Mulţi spun: ce vină are copilul pentru greşelile tatălui? Întrebare pertinentă, numai că răspunsul trebuie să fie nuanţat atunci cînd viaţa şi cariera copilului au fost influenţate de relaţiilor tatălui sau cînd copilul, devenit om politic, este obraznic şi-şi înjură adversarii cu argumentele cu care şi-ar putea acuza propriul tată. Este şi cazul lui RAREŞ BOGDAN, fiul lui IOAN BOGDAN, fostul director general al Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș, scrie Ion Spanu în cotidianul.ro.
De numele lui Ioan Bogdan este legat falimentul Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș, ajuns acum la fier vechi după ce a funcţionat mai bine de 100 de ani. Prin 1980, UPSOM (denumirea prescurtată şi celebră a combinatului) avea 2.700 de angajaţi, iar în 2012, sub conducerea lui Ioan Bogdan a ajuns la cîteva zeci!
Pentru „performanţele” sale de manager la UPSOM, ca o gravă sfidare a bunului simţ, Ioan Bogdan a fost numit director general şi al Parcului industrial construit chiar pe locul defrişat al defunctului UPSOM! Explicaţia este simplă: Ioan Bogdan a fost membru de vază al PDSR (actualul PSD), ajuns consilier local în 1996 prin relaţia de prietenie cu Ioan Rus, care era atunci prefect al judeţului Alba, devenit ulterior unul dintre cei mai influenţi politicieni ai „Ciumei Roşii”, cum avea să urle în anii aceştia însuşi Rareş Bogdan cînd vorbea despre PSD.
ără îndoială, n-am fi adus acum în discuţie cazul PSD-istului Ioan Bogdan dacă astăzi, în campania electorală a liberalului Rareş Bogdan, una dintre acuzaţiile acestuia din urmă la adresa PSD n-ar fi fost… FALIMENTAREA ECONOMIEI! Or, asta este ipocrizie curată dacă candidatul (sic!) crede că păcăleşte electoratul, mizînd pe uitare.
CE SPUN FOŞTII ANGAJAŢI AI UPSOM DESPRE MANAGERUL IOAN BOGDAN?
Puţini ştiu că Rareş Bogdan nu este din Cluj, ci chiar din Ocna Mureş. Pe vremea cînd UPSOM funcţiona, se spune că nu era o familie din acest oraş care să nu aibă măcar un membru ca angajat al acestui Combinat. UPSOM arăta cam aşa:
Sub conducerea lui Ioan Bogdan, tatăl lui Rareş, tot ce era din fier s-a transformat în fier vechi, adică în bani mulţi pentru „tăietorii” de fabrici şi uzine, meserie iventată de politicienii care au condus ţara după Revoluţie. Există pe Youtube un filmuleţ care marchează dispariţia UPSOM, intitulat: „Detonarea Turnului de Evacuare”, acesta fiind simbolul Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș.
Pentru a afla amănunte despre ce s-a întîmplat cu UPSOM, am discutat cu cei care au lucrat în acest combinat, cu oameni care au simţit pe pielea lor ce a însemnat dispariţia acestuia.
Cel mai credibil pentru a ne furniza astfel de informaţii este, desigur, unul dintre liderii de sindicat din acea vreme. DĂNUŢ FECIOR are vorba specifică acelei zone: molcomă şi tăioasă, fără artificii cu care să-ţi cîştige bunăvoinţa, dar fermă, dîndu-ţi sentimentul că tot ce-ţi spune este adevărat. Declaraţia pe care a dat-o în exclusivitate pentru „Cotidianul” nu are nevoie de întrebări provocatoare, aşa încît o reproducem aşa cum a fost reţinută de reportofon.
DĂNUŢ FECIOR, fost lider de sindicat la UPSOM: „Omul ăsta, Ioan Bogdan, a distrus un oraş întreg. Fabrica asta a trecut două războaie mondiale şi nu a fost dată jos nici de ghiulea! Problema este că au ditrus-o mai mult în interesul lor personal. Au vîndut noxele de la calcinatoare şi patentul de la bicarbonat. Vă daţi seama, noi aveam procesarea la „caustică” de 99,9%! Şi acum, Rareş Bogdan se laudă pe la televizor că tată-său a fost mare, deşi el ar merita puşcărie!
