Cu o precizie care trezește fiori, la anumite intervale de timp, în mass-media apar diferite articole care prevestesc izbucnirea iminentă a unui conflict armat în care ar putea fi implicată România. Este folosit orice eveniment din proximitatea frontierelor estice, conflictul din Ucraina, din R. Moldova și Transnistria, dar și anumite activități de rutină ale armatei, exerciții și diferite activități cu trupe în teren, transporturi de tehnică militară pe calea ferată sau auto.

Este o situație asemănătoare ca în povestea „Băiatul și Lupul”, celebra fabulă a lui Esop, semnificând a da o falsă alarmă privind un pericol iminent. Morala poveștii este că cei care aruncă periodic pe piață asemenea vești, nu vor fi crezuți nici atunci când vor spune adevărul.

 

Atât Bistrița, dar mai ales Clujul, sunt două garnizoane în care sunt staționate unele din cele mai importante baze militare din România. La Bistrița este staționată Bg.81 Mc., o mare unitate perfect operaționalizată la standarde NATO, cu unități subordonate în județele Bistrița-Năsăud și Cluj, iar la Cluj, Divizia 4 Infanterie care are în subordine și coordonează toate unitățile militare din Transilvania. Este până la urmă o chestiune de normalitate, sensul existenței unei armate constând în pregătirea ei continuă în vederea răspunderii nevoilor societății căreia îi asigură protecția. Activitățile de rutină pe care le desfășoară militarii din Bistrița și Cluj, trageri de instrucție, exerciții și aplicații, mișcări de tehnică și personal, pe calea ferată și auto, nu înseamnă că automat că România este în pericol de a fi atacată militar. Armata Română ca orice forță similară din lume se pregătește pentru un eventual conflict. De fapt acest lucru este și menirea unei armate.

 

România, în pericol real în 1968

În perioada recentă România a fost o singură dată în pericol real, iminent de a fi atacată și invadată, în noiembrie 1968. Cei mai în vârstă își amintesc de acele vremuri, când oamenii pe stradă, la muncă vorbeau de război, de faptul că vom fi atacați de ruși. Lucru care în final nu s-a mai întâmplat, deși în jurul României erau concentrate zeci de divizii din toate categoriile de arme ale ţărilor din Tratatul de la Varșovia, care puteau declanșa acțiuni combinate de pe uscat, din aer și de pe mare. Invadarea României era programată pentru ziua de 22 noiembrie 1968, dar într-un anume context internațional favorabil, Uniunea Sovietică n-a declanșat atacul.

 

Prea multă minciună, strică

Copilul din celebra fabulă a lui Esop, fiind păstor, plictisit să îngrijească oile satului a vrut să se distreze pe seama sătenilor, a strigat, „Lupul! Lupul! Lupul ne ataca oile!”. Oamenii din sat au alergat cât au putut de repede pentru a-l ajuta să alunge lupul. Însă, când au ajuns la pășune nu au văzut nici urma de lup, iar Petrică a răs văzând că i-a păcălit. „Nu striga „Lupul!”, băiatule, atunci când nu îți sare în ochi nici o astfel de jivină,” i-au atras atenția țăranii.
Nu după mult timp, băiatul a strigat din nou, „Lupul! Lupul! Lupul se repede asupra oilor!” Și de această dată s-a dovedit că a fost o păcăleală, sătenii veniți să apere turma de oi i-au atras atenţia iarăşi, zicându-i, „Nu mai urla fără rost decât atunci când se întâmplă cu adevărat ceva rău. Nu striga „Lupul” atunci când nu este nici un lup prin preajmă.”
Nu după mult timp, de turma de oi pe care o păzea s-a apropiat un lup, adevărat, Petrică, speriat a strigat din toate puterile, „Lupul! Lupul!”
De această dată, țăranii, gândindu-se că este din nou o păcăleală, sătenii nu s-au mai deranjat să fugă în ajutorul copilului. La asfințit, sătenii au constatat că băiatul nu s-a întors cu oile în sat. Când oamenii au urcat dealul să vadă ce s-a întâmplat l-au găsit pe copil plângând. Printre lacrimi, a exclamat: „De data asta a fost un adevărat lup. Oile s-au risipit, iar eu v-am chemat. De ce nu aţi venit?”
Învățătura este evidentă, nimeni nu va crede un mincinos, chiar dacă spune adevărul.

