La secția II a Poliției Cluj-Napoca s-a desfășurat o cercetare în ceea ce privește acuzația de instigare la mărturie mincinoasă pe care Victoria Popean (fostă Cândea) o aduce lui Ioan Codreanu, omul de afaceri clujean care i-a abuzat sexual cele două fete minore, precum și referitor la acuzația de mărturie mincinoasă formulată împotriva Lui Carmen Moldovan, unul dintre martorii propuși de apărarea lui Ioan Codreanu și acceptat de magistrații Curții de Apel Cluj. În procesul desfășurat la Curtea de Apel Cluj, Carmen Moldovan a încercat să demonstreze că actul sexual judecat a fost de fapt o înscenare. Un detectiv particular a scos la iveală că martorul din proces este o prostituată, care a fost întreținută, la un moment dat de Ioan Codreanu.

O declaraţie cusută cu aţă albă

Conform declarației lui Carmen Moldovan, ea spune că o cunoștea pe Victoria Popean din 2008, când aceasta ar fi deținut un salon de masaj erotic în cartierul Plopilor, unde a lucrat trei zile. Moldovan povestește că, după câțiva ani, s-ar fi întâlnit întâmplător în Cluj, și, stând la o cafea, i-ar fi spus Victoriei Popean că și-a cumpărat un apartament cu bani câștigați în Elveția. După câteva zile, la inițiativa Victoriei Popean, s-ar fi întâlnit din nou și aceasta i-ar fi povestit că are de gând să însceneze unui bărbat înstărit un act sexual cu fiica ei cea mică, atunci în vârstă de 11 ani. I-ar fi povestit că a pregătit totul, martori și  teren să facă poze care să demonstreze ca a avut loc un act sexual, fără ca acesta să aibă loc în mod real. În acest fel Victoria Popean urma să obțină o sumă de bani pentru a-și cumpăra o casă. Dar cum banii la care spera nu i-ar fi ajuns, ar mai fi avut nevoie de un împrumut. Carmen Moldovan susține că mama fetelor i-ar fi povestit toate acestea pentru ca apoi să îi ceară să garanteze cu propriul apartament  împrumutul pe care dorea să îl contracteze. Ea pretinde că din amănuntele povestirii și-a dat seama că, întâmplător, cunoștea persoana care urma să fie atrasă în capcană și a refuzat garantarea împrumutului.

Ceea ce dorea să arate apărarea prin inserția în caz a martorei era faptul că actul sexual judecat era o înscenare da capo al fine. Modul în care Carmen Moldovan a făcut publică povestea este absolut inedit. Astfel, ea a declarat că nu a mers imediat să îl anunțe pe Codreanu sau poliția, pentru că avea un copil mic de îngrijit. A făcut mai târziu acest gest, dar nu în fața poliției, cum s-ar aștepta oricine, ci în fața unui notar, la sfatul lui Codreanu și al avocatului său.

Un detectiv pe urmele prostituatei

Victoria Popean susține că a rămas consternată când a auzit despre această mărturie, deoarece nu o cunoaște pe Carmen Moldovan. De aceea a angajat un detectiv particular, al firmei Discret Detectiv Particular SRL, care să afle ce hram poartă martora din proces. Conform raportului primit, Carmen Moldovan a absolvit Colegiul Național Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, iar tată ei susține că a urmat un an la Facultatea de Medicina „Iulius Hațieganu„. Din spusele tatălui a reieșit că, pe perioada studiilor din Cluj-Napoca, Carmen Moldovan a fost sprijinită financiar de către Codreanu Ioan, ”un om bun și deștept”. Tot tatăl a afirmat că martora a fost furată în anul I al Facultății de Medicină de către un bărbat care a obligat-o să se prostitueze în țară și străinătate. Tatăl a precizat că faptele și activitate fiicei sale pot fi dovedite prin trimiterile bancare pe care fiica sa le-a efectuat în conturile lui Honoriu, cel care o ”furase” și  pentru care  se prostitua.  Din raportul detectivului mai rezultă că ”în evidențele administrative locale, Moldovan Carmen  cu datele de identificare mai sus precizate nu figurează cu proprietăți sau bunuri mobile și imobile impozabile”, mai simplu spus, nu deține un apartament, așa cum declarase în fața instanței.

Dar l-am prins cu rața-n gură

În apărarea sa, Ioan Codreanu a susținut că banii pe care i-a dat celor două fete ale Victoriei Popeanu, au fost un ajutor, pentru că aveau o situație materială precară. El a declarat în fața instanței că nu a mai ajutat alți minori, dar din cele spuse de tatăl lui Carmen Moldovan, rezultă că Ioan Codreanu a avut cu adevărat un suflet mare. Întâmplător, credem noi, ajută cu generozitate doar fete foarte tinere.

Victoria Popean a depus, la poliția clujeană, o plângere pentru mărturie mincinoasă împotriva lui Carmen Moldovan și o alta pentru instigare la mărturie mincinoasă, împotriva lui Ioan Codreanu. Comisarii care au cercetat cazul au trimis mai departe, la parchet, cele două dosare.

Decizia din prima instanță

Pe 25 iunie 2013, Judecătoria Cluj a dat sentinţa finală în procesul în care era judecat Codreanu Ioan pentru infracţiunea de act sexual cu  un minor. Mai precis, acesta, în plină zi, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla într-o parcare situată din Cluj-Napoca, a întreţinut un act oral cu minora C. A-M în autoturism, după care i-a dat suma de 200 de lei drept plată.

Ioan Codreanu a avut o relaţie îndelungată cu una dintre victimele sale, minora C. A-M, căreia îi dădea sume importante de bani, în schimbul unor favoruri sexuale pe care i le făcea nu doar ea, ci şi sora ei mai mare. Procesul de pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a judecat, punctual, actul sexual surprins în maşina lui Codreanu, în timpul zilei, foarte aproape de o trecere de pietoni. Codreanu, un pensionar în vârstă de 65 de ani la acel moment, nu a recunoscut niciodată fapta, deşi apărare sa nu a fost niciodată credibilă.

În primă instanță, judecătorul Lucian Marian l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare în regim de detenţie  şi l-a obligat la plata sumei de 25.000 de euro cu titlu de daune morale către una dintre victimele sale, C. A-M şi încă 10.000 de euro pentru mama sa, C. V-M

Magistrați ai Curții de Apel Cluj l-au făcut scăpat

Pe 9 ianuarie 2014, completul de judecată al Curţii de Apel Cluj au redus pedeapsa primită de Ioan Codreanu de la 5 ani cu executare, la numai doi ani cu suspendare condiţionată. Judecătorii au micşorat şi despăgubirile pe care inculpatul trebuie să le achite familiei victimelor, de la 35.000 de euro la 5.000 de euro. Astfel, omul de afaceri clujean Ioan Codreanu nu a făcut nicio zi de închisoare, deşi s-a dovedit ca a întreţinut relaţii sexuale cu un o fetiţă de unsprezece ani, iar cheltuielile de judecată au revenit familiei victimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.