Dumneavoastră ştiţi mai bine ce înseamnă să falsifici un act. Ioan Bogdan a acordat „grupe” la cei care n-au lucrat în condiţiile grupei I. Legea spune că pentru a beneficia de grupa I trebuie să lucri 480 de minute acolo unde sînt condiţii. Uite, secretara Şerbu Daniela are grupa I, nevasta lui Ghiţă Popa, juristul, are grupa I. Aşa s-au dat „grupele”, fără nici o verificare. Deci, cine a semnat aceste acte, ăla merită să fie tras la răspundere.
La UPSOM erau nişte locuri de muncă pentru oraş, dar le-a distrus nenorocitul ăsta care a fost director general pînă cînd s-a închis totul aici! Mă credeţi, eu nici nu vreau să mai aud de omul ăla, domne! Ioan Bogdan trebuia ţipat afară din oraş! La multă lume a făcut rău, să ştiţi dumneavoastră. El şi cu clica lui. Dacă trebuia să aducă o piesă de undeva, el avea firmele ălea căpuşă prin care trecea totul, după care ajungea la destinaţie cu un preţ mai mare de 10-20 de ori. Erau acolo Ioan Bogdan, Hopîrteanu, Frîncu… Mult rău au făcut ăştia la lume.
Pentru că le-a acceptat toate măgăriile, să ştiţi că primul vinovat a fost Hanca, liderul de sindicat pe fabrică, în vremea cînd eu eram lider de sindicat la transporturi şi eram mereu o sulă în coastele lor. Le-am zis în şedinţele de sindicat toate lucrurile astea, dar m-am luptat cu morile de vînt, căci ei aveau acolo căţei de-ai lor. Vă daţi seama că ei nu aveau voie să facă presiuni asupra liderilor de sindicat şi nici măcar la rudele de gradul I.
Vă dau un exemplu. Eu am fost la Braşov pentru a se ridica „embargoul” ca să deie bani la oameni, de sărbători şi, cînd eu am plecat în Spania, imediat au dat-o afară pe nevastă-mea fără nici un motiv! Vă spun eu, ăsta n-ar merita să stea aici, afară, ci acolo, la Aiud. Vă daţi seama ce escrocherii a făcut el cu adeverinţele alea de „grupă”?
Cînd s-au adunat oamenii să protesteze, erau căţei de-ai lui care-i notau şi se duceau sus, după care oamenii erau daţi afară. Nimeni nu mai avea curajul să spună ceva, singurul care le mai spunea eram eu, care le spuneam lucrurile în faţă. M-au pus chiar sub urmărire să vadă dacă fur ceva din fabrică, dar chiar eu l-am prins pe ăla care mă urmărea tocmai cînd el fura.
Ştiţi ce ne zicea Ioan Bogdan cînd falimentul era ca şi făcut? Venea şi le zicea oamenilor că atunci cînd se va vinde combinatul el va fi liderul de sindicat, omul patronilor. Şi i-am spus: „O să fii pe dracu’, că o să fii tot împotriva noastră!”
Indienii, cînd au venit aici, nu aveau brevet de vînzarea produsului. Fraţii Cristescu l-au băgat în discuţie pe Ioan Bogdan şi de acolo s-o terminat cu combinatul. Noi am avut acolo, la combinat, acţiuni. Unde, Dumnezeu, sînt acum acţiunile noastre? Nu ştie nimeni nimic, nu-i trage la răspundere. Şi copilul lui, Rareş Bogdan, mai vorbeşte de corupţie şi de puşcărie? Păi tată-său trebuia să fie demult în puşcărie măcar pentru adeverinţele ălea de grupă!E ceva strigător la cer. Ăsta nu merită, domne, să ia şi acum bani de pe urma noastră, ci ar trebui să steie după gratii.
Şi feciorul lui Ioan Bogdan zice că e din Cluj! Aiurea, e de aici, din Ocne. Aici nimeni nu-l agrează din cauza lui tată-său! Că are aroganţă, aşa, şi privirea aia, că are vocabularul ăla… Se crede cine şi ce. Păi, cum să-l votez? Am fost în campanie într-un loc şi le-am zis oamenilor: „Dom’le, vrei să vină ăla iar?” şi oamenii mi-au zis: „Dă-ne pace, mă, că doar îl cunoaştem noi cine e. Tată-său ne-o distrus, că, uite, am rămas pe drumuri”. Şi Rareş Bogdan zice acum că-i din Cluj, iar asta e mare ruşine, să-ţi renegi locul de unde eşti.
