Directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, prof. Ioan Piso este una dintre cele mai apreciate personalitati ale Clujului. Cu toate acestea, însa, Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii a reusit performanta de a-l demite si repune în functie în aceasi saptamâna. Principalul motiv al scandalurilor din ultima perioada este lupta pe care directorul muzeului o duce de mai multi ani împotriva proiectului Rosia Montana. Din cauza acestei opozitii atât directorul, cât si muzeul au de suferit.
Prof. Ioan Piso a vorbit, într-un interviu acordat Gazetei, despre scandalul în care este implicat, despre pozitia sa vizavi de proiectul Rosia Montana, despre prietenie si tradare, dar, mai ales, despre ceea ce îl pasioneaza cu adevarat: arheologia.
Ioan Piso este unul dintre cei mai titrati cercetatori din domeniul istoriei vechi. În 1968 a beneficiat de o bursa Herder la Universitatea din Viena, la recomandarea academicianului Constantin Daicoviciu. În timp, fostul si actualul director al muzeului a beneficiat de burse si la universitatile din Kohln si Bordeaux, a predat cursuri la Viena, Sorbona sau Graz, a devenit membru corespondent al Institutului Arheologic German, a celui francez si austriac, din 2007 este membru al Academiei Regale din Barcelona si a fost distins în anul 2000 cu decoratia „Serviciu credincios”, în rang de ofiter. El a publicat sase volume, toate în strainatate. Ceea ce au refuzat institutiile din România, s-au grabit sa publice cele din Franta sau Germania. Pentru ca are curajul de a spune ce crede a fost mereu în atentia celor de la putere. Din cauza Securitatii, înainte de 1989, a fost nevoit sa refuze numeroase invitatii din strainatate la congrese, cursuri sau studii. Dupa ce a fost numit director al muzeului si-a dedicat majoritatea timpului acestuia, desi a fost criticat ca îsi neglijeaza functia din cauza activitatii de la catedra Facultatii de Istorie si a muncii de cercetare.
Gazeta: Cum ati devenit director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei?
Prof. Ioan Piso: Am devenit director în 1997. Am obiceiul de a critica iar, în momentul în care mi s-a cerut sa ma implic, sa preiau aceasta functie nu am putut sa ramân pe margine. Pentru a ma ocupa de muzeu am renuntat la mai multe oferte ale marilor universitati din Lume, Princetown, Leon , Barcelona de exemplu. De atunci, în loc sa ma ocup de ceea ce îmi place cu adevarat, de arheologie, trebuie sa rezolv o serie de alte probleme, cum ar fi starea acoperisului, de magazii sau de fondurile pentru renovarea cladirii.
Gazeta: Ce aspect al carierei v-a adus cele mai mari satisfactii?
I.P. Sunt mândru în special de ceea ce am facut ca profesor al Universitatii din Cluj. Am avut mii de studenti. Pe cel putin 200 dintre acestia i-am sprijinit astfel încât au obtinut burse în strainatate sau au ramas în facultate pentru a preda. Nu am asteptat niciodata laude sau recompense dar, si asta ma doare cel mai mult, vad ca acum tocmai unii dintre cei pe care i-am ajutat, ma ataca. Nu sunt obisnuit sa fiu înjurat ca la usa cortului. Din pacate, fostii mei studenti, cei care la un moment dat se grabeau sa ma laude sunt aceiasi cu cei care acum fac totul pentru a ma denigra.
Gazeta: Punctul de plecare al divergentelor dvs. cu Ministerul Culturii si Cultelor este proiectul Rosia Montana. Cum s-a ajuns ca acest conflict sa ia asemenea proportii?
IP: Asa cum am mai spus, Rosia Montana sau, mai bine-zis, banii legati de ea au fost cheia care a deschis sau a închis multe porti în ultimii ani. În anul 2000 am avut curajul de a combate proiectul. În toamna acelui an, când s-a pus pentru prima data în discutie proiectul, membrii Comisiei Nationale de Arheologie s-au opus, cu o singura abtinere, proiectului, dar votul nu a avut nici un efect din vina lui Mircea Angelescu, secretar al Comisiei si slujbas al ministerului, care a favorizat de la bun început firma canadiana Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Prin 2001 functionari din cadrul ministerului au creat un parteneriat cu RMGC si muzeul National de Istorie a României. Din câte stiu, premiile acordate de MCC în anii 2002 si 2003 au fost „sponsorizate” de RMGC, adica a fost un conflict clar de interese, mai clar…mita institutionalizata. Comisia nationala de Arheologie, însa, se opunea în continuare proiectului asa ca o parte dintre contestatari, Horia Ciugudean, Ioana B. Cataniciu au fost înlaturati. Eu am fost scos din biroul Comisiei. Pentru a fi mai siguri ca rezultatele analizei vor fi cele asteptate în 2003, cei implicati au modificat cadrul legal existent astfel încât rolul Comisiei a devenit doar…consultativ. În 2001 si 2002 au fost eliberate de sarcina arheologica peste 1.100 hectare din zona, desi au fost cercetate 2,2 ha.
Gazeta: De ce va împotriviti cu atâta înversunare proiectelor RMGC?
