metroul, trenul suspendat sau barca? Acestea variante fiind imposibile, iar cu traficul sufocant din oraș, proiectul a fost stopat.

Printre proiectele „de suflet” ale edilului se numără și Centura Metropolitană, proiectul fiind aprobat anul acesta, urmând să se desfășoare exproprierile și licitația de proiectare și execuție. Cei 42 de kilometri ar reprezenta pentru Cluj-Napoca o gură de aer, iar traficul infernal din oraș ar deveni o amintire. Boc a mizat mereu, în campaniile sale electorale, pe această carte, iar clujenii i-au mai dat câte un vot, în speranța că nu își vor pierde ore întregi, bară la bară, în trafic.

Pe lângă toate aceste proiecte, Boc a declarat că ținta numărul 1 pe care o are în continuare sunt salariile bine plătite. Îi reamintim că cei mai bine plătiți clujeni se regăsesc în IT, restul încercând să supraviețuiască de la o lună la alta, având în vedere prețurile foarte ridicate ale orașului.

Demolarea garajelor ilegale din Cluj-Napoca, cireașa de pe tortul promisiunilor oferite de Boc, a început de câțiva ani, chiar dacă promisiunea datează de ceva vreme. În 2022, Boc s-a lăudat că au fost demolate 1533 de garaje. Cum lucrurile se fac încet și foarte încet, până la terminarea metroului, clujenii se vor bucura de locuri de parcare la fiecare colț, iar dacă nu, mai există varianta bărcilor de pe Someș.

Citește și: Fostul arhitect șef al județului Cluj obligat să plătească daune de peste 150.000 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.