Şi-aşa şi îi, că sînt oameni de aici care se scoală la patru ca să lucre la Cluj sau cine ştie pe unde. Mai erau atunci, la închidere, 3-4 inşi care trebuiau să iasă la pensie şi au rămas pe drumuri, că cine te mai ia pe tine să lucri la 60-65 de ani? În timpul ăsta ei şi-or umplut buzunarele şi îşi permiteau să piardă la ruletă o casă, că aşa ziceau iranienii sau ce-or fost ăia de au venit pe aici!
Tată-său a fost membru PSD şi acum s-o făcut la PNL. Eu nu ştiu cum l-or primit ăia de la Bucureşti şi pe fiul lui să-l pună pe primul loc. Aşa îs ăştia, unde-i mai bine, acolo se duc. Cînd i-am zis de tată-său o zis: „De ce, că tata a făcut numai bine”.
Dar, aicea, dacă aţi veni într-o vinere, cînd e lume multă, să faceţi un reportaj despre Ioan Bogdan, să vedeţi ce spune lumea despre el. Dacă s-ar da la un post de televiziune, să vadă toată ţara cum toată platforma e jos, la pămînt. Totul s-a dărîmat. Mai sînt doar cîteva clădiri, pavilionul şi laboratorul, despre care ar trebui să se facă o anchetă, să se vadă în mîna cui or intrat. Eu, cînd or dat jos un perete de la caustică, eram pe acolo şi am plîns, dom’le, am plîns! Acolo s-o muncit din greu, de la bunicii noştri, la părinţii noştri şi la noi. Două războaie mondiale au trecut şi fabrica o rămas în picioare şi au venit acum Bogdan şi fraţii Cristescu, demolatorii României, s-o pună la pămînt!”
POVESTEA UPSOM PÎNĂ LA FALIMENTUL ÎN CARE A FOST ADUS DE TATĂL LUI RAREŞ BOGDAN
Într-un articol apărut în „Adevărul” din 22 aprilie 2016, aflăm: „Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş a fost construită între anii 1894 – 1896 de către societatea belgiană Solvay & Co şi avea să devină la finele secolului XIX şi în primele decenii ale secolului XX singura unitate de sodă din România, totodată una din cele mai importante unităţi din Europa. Obiectul principal de activitate din ultima perioadă a întreprinderii a fost producerea de sodă calcinată uşoară, sodă caustică solidă şi în soluţie, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar şi farmaceutic, silicat de sodiu solid şi în solutie, silicagel, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic şi cinematografic, clorură de calciu tehnică, oxid de magneziu tehnic şi farmaceutic, carbonat de calciu florex, ambalaje metalice, fabricarea altor produse chimice anorganice de bază. A funcţionat peste 100 de ani şi practic nu exista familie în oraş să nu aibă cel puţin o rudă angajată la intreprindere. Datorită „Sodei”, cum obişnuiau localnicii să denumească întreprinderea, nivelul de trai în oraş era mult peste media din ţară. La începuturile secolului XX, angajaţii din UPSOM se distingeau de ceilalţi prin ţinute elegante, baronul Solvay, propietarul întreprinderii se îngrijea ca angajaţiilor săi să nu le lipsească nimic. Le-a construit până şi un stadion cu nocturnă, primul de acest fel din România!”
În decurs de cîţiva ani, UPSOM a acumulat datorii uriaşe, deşi avea o producţie specifică, experienţă şi patentul unor produse cerute pe piaţă, iar în anul 2001 este cumpărat pe o sumă derizorie de fraţii Cristescu, cei care deţin lanţul Bega. Potrivit aceluiaşi ziar, din 1.700 de angajaţi au mai rămas doar 800, iar în anul 2005 UPSOM este vîndut către unor indieni, devenind GHCL UPSOM, care a intrat rapid în faliment, toată averea fiind vîndută apoi pe un preţ de nimic, toţi angajaţii rămînînd pe drumuri, mai puţin fostul director UPSOM, Ioan Bogdan, nimeni altul decît tatăl lui Rareş Bogdan, primul pe lista PNL la alegerile europarlamentare, propus chiar de Klaus Iohannis!
CE SPUNE CANDIDATUL LIBERAL RAREŞ BOGDAN DESPRE VIITORUL ROMÂNIEI?
Povestea distrugerii UPSOM de către directorul general Ioan Bogdan devine relevantă cînd auzim discursul electoral al fiului său, Rareş Bogdan, intrat în politică pentru a striga în gura mare „CIUMA ROŞIE”, deşi PSD este partidul din partea căruia a candidat şi a fost ales consilier chiar tatăl său.