I:P. Am sesizat ministerul si opinia publica vizavi de importanta zonei. În perioada romana Rosia Montana (Alburnus Maior a fost un adevarat El Dorado). Faima localitatii se datoreaza în primul rând galeriilor antice unice în lume în care în sec. XVII si XIX au fost gasite celebrele tablite cerate ce constituie unul dintre izvoarele dreptului roman. O echipa franceza de la Universitatea din Toulouse a cercetat în muntele Cârnic zeci de kilometri de galerii, între care 5 km de galerii romane de o valoare exceptionala. A adresat mai multe rapoarte CNA, care nu a pus, însa, niciodata în discutie soarta acestor monumente unice în lume. În sedinta din 13 septembrie 2002 CNA a decis descarcarea de sarcina arheologica a suprafetei muntelui Carnic, iar în 19 decembrie 2003 CNA a recomandat descarcarea de sarcina si a galeriilor din interior, exceptie facând o mica portiune care urma sa fie distrusa în urma exploziilor. Au ramas complet necercetate zecile si sutele de kilometri de galerii de sub ceilalti munti. Oricum, cei care au participat la studiul zonei au declarat „între doua buldozere mai cercetam si noi câte ceva”. Este inadmisibil. Apoi, din proiectul firmei canadiene, Statul român beneficiaza doar de 2% din profit, adica o parte infima. Daca zona ar fi cercetata si apoi integrata în circuitul turistic, în timp, profitul ar fi mult mai mare si s-ar evita si dezastrul ecologic care va rezulta dupa exploatarea minelor de aur si distrugerea efectiva a zonei. Nu cred ca merita…si nu sunt singur.De fapt 1.038 dintre cele mai prestigioase institutii stiintifice si specialisti din întreaga lume, carora li s-au adaugat 40 de arheologi români au protestat împotriva distrugerii vestigiilor istorice din zona.
Gazeta: Declansarea acestui conflict a avut si alte urmari sau efectele lui s-au resimtit doar în cazul Rosiei Montane?
I.P.: Eu sunt un om care deranjeaza. Stiu asta. Consecintele deciziei de a nu renunta la principiile mele le resimt însa, pe toate planurile. Cei care s-au opus au fost supusi unor presiuni teribile. Santiere foarte importante au ramas fara finantare. În 2003 santierul la care lucrez de 30 de ani, Ulpia Traiana Sarmisegetuza nu a primit autorizatia de sapatura, iar functionari de la MCC au pus politia din comuna sa ma urmareasca daca bag spaclul în pamânt. Începând din 2001 am fost înlaturat din Biroul Comisiei Nationale de Arheologie, din Comisie, chiar, din Comisia Nationala a Siturilor si Monumentelor si din fruntea Comisiei Siturilor si Monumentelor Transilvania Vest, pretextându-se de fiecare data reorganizarea institutiilor. Ani de zile am cerut bani pentru muzeu si nu am primit nimic. Paradoxal, la doua saptamâni dupa ce am fost demis, în aprilie 2006, muzeul a primit 11 miliarde de lei, din care 7 nu au fost folosite. În aceasi perioada au fost aprobate 22 de posturi noi pentru institutie. Eu, desi solicitam de ceva vreme doar trei oameni în plus, nimeni nu mi-a luat în considerare cererile. Mai nou au încercat sa omoare inclusiv revista muzeului, Acta Musei Napocensis, motivând ca are un nivel mult prea elevat pentru lumea muzeografilor. Sunt foarte intrigat cu atât mai mult cu cât stiu ca este una dintre cele mai apreciate aparitii de gen, fiind solicitata în întreaga Lume.
Gazeta: Doar Ministerul v-a facut probleme?
I.P.: De fapt cu Ministerul Culturii am colaborat foarte bine pâna în anul 2000. Ion Caramitru a fost un ministru extraordinar. Ulterior lucrurile s-au schimbat. Dupa acel an relatiile cu cei din minister s-au deteriorat mult. Desi în ultimii sapte ani ministrii culturii s-au schimbat de mai multe ori lucrurile nu s-au îmbunatatit. Mona Musca, de exemplu, desi la suprafata a criticat proiectul Rosia Montana si a afirmat ca va sprijini demersurile noastre, ale arheologilor români, nu a facu altceva decât sa întareasca pozitiile celor care sustineau firma canadiana. Acestia sunt, în definitiv, functionari publici si, în ciuda schimbarilot din vârful ministerului, îsi pastreaza pozitia. Apoi am fost sapat si din interiorul institutiei pe care o conduc,cum ziceam, chiar de catre cei pe care i-am ajutat sau care, la un moment dat, se grabeau sa îmi aduca osanale. Am fost acuzat, de exemplu, ca în 2004 mi-am editat singur, din banii muzeului…un volum omagial. Nu este adevarat. Pe prima pagina scrie clar ca a fost sponsorizat integral. Si pentru mine a fost o surpriza…Trebuie spus ca majoritatea profesorilor, la împlinirea vârstei de 60 de ani a primit un asemenea volum. Dupa cum se poate vedea, unii dintre cei care acum ma denigreaza, ma înjura peste tot, apar pe lista de autori ai acestei lucrari. Sunt cei care au insistat sa ma omagieze acum patru ani…
Gazeta: Cum s-a ajuns la situatia actuala, de a fi mereu între doua demiteri si doua renumiri din functia de direcor al Muzeului de Istorie a Transilvaniei?
