Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, împreună cu subprefectul Mihnea Iuoraş, au contestat o hotărâre dată de Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca în anul 2008. Proiectul respectiv prevede construcţia unui ansamblu imobiliar pe strada Măceşului care prevedea tăierea spaţiului verde, fapt profund ilegal, dar şi construcţia unui număr de 367 de apartamente într-o zonă din Buna Ziua cu case de două niveluri. Investiţia s-ar ridica la aproximativ 15 milioane de euro dacă am calcula un cost de aproximativ 40.000 de euro per apartament, iar investitorul principal, David Beniamin, s-ar fi împrumutat de la “fraţii” săi penticostali din Statele Unite ale Americii pentru a derula investiţia. Dacă ar fi şi legală poate i-ar fi ieşit businessul.

 

Complexul imobiliar de pe strada Măceşului prevede construcţia unui complex imobiliar uriaş cu  un bloc de 2-3 etaje, şase blocuri de 4-5 etaje, şase blocuri de 7-8 etaje şi unul de 10 etaje. Oficialii Prefecturii Cluj susţin că aici vor locui aproximativ 500 de persoane şi că ar fi necesar cel puţin 367 de locuri de parcare, dar şi o grădiniţă. Locurile nu sunt prevăzute în cadrul proiectului actual.

 

“Terenul studiat prin hotărârea de adoptare a PUZ şi PUD, în care cea mai mare parte, era încadrat anterior adoptării HCL nr. 458/2008 ca zonă verde”, arată oficialii Prefecturii Cluj în cadrul contestaţiei faţă de HCL nr. 458/2008 trimisă la Tribunalul Cluj. Este vorba de aproape 1.000 de mp de spaţiu verde care a fost pierdut prin intermediul acestui proiect imobiliar de pe strada Măceşului. Astfel, deşi conform avizului comisiei de urbanism a Primăria municipiului Cluj-Napoca se vorbea că în proiectul de pe strada Măceşului vor fi 7.544 de mp de spaţiu verde, în proiectul întocmit se prevăd doar 6.676 de mp de spaţiu verde, cu 868 de mp mai puţin.

„Conform prevederilor art. 71 din OUG nr. 195/2005, cu modificările şi completările ulterioare: Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”, se arată în legislaţia citată de oficialii Prefecturii Cluj în cadrul acţiunii înaintată la Tribunalul Cluj. Numărul de apartamente a crescut faţă de avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), dar şi faţă de hotărârea de Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca. Deşi în proiectul iniţial se prevedea acceptul de a se construi 290 de apartamente, Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD)  este cel care relevă faptul că se vor construi 367 de apartamente.

„La adoptarea PUZ, PUD şi a autorizaţiei de construire au fost încălcate prevederile art. 3 din Ordinul 536/1997(în vigoare la data adoptării/emiterii actelor administrative) potrivit cărora: <Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.>

Este evident faptul că prin aprobarea construirii unor blocuri în imediata apropiere a unor case familiale sau locuinţe colective mici este afectat gradul de însorire, distanţa la care face referire art. 2 neputând fi respectată”, se arată în continuarea contestaţiei.

 

Primăria s-a conformat în 5 zile

Oficialii Primăriei municipiului Cluj-Napoca au cerut abia vineri oprirea lucrărilor pentru blocurile de pe strada Măceşului, conform unor surse din interiorul instituţiei. Reamintim că acţiunea a fost demarată încă de luni de către Prefectura Cluj, iar Emil Boc a fost obligat conform legii să suspende autorizaţia de construcţie a societăţii Synesis Development.

“Am înştiinţat beneficiarul de faptul că prefectul a contestat în contencios administrativ autorizaţiile. Noi asta am putut să facem. Fiind contestată autorizaţia de construcţie aceasta se suspendă de drept”, arată reprezentanţii biroului mass-media al Primăriei Cluj-Napoca la solicitarea Gazeta de Cluj.

“HCL Cluj-Napoca nr.458/4.11.2008 şi cinci autorizaţii de construire emise de primarul Municipiului Cluj-Napoca au fost apreciate ca nelegale. S-a solicitat instanţei anularea actelor administrative, suspendarea autorizaţiilor de construire, oprirea lucrărilor, precum şi demolarea construcţiilor deja realizate. Acţiunea face obiectul dosarului nr.1467/117/2014 aflat pe rol la Tribunalul Cluj şi a fost înregistrată la data de 14.03.2014. Motivele care au stat la baza formulării acţiunii în contencios administrativ sunt următoarele: încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la promovarea Planurilor Urbanistice Zonale cu scop declarat de promovare a unui anumit proiect de investiţii, încălcarea prevederilor legale în vigoare privind nerespectarea regimului de înălţime şi aspectul exterior al clădirilor, totodată nu au fost respectate normele în vigoare referitoare la asigurarea gradului de însorire a locuinţelor. De asemenea, Instituţia Prefectului a solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Stat în Construcţii să informeze beneficiarii cu privire la necesitatea opririi lucrărilor.

Prin HCL Cluj-Napoca nr.458/4.11.2008 a fost aprobat PUZ- ansamblu mixt de locuinţe şi dotări pe str. Măceşului est, Cluj-Napoca”, se arata într-un comunicat de luni al Prefecturii Cluj.

În ciuda insistenţelor reporterilor de la Gazeta de Cluj, David Beniamin nu a putut fi contactat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.