Într-o singură zi, DNA a încasat de la două instanțe 27 de achitări dispuse în trei dosare. Ziua fatidică pentru procurorii anticorupție a fost data de 29 iulie. Dosarele au fost făcute în perioada în care DNA era condusă de Laura Codruța Kovesi, iar structurile în cadrul cărora au fost făcute cercetările sunt din Mureș (Tiberiu Nicolae Onea, care a ieșit între timp la pensie) și cea centrală (Claudia Roșu, care nu mai lucrează la DNA).

La finele lunii iulie, fostul primar din Târgu Mureș Dorin Florea și alți nouă inculpați, au fost achitați de acuzațiile de abuz în serviciu, deturnare de fonduri și spălare de bani în legătură cu finanțarea clubului de fotbal AȘA Târgu Mureș. Soluțiile de achitare au venit din partea Tribunalului Harghita, judecătorul fiind Romeo Lorincz. Motivul principal de achitare a fost art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală – “fapta nu este prevăzută de legea penală”, precum și în baza art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penală – “fapta nu există”. Un al zecelea inculpat, chirurgul Istvan Benedek, fost consilier local în Târgu Mureș, a murit 2020, în timpul procesului. De menționat este că acest dosar a fost instrumentat cu sprijin de specialitate din partea SRI. Dosarul a fost făcut de procurorul pensionat Tiberiu Onea.

Un alt dosar al acestui procuror a fost lovit de o achitare venită de la Tribunalul Mureș. Judecătorul Ionuț Pavel a dispus în prima instanță achitarea foștilor directori din Romgaz Târgu Mureș, Sergiu Victor Ban și Gheorghe Matei, trimiși în judecata pentru abuz în serviciu. Achitările au fost date în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala – “fapta nu este prevăzută de legea penala”. Un al treilea inculpat, fostul director general al Romgaz Târgu Mureș, Pantelimon Avram, a murit în 2019 din cauza unui atac vascular cerebral.

Tot în 29 iulie, Curtea de Apel București a pronunțat decizia prin care 16 inculpați au fost achitați definitiv. Ancheta a fost făcută de procurorul Claudia Roșu și confirmată de fostul șef al Secției I DNA Gheorghe Popovici. 11 dintre ei au fost achitați în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală – “fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”, iar ceilalți 6 inculpați au fost achitați în baza art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala – “fapta nu există”.

DNA luat de valul de achitări

Potrivit celui mai recent bilanț, DNA a înregistrat un procent record de achitări: 52% din numărul inculpaţilor trimişi în judecată, potrivit datelor prezentate la bilanţul instituţiei pe 2019. Practic, unul din doi inculpaţi a fost achitat. Spre comparaţie, în 2018 au fost achitați 36% dintre inculpaţi.

”În 2019, DNA a înregistrat 262 inculpați achitați. Dacă folosim indicatorul aprobat de CSM și anume numărul inculpaților achitați raportat la numărul celor trimiși în judecată în același an (cunoscând faptul că nu pot fi aceleași persoane cele trimise în judecată și cele condamnate în același an), prin scăderea numărului de trimiși în judecată, coroborat cu creșterea numărului celor achitați, am ajuns la o pondere de 52% (în 2018 a fost 36%). Dacă raportăm numărul achitaților la numărul total al inculpaților judecați definitiv în același an, ajungem la un procent de 33% (în 2018 a fost 21%)”, declara șeful DNA, Crin Bologa, la prezentarea raportului. Cu toate acestea, doar 24% dintre inculpaţi au fost achitaţi ca urmare a altor motive decât deciziile CCR. Printre cei care au fost achitați de judecătorii clujeni se numără oameni de afaceri, judecători sau avocați care par a fi luați cu toptanul de procurorii DNA pentru a da bine în statistici. Oricum pe site-ul instituției DNA nu există un capitol dedicat ”dosarelor chix”, spre deosebire de rubrica ”condamnări definitive” cu care procurorii DNA se mândresc.

Printre cei care au stat la bulău în baza cererilor DNA, pentru ca ulterior să fie ”spălați” de judecătorii clujeni se numără lichidatorul judiciar Kasai Vladimir Pavel care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv la 19.10.2006, pentru complicitate la trafic de influență. În ancheta DNA, avocații Edit Lazar, Clopina Călin și lichidatorul judiciar Vladimir Pavel Kasai au fost arestați pentru trafic și complicitate la trafic de influență, după ce au fost prinși în flagrant chiar în sediul Tribunalului Timiș în timp ce primeau 12.000 de euro de la o persoană cercetată pentru ultraj, pentru a interveni pe lângă judecători. Acest dosar a stat la Curtea de Apel Cluj timp de peste 1.200 de zile pentru ca prin decizia nr.119 din 30 aprilie 2014 magistrații de la Înalta Curte să decidă definitiv achitarea lui Kasai și a lui Clopină. Cei doi au stat în arest în preventiv timp de o lună de zile. În acest dosar magistrații Curții de Apel Cluj, care au judecat fondul cauzei au dispus și ei achitarea.

De la Arad DNA primește altă palmă de achitări

Tot în cursul lunii trecute, Tribunalul Arad a dispus achitarea a 14 inculpați care au fost trimiși în judecată fără să existe probe împotriva lor. Dosarul arată cum au fost puse sechestre pe sume cuprinse între 10 și 50 de euro.

După ce au fost încătușați și ținuți o zi la închisoare, 13 polițiști de frontieră și un inspector antifraudă au fost trimiși în judecată de DNA în 2017, fără că împotriva lor să existe vreo probă. Astfel, Tribunalul Arad a dispus din nou achitarea celor 14 inculpați, la fel cum o făcuse și anul trecut, în 2020, printr-o sentința desființată de Curtea de Apel Timișoara, care a trimis dosarul spre rejudecare.

Tribunalul Arad a decis că este pur și simplu vorba de o înscenare a DNA, după ce 14 inculpați au fost trimiși în judecată fără că împotriva lor să existe vreo probă. Decizia a fost luată în data de 16 iulie 2021 de Tribunalul Arad. Judecătorii au dispus achitări pe linie pentru toți cei implicați. Soluția de achitare a fost dată de judecătorul Raul Emanuel Martin. Cei 14 inculpați achitați au fost încătușați și reținuți de DNA pentru 24 de ore în anul 2017. De asemenea, pe lângă cei 13 polițiști de frontieră și inspectorul antifraudă, în același dosar au mai fost trimise în judecată alte patru persoane, care au ales să facă acorduri de recunoaștere a vinovăției în schimbul unor pedepse cu suspendare.


Citește și: Kinderpedia – aplicația românească care simplifică managementul și comunicarea în educație pe trei continente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.