I.P. S-a început cu o campanie de presa împotriva mea dusa de unii dintre colegii mei care fie ca aveau anumite preferinte pentru firma canadiana, RMGC, fie îsi visau sa devina directori. Ulterior au aparut stiri mult mai negre. Îmi amintesc ca în decembrie 2002 am fost acuzat de SRI, într-un raport adresat Parlamentului ca ma împotrivesc proiectului de la Rosia Montana fiindca as primi ordine de la Budapesta. E adevarat. Am iesit de mai multe ori din tara, prin Ungaria eram doar în trecere, de cele mai multe ori, nici nu se pune problema unor „relatii ascunse”. M-am adresat atunci sefului SRI, Radu Timofte dar nu am primit nici un raspuns. Dupa un timp, în august 2005, ministerul a trimis o Comisie care sa verifice daca multele informatii aparute în presa si nu numai despre mine sunt adevarate. Nu au reusit, însa, sa ma dea jos. Mi-au cerut, apoi, un proiect de management pentru urmatorii ani. Trebuia sa îl sustin în fata Comisei. Am primit o nota sub cea de trecere, fiind singurul director din tara picat…Nu a fost corect. Ulterior am actionat ministerul în judecata si am câstigat prin sentinta civila nr.284/25.01.2007.Conflictele au continuat astfel încât prin ordinul ministerului 698 din 31.12.2007 s-a stabilit încetarea prevederilor contractului încheiat între mine si MCC si a fost numit un director interimar, iar prin ordinul 01 din 3 ianuarie 2008 a fost revocat ordinul precedent.
Gazeta: Dl. Ministru Adrian Iorgulescu a amenintat ca va va da în judecata pentru calomnie. Veti abandona lupta?
I.P. Eu nu ma tem de nimic. Indiferent ce ar face eu nu voi parasi calea aceasta. În timp m-am asteptat ca ministerul sa ma sprijine…dar nu a facut-o. Au existat acele campanii care m-au denigrat….daca 5% dintre calomnii ar fi fost adevarate mi-as fi dat eu demisia, nu as fi asteptat ordinele ministrului. Vreau sa spun ca acest scandal a fost urmarit cu un maxim interes si de cei din strainatate si, dupa revocarea ordinului de la sfârsitul anului trecut, am primit mai multe mesaje de felicitare de la institutiile din Europa.
Gazeta: Ce se va întâmpla în continuare? Exista o raza de speranta pentru Muzeul de Istorie al Transilvaniei?
I.P.: Hotelul Melody, aflat în centrul istoric al Clujului, a fost scos la vânzare. Dat fiind faptul ca se afla în zona cea mai cautata de catre turisti si ca spatiul în care acum muzeul îsi desfasoara activitatea este impropriu, am propus sa-l cumparam. Din pacate, din câte am auzit, ministrul Iorgulescu este destul de rezervat în acest caz, desi, în momentul demiterii, ministerul mi-a reprosat faptul ca nu am reusit sa rezolv problema spatiului. Din cladirea muzeului o parte nu ne apartine. Ne temem ca, la un moment dat, ar putea fi revendicata. Cladirea Hotelului Melody ar rezolva aceste probleme fiind mult mai noua, renovata si cu spatii de expozitie perfecte pentru noi. Am mai cerut Muzeului National de Istorie sa ne înapoieze colectiile luate în 1972. Ele sunt, de fapt, în patrimoniul muzeului clujean din 1859. Nu vad de ce Bucurestiul ar fi mai reprezentativ decât Clujul. Ceea ce ni s-a luat trebuie sa ne fie restituit. De asemenea vreau sa continuam sapaturile de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa, caruia îi voi ramâne mereu fidel si unde mai avem de lucru pentru cel putin 500 de ani. Mai avem si alte santiere în muntii Orastiei, în Secuime pentru o cercetare fundamentala si mai multe santiere de salvare. Toate astea ar fi posibile daca am colabora mai bine cu ministerul…
Profesor universitar cu experienta
Ioan Piso este unul dintre putinii români care au beneficait de o bursa Herder la Viena, în 1968. A predat la Graz, Sorbona. A realizat 130 de lucrari în revistele de specialitate din tara si strainatate si carti publicate la edituri din Bonn, Stuttgart, Paris sau Viena. Si totusi, Ioan Piso este contestat mereu…pentru ca deranjeaza prea mult.
Ioan Piso a fost demis în aprilie 2006, dar a dat Ministerul Culturii în judecata si a câstigat. A fost, din nou, dat afara în 31 decembrie 2007 si a trimis o scrisoare ministrului Iorgulescu prin care i-a promis ca îl va chema din nou în instanta. Peste cateva zile ministrul a decis repunerea sa în functie si l-a amenintat ca îl va da în judecata. Piso a afirmat ca…abia asteapta.
Ligia Popa