La mitingul de la Işai, Rareş Bogdan tuna şi fulgera: „Vom face o mare coaliţie în jurul Partidului Naţional Liberal cu premierul României Ludovic Orban, pentru a iniţia o moţiune de cenzură care să trântească cel mai antiromânesc guvern din istoria acestei ţări. Vom câştiga alegerile prezidenţiale alături de candidatul şi preşedintele nostru Klaus Iohannis, vom câştiga localele şi vom guverna România. Va urma lunga perioadă a guvernării liberale, a guvernării oamenilor care ştiu cum, de ce şi care ştiu să guverneze cu ştiinţă şi cu suflet!”
Dacă ar fi doar demagogie electorală, lucrurile ar avea un oarecare sens, numai că toate aceste vorbe sînt spuse chiar de către fiul celui care a pus pe butuci una dintre marile întreprinderi ale ţării, UPSOM. Dacă asta înseamnă „să guverneze cu ştiinţă şi cu suflet”, ştiind că tatăl lui a lăsat mii de oameni pe drumuri, mesajul lui Rareş Bogdan intră în zona ipocriziei sadice!
Cu atît mai mult, cu cît invocarea numelui Klaus Iohannis în această construcţie liberală ne duce cu gîndul la operaţiunea de la Sibiu, în care Iohannis, primarul de atunci, a contribuit decisiv la înstrăinarea patrimoniului oraşului şi al ţării în favoarea „Forumului Democrat al Germanilor din România”, care s-a auto-declarat moştenitor al organizaţiei fasciste „Grupul Etnic German”.
Se naşte astfel întrebarea: cum îndrăzneşte Rareş Bogdan să vorbească despre „cel mai antiromânesc guvern din istoria acestei ţări”, cunoscînd „performanţele” manageriale ale tatălui său, care au dus la vînzarea UPSOM către o firmă indiană pentru a fi apoi tăiată în bucăţi, lăsîndu-i pe români pe drumuri?
Multe dintre lucrurile descrise în acest articol ne erau cunoscute de multă vreme, dar, atîta timp cît Rareş Bogdan era doar un jurnalist, păreau să aibă legătură doar cu faptele tatălui său. Acum, însă, cînd este candidat al României pentru Parlamentul European, cînd ştim slugărnicia cu care îi întîmpină pe mai marii Europei, lucrurile au o cu totul altă conotaţie, care nu mai poate fi ignorată.
Patriotismul afişat de Rareş Bogdan pe vremea cînd era jurnalist, cînd se bătea cu pumnul în pieptu-i de aramă, se pare că nu a fost decît vehiculul cu care PNL l-a cocoţat în fruntea listei PNL, deşi a devenit membru al partidului chiar în ziua desemnării.
Un mare politician, seniorul Corneliu Coposu, în definţia adevăratului patriotism, parcă viza şi patriotismul ipocrit al lui Rareş Bogdan cînd spunea: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta”!
Cînd mai are porniri patriotice de tip electoral, Rareş Bogdan ar face bine să-şi amintească de Ioan Bogdan, tatăl său, cel care a distrus UPSOM. Poate tot din… patriotism.
Sursa: cotidianul.ro
Totul este ADEVĂR şi la toate se mai pot adăuga şi casele cumpărate de familia BOGDAN prin Elveţia!
Deci, ” ce naşte din pisică tot şoareci mănâncă”……HOŢ DE HOŢ!
ăsta o să falimenteze PNL-ul aşa cu a făcut tică-său cu sarea de la Ocna Mureş!
Se aude domnule Hărdău????
Lătrău la stele verzi!
Se ghiftuie de bani şi unii români fraieri o să-l şi voteze! Mare eroare!
Face pe prostul nu ca nu stie numai ca nu vrea sa fie asociat cu fostii comunisti din moment ce el a latrat zi de zi si seara de seara la Realitatea TV cu privire la fostii comunisti,iar tatal sau a fost primul comunist de renume mondial din judetul Alba.Ar trebui sa ii fie rusine ca dupa tatal sau care a fost comunist a trait bine in Epoca de Aur altfel ar fi fost vai si amar de capul lui ala tembel.
Ipocrizie dusă la rang de virtute !!!
felicitari pentru articol
As vrea sa aflu care este acel roman caruia nu i se gandeste ceva de reprosat,va rog.
Pentru toate fabricile și combinatele falimentate, oare tot Bogdan este vinovat?
Felicitări ptr articol