Inutilul Paul Magheru

Paul Magheru, prorectorul Universităţii Oradea, a fost ales deputat de Bihor pe listele Partidului România Mare, la alegerile generale din anul 2000. În lipsa unor autentici politicieni şi oameni de valoare, Magheru a ajuns în scurt timp preşedintele filialei peremiste bihorene.
„Bilanţul politic” al lui Magheru în cei „trei ani şi restul zile” de când a preluat mandatul de deputat, este de 34 de luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, din care 8 declaraţii politice, 29 de propuneri legislative, 26 de întrebări şi interpelări. Dincolo de cifre, pentru trei ani de „activitate” şi un salariu de aproape 30 de milioane, aceste cifre reprezintă extrem de puţin! Dacă ar fi să-l credem, din modestul său salariu de cadru universitar bugetar, după cum reiese chiar din declaraţia sa de avere, familia Magheru deţine 3 apartamente, o casă de vacanţă, 632 mp de teren intravilan şi o Dacia 1310, care figurează însă toate ca „moşternire a soţiei”. El, săracul, este sărac lipit! Dar cine este acest Magheru, port-drapelul lui Corneliu Vadin Tudor în Bihor?!

Azi în vârstă de 64 de ani, Paul s-a născut în satul Derna. Plăcându-i mult limba rusă şi comunismul din URSS, actualul deputat a studiat Facultatea de limbi şi literaturi slave, specializarea rusă – română, pe care a absolvit-o în 1965. Îndrăgindu-i nespus pe ruşi, Paul obţine chiar şi un stagiu de perfecţionare în poetică la Leningrad. Unde s-a „perfecţionat” în anii 1971 şi 1972. Dar nu prin asemenea lucruri a rămas Magheru în memoria colectivă.

O întâmplare „cumplită”

Cea mai hazlie intervenţie a deputatului peremist a fost cea referitoare la întâmplarea care „a făcut de cacao” sigla PRM Bihor. În noaptea de 19 spre 20 octombrie 2002, sediul filialei Partidului România Mare şi Biroul parlamentar al deputatului PRM Paul Magheru a fost ţinta unui atac murdar (la propriu).
Tânărul Mudura Arpad Zsolt, elev în clasa a XI-a (seral) la Liceul Ady Endre din Oradea, din lipsă de ocupaţie, a pus la cale un cumplit atac terorist asupra sediului local al PRM. Iată cum le-a povestit deputatul colegilor săi infama agresiune udemeristă:
 „După ce a spurcat cu flegmă (n.n. – de fecale nu pomeneşte nimic dl Magheru) sticla proaspăt curăţată, a spart cu o piatră sau cu pumnul geamul masiv al filialei P.R.M. Bihor şi al Cabinetului parlamentar din aceeaşi incintă… Organizaţia P.R.M. Bihor a cerut şi va continua să ceară reîncadrarea acestor fapte, taxate drept contravenţii, acolo unde le este locul, la infracţiuni penale de ultraj contra bunelor moravuri, insulte şi calomnii!”

Un Pokemon politic

Deşi toată lumea îl ignoră, atât pe el cât şi partidul pe care-l reprezintă în spectrul politic local, Paul, care probabil nici azi nu ştie de ce a intrat în politică, ia parte la toate depunerile de coroane şi ţine săptămânal conferinţe de presă la care el vorbeşte şi puţinii ziarişti adunaţi se prefac că-l ascultă.
Pentru cei ce nu ştiu, Magheru este, printre altele, iniţiatorul unor proiecte de legi extrem de importante, cum ar fi cel pentru integrarea şi emanciparea rromilor, cel pentru modificarea şi completarea legii privind procedura somaţiei de plată, cel privind aprobarea ordonanţei referitoare la învăţământul universitar cu taxă, sau cel privind regimul metalelor preţioase.
Deşi e ortodox sadea, Magheru nu se sfieşte să predea 4 ore pe lună, contra cost, şi la Universitatea Baptistă „Emanuel”.

Dacă e împotriva ungurilor, cu plăcere !

