Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 26 aprilie 2023, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Ansamblu ,,Octavian Goga” din comuna Ciucea, județul Cluj.
Intenția Consiliului Județean este aceea de a obține în acest scop o finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027.
„Prin restaurarea, consolidarea și conservarea acestui obiectiv cultural de interes major ne dorim atât redarea strălucirii sale, cât și îmbunătățirea infrastructurii de turism a județului Cluj. Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru obținerea finanțării și începerea cât mai rapidă a tuturor lucrărilor necesare.”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În urma evaluării efectuate asupra complexului muzeal au fost propuse o serie de intervenții, respectiv: restaurarea și conservarea ansamblului monumentului istoric prin reabilitarea celor trei clădiri monument istoric (Castel, Mausoleu și Biserica din lemn) și a construcțiilor muzeale (Casa Albă, Casa Ady Endre, Casa de pe stâncă); refuncționalizarea clădirii Teatru de vară, în vedere amenajării unui pavilion de primire – recepție cu dotările specifice necesare; reabilitarea parcului și amenajări peisagistice; modernizarea unităților aferente clădirilor din cadrul ansamblului muzeal; dotări interioare pentru clădirile din cadrul ansamblului muzeal; dotări pentru expunerea și protecția patrimoniului imobil și mobil; amenajarea zonelor de protecție prin delimitarea și împrejmuirea ansamblului muzeal; construcția/ reabilitarea/ amenajarea căii de acces către clădirile din cadrul ansamblului muzeal.
Valoarea estimativă a investiției este de 87.853.148,85 de lei, TVA inclus, bani proveniți atât din fonduri externe nerambursabile, cât și din bugetul propriu al Județului Cluj. În ceea ce privește durata de realizare a investiției, aceasta este de 36 de luni.
Reamintim, în acest context, faptul că Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” din Ciucea se află în proprietatea Consiliului Județean Cluj, cel care îi subvenționează și coordonează activitatea. Din punct de vedere științific muzeul este coordonat de Ministerul Culturii, reprezentat în teritoriu prin Direcția Județeană pentru Cultură Cluj.
Citește și: Angajații Panemar Cluj combat risipa alimentară pe spatele clienților VIDEO – Ziar Gazeta de Cluj