Virgil Păunescu, cercetătorul român care a anunțat că a inventat primul vaccin românesc anticoronavirus s-a infectat cu COVID 19. Conform site-ului Opinia Timișoarei, Păunescu, care conduce Institutul Oncogen, nu s-ar fi vaccinat cu niciunul din serurile aprobate oficial în UE și care sunt disponibile pe piața din România.
„Mi-am administrat vaccinul pe care am anuntat ca l-am pus la punct inca din luna februarie. Intre timp am primit substantele, proteinele care compun acest vaccin, si pentru ca vrem sa colaboram, si vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gandit sa il facem cat mai simplu posibil. Se administreaza sub forma de aerosol sau de picaturi. Eu mi-am administrat picaturi intranazale intr-o solutie de vitamina A. Am facut acest gest pentru ca ne-am impotmolit, pe de o parte cu cercetarile din lipsa de fonduri, pe de alta parte pentru ca eu oricum sunt investigatorul principal in acest subiect si sunt cel mai, sa zic asa, nu indreptatit, dar cel mai potrivit sa observ ceea ce se intampla daca te vaccinezi – care sunt reactiile postavaccinale, care sunt efectele secundare in mod deosebit, pentru ca aceasta faza a testarii, in general este legata de siguranta vaccinului.
Am ajuns destul de repede la aceasta faza de testare, dar consider ca eu cele mai multe cunostinte despre ceea ce am facut, ca sa pot sa-mi asum aceasta incercare. De altfel, am mai fi facut niste teste pe animale, mai mult sau mai putin concludente, dupa care tot la subiecti umani ajungi. Eu nu am nicio speranta ca experimentele pe animale ca imi vor spune ceva ce nu stiu. Eu nu sper sa salvam noi lumea si nu imi fac iluzii ca noi vom face vaccinul care va salva planeta de COVID. Problema noastra este una de a ramane in competitie cat mai aproape de esalonul fruntas. si de a reusi la sfarsit sa facem un vaccin sigur pe care sa il putem produce in Romania si care sa ramana in portofoliul Institutului Cantacuzino, cu care am semnat un acord de colaborare.
Mi-au scris oameni sa incerce si ei. Nu este cazul. Maximul pe care mi-l permite legea este sa mi-l administrez eu mie. In niciun caz altcuiva pana cand nu trecem de experimentele pe care Cantacuzino urmeaza sa le faca pe animale. Este o institutie independenta de noi si o institutie cu un personal calificat. Sper ca institutul sa ramana in portofoliu cu o tehnologie care este diferita de alti competitori ai nostri”, preciza in mai 2020 Virgil Paunescu.
sursa: stiripesurse.ro
Citește și: Elevă surprinsă ÎN TIMP CE TRAGE COCAINĂ PE NAS, cu profesoara în clasă VIDEO