Totuşi, nu putem să nu remarcăm grija lui Paul pentru fundaţiile ungureşti şi problemele pe care acestea le fac orădenilor. Iată, în cele de mai jos, fragmente din „lăcrămaţia” lui Magheru în plenul Camerei Deputaţilor ce s-a petrecut pe 18 martie anul trecut:
„Consilierii locali ai municipiului Oradea, întruniţi în şedinţa ordinară din 30.01.2003, au fost amăgiţi, chiar şi cei de bună-credinţă ori zeloşi apărători ai bunului public, de o şmecherie pusă la cale de preşedintele unei Fundaţii pretins caritabile "Mecena – Mecénás" Alapitvány Oradea, finanţată de statul maghiar, al cărei preşedinte este Kiss Alexandru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, vicepreşedinte al UDMR, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor UDMR Bihor. Analizând cu atenţie Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 31/30.01.2003, privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, a unei suprafeţe de 10.000 m2, din incinta Ştrandului Municipal, în favoarea Fundaţiei "Mecena – Mecénás" Alapitvány Oradea, în scopul construirii unui Centru Cultural şi motel "Termal", examinând condiţiile comodatului, întreaga construcţie juridică fragilă, ale cărei deficienţe se văd cu ochiul liber, ne dăm seama că totul se bazează pe o logică şi argumente ale înşelăciunii, printr-un demers tipic de cazuistică a binefacerii sau carităţii, în sens moral…
Într-o intervenţie intempestivă, preşedintele Fundaţiei, Kiss Alexandru, prezent la şedinţa Consiliului Local Oradea, probabil pentru a-i impresiona pe consilieri cu promisiuni generoase, recunoştea că fundaţia va fi susţinută cu bani primiţi de la guvernul maghiar: "Nu vă spun acum, în orice caz dvs. cam înţelegeţi de unde am putea primi noi bani … Sigur, ne gândim unde să punem şi de la cine să cerem teren, pentru că bani am primit, dar teren de la cine, numai de la dvs. putem să cerem". Şi fiindcă preşedintele fundaţiei ezită să spună de unde are banii, între timp s-a dezvăluit din interiorul UDMR că Guvernul Ungariei donează 2,2 milioane de dolari Fundaţiei "Mecena – Mecénás" Alapitvány Oradea. Aceşti bani sunt o pradă proaspătă a războiului maghiaro-ungar din UDMR. Iniţial, aceşti bani, pe când era în graţiile premierului Viktor Orban, i-a primit episcopul reformat Tokes Laszlo pentru a construi cu ei un centru turistic, bisericesc şi de agrement în satul de naştere al lui Ady Endre din judeţul Satu Mare. După căderea premierului Viktor Orban şi autoizolarea lui Tokes, aceşti bani au fost transferaţi acoliţilor noului premier. Iată ce spune Tokes personal într-o scrisoare deschisă către premierul Peter Medgyessy despre liderii Fundaţiei "Mecena", care au primit aceşti bani: "Acest grup de interese ahtiat după bani nu urmăreşte nicicum adevăratele interese ale naţiunii noastre, aflate acum într-o situaţia mizerabilă".
Motivaţia cadoului folosirii gratuite pe timp de 49 de ani a unei suprafeţe din Ştrandul Municipal este discriminatorie şi ofensatoare la adresa publicului din Oradea, precum nefericită şi îndoielnică este aprecierea făcută de preşedintele Fundaţiei "Mecena – Mecénás", Kiss Alexandru, cum că "70% din studenţii care termină în România doresc să lucreze în altă parte decât în România". Kiss Alexandru şi-a propus să introducă un legământ de glia românească a tinerilor, cu bani de la o fundaţie maghiară! Cine vă credeţi? De ce frizaţi absurdul şi jigniţi studenţimea română?”. Bravos, Paule, că bine le-ai mai zis-o! De fapt, noi ştim că ai informaţiile de la SRI, serviciu cu care eşti în relaţii mai mult decât cordiale!
Specializat în literatura universală şi comparată, stilistică şi teoria literaturii, Paulică se dă priceput la toate. El i-a sfătuit pe bihoreni să nu voteze noua Constituţie la referendumul din noiembrie 2003, dar se vede treaba că aceştia, ori n-au auzit de Magheru, ori îi doare-n tur de „sfaturile” lui politice. De ce? Fiindcă oamenii s-au cam săturat de astfel de „papagali politici”. Păcat că nu s-a introdus şi la Camera Deputaţilor votul uninominal, căci atunci s-ar vedea cât de mult valorează, în ochii bihorenilor, politicienii de talia lui Magheru!

Fratele lui Magheru, cercetat de PNA

Însă deputatul nostru „patriot” are şi probleme de imagine. Fratele său, colonel MAPN, este cercetat într-o afacere scandaloasă care a ţinut nu demult prima pagină a ziarelor.
„Cercetările în dosarul care vizează dubioasele achiziţii de combustibil făcute de Armată ating sfere din ce în ce mai înalte. Cu discreţie, alţi patru ofiţeri superiori MApN au fost audiaţi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie în cel mai important scandal de corupţie ce zguduie Armata Română după 1989.
După arestarea a doi colonei, a unui locotenent-colonel şi a trei maiori, a venit vremea interogării generalilor.
Procurorii PNA au demarat ample verificări la unităţile militare din Transilvania şi la firmele de la care acestea au achiziţionat alimente, combustibil sau echipamente militare. La finalul săptămânii, s-au făcut descinderi, în cel mai mare secret, la locuinţele mai multor ofiţeri din Oradea. Printre cei luaţi la întrebări, se află chiar fostul comandant al Armatei a IV-a Transilvania, general-locotenent (r) Ioan Cioară, dar şi colonelul (r) Ioan Magheru – fratele deputatului PRM Paul Magheru”– relata Agenţia MEDIAFAX în 7 noiembrie 2003.

Cornel Melinte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.