Vicepreşedintele PNL pentru regiunea Nord – Est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, consideră că proiectul unei autostrăzi care să unească Chişinău de Satu Mare prin Iaşi şi Suceava, susţinută şi de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ar fi benefică pentru românii din trei ţări.

Bălan a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX că de la podul de flori este important să se treacă la proiecte curajoase, care să realizeze interconectarea românilor din nord-estul ţării, al celor din Republica Moldova şi al celor din nordul Bucovinei cu Europa prin construcţia unei autostrăzi Chişinău – Satu Mare prin Iaşi şi Suceava.

El a spus că acest proiect este prioritar pentru dezvoltarea acestei zone care are nevoie de un program complex de investiţii publice.

„Liderii liberali din judeţele din regiunea nord-est au convenit că pentru judeţele din această zonă este nevoie de un program complex de dezvoltare în care construcţia de autostrăzi şi drumuri expres să fie o prioritate. Infrastructura de transporturi este motorul dezvoltării”, a spusIoan Bălan.

Ioan arătat că actualul guvern PSD condus de Victor Ponta este lipsit de viziune în ceea ce priveşte dezvoltarea regiunii de nord est şi că tratează „cu prea multă uşurinţă şi superficialitate” viitorul a peste patru milioane de români din aceste şase judeţe, dar şi al românilor din Republica Moldova sau Ucraina.

„Mai direct spus, pe Victor Ponta nu-l interesează această zonă unde nu vedem investiţii de când a venit la putere. PSD şi Victor Ponta îşi doresc ca în Moldova să fie cât mai mulţi asistaţi social pentru că aşa cred că îşi menţin electoratul, dar nu văd că sărăcia i-a împins pe cei mai mulţi să plece să lucreze în afara ţării, iar depopularea Moldovei va avea consecinţe negative”, a declarat vicepreşedintele liberal.

Ioan Bălan susţine că regiunea de nord-est are nevoie de un program de mari investiţii publice în special în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi conectarea ei cu reţeaua de autostrăzi din vestul Europei.

„Chiar discuţiile cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a fost la Suceava săptămâna trecută, au evidenţiat nevoia unei interconectări între Chişinău şi reţeaua de autostrăzi din vestul Europei care să treacă prin Iaşi şi Suceava”, a declarat Ioan Bălan.

Vicepreşedintele liberal a spus că încă o dată se confirmă necesitatea finanţării autostrăzii nordului Satu Mare-Suceava-Chişinău care se va lega la autostrada M3 din Ungaria.

„Podul de flori e important ca simbol, dar trebuie să depăşim simbolistica şi să ne apucăm de treabă. Salutăm iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova de a face parte din acest proiect pentru o autostradă Chişinău-Satu Mare. Această autostradă va scoate din izolare o zonă foarte mare formată din nordul şi estul României şi va genera creştere economică într-o perioadă scurtă de timp. O asemenea investiţie este benefică şi Republicii Moldova, dar şi românilor din nordul Bucovinei. Românii din Ucraina şi Republica Moldova vor fi mai aproape de Uniunea Europeană”, a spus Bălan.

El consideră că este nevoie în politică de înţelepciune, dorinţă şi curaj prin asumarea unui proiect de această anvergură pe care liberalii îl asumă.Vicepreşedintele liberal a menţionat că proiectul autostrăzii nordului este complementar proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş şi că un program de investiţii în infrastructura rutieră în regiunea nord est va genera creşterea economică a întregii zone.

„Investiţiile în infrastructura rutieră vor oferi oportunităţi economice atât directe, în cadrul construcţiei autostrăzii, cât şi indirecte, prin crearea unei infrastructuri competitive pentru atragerea de noi investitori în zonă”, a mai spus liderul liberal.

Ioan Bălan a explicat că autostrada nordului a fost inclusă în proiectele guvernamentale din 1996, când prin Legea 71/1996 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, una din autostrăzile prevăzute era Cluj-Napoca – Dej – Bistriţa – Suceava – Botoşani – Ştefăneşti, iar în anul 2006 Guvernul a propus un nou plan aprobat prin Legea 363/ 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea I – Reţele de transport în care se propune autostrada Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava.

Această autostradă este inclusă şi în Strategia pentru transport durabil a Guvernului României, pe perioada 2007-2013 şi 2020, 2030 în tabelul de concordanţă privind proiectele prioritare în domeniul rutier, identificate de România împreună cu Uniunea Europeană, care urmează a fi realizate până în anul 2015 şi în continuare.

„Din nefericire, actualul guvern, aşa cum ne-am obişnuit, nu ţine cont de ceea ce s-a aprobat până acum şi a eliminat din priorităţile infrastructurii rutiere această autostradă care este necesară milioanelor de români din această zonă”, a declarat Ioan Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.