Pedofilul înarmat i-a impresionat doar pe copii
Conform surselor noastre, Ioan Codreanu, omul de afaceri clujean care nu a făcut nicio zi de închisoare, deşi s-a dovedit ca a întreţinut relaţii sexuale cu un o fetiţă de unsprezece ani, a folosit unul dintre pistoalele pe care le avea în dotare pentru a intimida, în timpul cercetării penale, fetele pe care le abuzase sexual. Informaţia era cunoscută de procurorii de caz şi de instanţa care a judecat procesul. IPJ Cluj a confirmat că Ioan Codreanu poseda chiar mai multe arme la acel moment.
Una dintre informaţiile pe care le aveam în legătura cu Ioan Codreanu, omul de afaceri clujean condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ca a întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de unsprezece ani, era că acesta, la un moment dat după începerea urmăririi penale, i-ar fi arătat surorii mai mari o armă şi i-ar fi spus că el nu are de ce să se teamă. Gestul a fi fost în mod evident unul de intimidare, pentru că o armă e copleşitoare prin simpla sa prezență.
IPJ Cluj confirmă posesia de arme
Cum nu aveam decât o mărturie indirectă, am vrut să ne convingem dacă era plauzibilă, aşa încât am adresat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, întrebarea dacă Ioan Codreanu a predat arma pe care o avea în dotare în momentul în care a fost condamnat de către prima instanţă. Din răspunsul poliţiei am aflat că Ioan Codreanu a predat, conform legislaţiei în vigoare, nu una, ci mai multe arme, la un armurier autorizat.
“În conformitate cu prevederile legale privitoare la regimul armelor şi muniţiilor, una dintre situaţiile în care se dispune suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor apare în situaţia în care titularul dreptului este învinuit sau inculpat în anumite cauze penale, conform vechilor reglementări în materie de procedură penală, respectiv la punerea în mişcare a acţiunii penale, conform noilor reglementări.
Pe perioada suspendării dreptului de port şi folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinute se depun, de îndată la un armurier autorizat în acest sens.
În acest sens, vă comunicăm faptul că armele au fost depuse la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale, în cursul anului 2012”, se arată în comunicarea primită de la IPJ Cluj.
În acest moment, declaraţia fetei cum că Ioan Codreanu i-ar fi arătat un pistol spunându-i că lui nu îi e teamă, că nu i se poate întâmpla nimic, devine plauzibilă. Procurorii care au anchetat cazul nu par să fi fost impresionaţi de acest “amănunt”, trecut cu vederea şi de magistraţii care au judecat procesul, Ioan Codreanu nefiind cercetat pentru încercare de intimidare.
Permisul de port armă, strict secret
Am vrut să aflăm, mai departe, dacă Ioan Codreanu avea permis pentru toate armele pe care le avea în dotare, moment în care IPJ Cluj a dat un pas înapoi, ascunzându-se în spatele sintagmei “informaţie cu privire la datele personale”, pe care o foloseşte ori de câte ori nu doreşte să ne răspundă la o solicitare. Dacă uneori putem să acceptăm lipsa oricărui răspuns, de data aceasta este inacceptabil, deoarece informaţia solicitată nu mai era una personală. Surse ale noastre ne-au informat că Ioan Codreanu a fost văzut purtând o armă în public, ceea ce, din punct de vedere psihologic întregeşte tabloul despre nesiguranţă şi nevoia de putere pe care le evocă un pedofil.
Cum a scăpat Ioan Codreanu fără o zi de închisoare
Pe 25 iunie 2013, Judecătoria Cluj a dat sentinţa finală în procesul în care era judecat Codreanu Ioan pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. Mai precis, acesta, în plină zi, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla într-o parcare situată din Cluj-Napoca, a întreţinut un act oral cu minora C. A-M în autoturism, după care i-a dat suma de 200 de lei drept plată.
Deși Ioan Codreanu a avut o relaţie îndelungată cu victima sa, minora C. A-M, căreia îi dădea sume importante de bani, în schimbul unor favoruri sexuale pe care i le făcea nu doar ea, ci şi sora ei mai mare, procesul de pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a judecat, punctual, actul sexual surprins în maşina lui Codreanu, în timpul zilei, foarte aproape de o trecere de pietoni. Codreanu, un pensionar în vârstă de 65 de ani la acel moment, nu a recunoscut niciodată fapta, deşi apărarea sa nu a fost niciodată credibilă.
În primă instanță, judecătorul Lucian Marian l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare în regim de detenţie şi l-a obligat la plata sumei de 25.000 de euro cu titlu de daune morale către una dintre victimele sale, C. A-M şi încă 10.000 de euro pentru mama sa, C. V-M.
Pe 9 ianuarie 2014, magistraţii Curţii de Apel Cluj au redus pedeapsa primită de Ioan Codreanu de la 5 ani cu executare, la numai doi ani cu suspendare condiţionată. Judecătorii au micşorat şi despăgubirile pe care inculpatul trebuie să le achite familiei victimelor, de la 35.000 de euro la 5.000 de euro.
Limitele de pedeapsă, potrivit art. 198 alin. 1 si 3 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor este închisoarea de la 3 ani la 12 ani, fapta prezentând un grad de pericol social ridicat al infracţiunii, probat de modul elaborat şi planificat al operaţiunii. Cu toate acestea, completul Curţii de Apel a considerat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond a fost prea aspră, deşi consideră că fapta lui Codreanu prezintă pericol social ridicat. Instanța a considerat că inculpatul poate fi reeducat şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, deoarece face parte dintr-o familie organizată, iar închisoare i-ar putea dăuna:
“Vor fi avute în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 198 C.pen., gradul de pericol social care este unul ridicat prin prisma modalităţii de comitere a faptei şi a împrejurărilor în care s-a comis, dar şi aspectele ce ţin de persoana inculpatului respectiv vârsta acestuia de 67 de ani, faptul că este căsătorit şi face parte dintr-o familie organizată, că nu are antecedente penale iar actele medicale existente la dosarul cauzei confirmă existenţa unor afecţiuni grave pe care le are inculpatul“, îşi motivează magistraţii Curţii de Apel decizia de reducere a pedepsei.
Crina Crainic