Direcția Patrimoniului Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai a inaugurat, azi, 13 martie 2018 Muzeul Memorial David Prodan. Casa în care Academicianul a locuit nu a mai fost deschisă de 26 de ani.

646x404

Academicianul David Prodan a marcat fundamental scrisul istoric românesc, impunând standarde de excelență în acest domeniu, care a însemnat mai mult decât o profesie, un adevărat refugiu existențial. Născut în 13 martie 1902 s-a stins din viață în 1992. Azi prin efortul Universității Babeș-Bolyai și al primăriei s-a redeschis casa istoricului David Prodan. Academicianul a intrat în Universitate cu o mare credință și a predat până in 1962. Din 62 până în 92 a scris zeci de mii de pagini, publicând douazeci de mii de pagini.

Ioan Aurel Pop i-a fost alături academicianului până în ultimele sale zile din viață, iar la inaugurarea Muzeului Memorial David Prodan a fost prezentat un video în care istoricul David Prodan povestea despre viață. În urma acestuia, rectorul UBB a spus: „M-am emoționat atât de tare vazându-l încât am crezut că e aievea printre noi”.

”Vreau să vă spun un gând legat de ultimii ani când i-am fost alături câțiva dintre cei care suntem aici și l-am vazut. În ultimii ani zicea că își pierde sensul echilibrului, dar zicea ”să nu te temi, că nu al echilibrului intelectual, ci îmi pierd sensul echilibrului fizic, pentru că la bătrânețe așa se întâmplă la unii și am tendința să mă duc în spate”. Dar vorbea cu o claritate si cu o bucurie a vietii extraordinară. De multe ori a declarat că are legătură cu lumea rurală și este caracterisitica vieții lui. Această lume a repreznetat-o în scrierile lui, dar a reprezentat și o lume a dăscăliei de pe vremea când dascălul era Apostolul răsatului alaturi de preoți și învățători. A reprezentat o lume revolută care nu mai există astăzi. Nu îi ierta pe cei care au folosit documentele descifrate de el și au semnat cu propriile nume. A intrat în universitatea noastra cu o credință deosebită și a predat până în 1962. În 62, într-o împrejurarea ciudată pe care o povestește în memorii a trebuit să renunțe la munca de profesor și a predat carnetul de partid. Au urmat 30 de ani când a scris zeci de mii de pagini și a publicat douăzeci de mii de pagini de istorie. A fost un țăran în sufletul lui. A fost un țăran de o subțirime intelectuală cum rareori mi-a fost dat să văd”, a mai spus Ioan-Aurel Pop.

Pentru Ioan Bolovan, Academicianul David Prodan este un exemplu de urmat, dorind ca la bătrânețe sa ii calce pe urme.

Evenimentul a fost moderat de conf.univ.dr. Ana Victoria Sima, directorul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar. Cuvântul a fost luat de acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop , rectorul UBB și prof. univ. dr. Ioan Bolovan.

Toți cei care doresc sa ajung la sursele din Muzeul Memorial vor beneficia de stagii gratuite fiindu-le pusă la dispoziție cazare timp de 3 luni de zile si vor avea posibilitatea de a publica ceea ce au realizat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.