În ultima perioadă de timp au apărut tot felul de informații halucinante privind o așa-zisă operațiune a ofițerilor de siguranță militară la nivelul întregii armate despre o operațiune secretă privind realizarea unui ”recensământ” despre situația fabricilor care fabrică produse textile și încălțăminte, inclusiv pe raza de competență a Bg.81 Mc. și a Diviziei 4 Infanterie.

 

Teoria conspiraţiei

Astfel, potrivit acestor elucubrații, ofițerii de informații ai armatei, beneficiind de cooperarea altor instituții ale statului ar fi strâns din ”teren”date privind componența acționariatului fabricilor de profil, numărul angajaților, și mai ales, capacitățile de producție. Ulterior directorii acestor fabrici specializate în producția de îmbrăcăminte și încălțăminte ar fi fost contactați de către reprezentanţii MApN, fiind chestionați dacă datele strânse în secret de către ofițerii DGIA, confirmă informațiile privind capacitățile proprii de producție. Mai mult, cei de la MApN i-ar fi întrebat direct pe șefii fabricilor de textile și de încălțăminte dacă pot trece la producția de materiale militare și, dacă da, cât de repede o pot face.

De asemenea, cei de la armată ar fi manifestat o grabă incredibilă pentru a stabili capacitățile de producție pentru confecționarea de uniforme și încălțăminte, dar ar avea pregătit și un plan B, pentru a ”acoperi” activitatea respectivă față de publicul larg. Conform acestui plan B, ”recensământul” cu privire la capacitățile de producție, ar fi ”fumigena” care ar ascunde adevărata preocupare a șefilor armatei, si anume înzestrarea de urgentă a Armatei Române cu zeci de mii de uniforme şi perechi de bocanci de cea mai buna calitate, având în vedere izbucnirea unui conflict armat iminent.

Dezinformarea și minciuna miros de la o poștă, este complet neverosimil ca serviciul de informații al Armatei să-și direcționeze logistica și oamenii pentru a stabili în secret date despre unități de producție care într-o situație de conflict să-și reprofileze activitatea pe echipamente specifice unui conflict armat. În cadrul acestui ”recensământ” ar fi fost vizate și firme internaţionale de renume, inclusiv de pe raza județului Bistrița-Năsăud și Cluj, fiind chestionate în privința capacităților de producție și a timpilor în care se pot reprofila pe producția cu destinație militară, în special textile și încălțăminte.

 

La nivel naţional există structuri cu atribuţii clare

Că totul este o dezinformare crasă este demonstrat de faptul că la nivel central funcționează Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu Structuri Teritoriale pentru Probleme Speciale în fiecare județ, cu misiuni de pregătire a economiei și teritoriului în situația implicării României într-un conflict armat .

În județul Bistrița-Năsăud șef al STPS (Structura Teritorială pentru Probleme Speciale) este col. Florin Virgil Petri, iar în județul Cluj, col. Dumitru Opriș.

Printre ale atribuții, STPS de la nivel de județe stabilește sistemul de priorități și de alocare a resurselor pentru apărare, pune în aplicare planul de mobilizare a economiei județului pentru apărare, urmărește îndeplinirea programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, asigură resursele materiale, umane și financiare necesare pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.

Este de neînțeles această adevărată paranoia răspândită în rândul opiniei publice, de izbucnire iminentă a unui război în care să fie implicată România, de apariția în unele locuri a celebrilor ”omuleți verzi”. România nu mai este în situația din Decembrie 1989, când ”omuleții verzi” au aprins fitilul așa-zisei ”revoluții”, de fapt o lovitură de stat clasică, iar în prezent pericolul unui atac extern este aproape exclus.

Articolul 5 din Tratatul constitutiv al NATO spune extrem de clar, dacă un stat membru se confruntă cu o agresiune, ceilalți aliați vor sări în apărarea partenerului lor, inclusiv prin recurgerea la forța brută (armată).

Minciunile și dezinformările aruncate pe piață, inconștient sau nu riscă ca și în situația în care se va spune adevărul, acesta să nu mai fie crezut.

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.